Meniu Închide

40 de vacanţe în familie oferite CADOU de Itsy Bitsy

Vă mai amintiţi verile când stăteam afară până seara târziu şi jucam elasticul, ţările sau ne căţăram în copaci după corcoduşe, dude sau cireşe, dacă eram norocoşi? Copiii noştri nu se mai bucură de toate astea , cel puţin nu în forma experimentată de noi. Pentru că s-au schimbat multe – condiţii, mentalităţi, siguranţă. Noi putem fi însă liantul între copilăria noastră şi copilăria lor. Îi putem învăţa jocurile noastre, le putem povesti cum ne distram noi (copiii sunt fascinaţi de poveştile din copilărie ale părinţilor), ne putem juca alături de ei.

Venind în sprijinul părinţilor care vor să petreacă mai mult timp de calitate alături de copii, în această vară, Itsy Bitsy FM a invitat 40 de personalităţi iubite de public să povestească jocul preferat din copilărie.  Invitaţi speciali ca Andreea Marin, Virgil Ianţu, Tili Niculae, Dana Rogoz, Alexandrina Halic, Cornel Ilie, Călin Goia, Gabriela Szabo, Smiley, Sore şi mulţi alţii reamintesc părinţilor cum se juca pe vremuri Şotronul, Elasticul, Frunza, Castelul şi toate celelalte jocuri pe care puţini copii le mai joacă astăzi. Pornind de la aceste amintiri frumoase părinţii pot crea o nouă şansă de timp de calitate petrecut în familie, recomandat de specialişti pentru dezvoltarea emoţională a copiilor.

“Ştim că vara este cel mai bun moment pentru joacă, pentru timp frumos petrecut în familie, aşa că noua etapă a campaniei noastre vorbeşte despre cel mai plăcut mod de a petrece timpul cu cel mic – jocul. Şi ca să fie şi pe placul părinţilor această joacă, le răscolim amintirile din copilărie şi îi invităm la joacă cu copiii lor .” declară Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

Când te joci cu al tău copil aduci în relaţia cu el cea mai frumoasă parte din tine: copilul tău interior – curios, încrezător, plin de resurse. Este sănătate curată pentru toată lumea!” declară psihoterapeuta Cristina Trepcea.

Cele 40 de idei de joacă vor aduce în fiecare zi la radio şansa câştigării unei vacanţe gratuite pentru întreaga familie. Fiecare din cele 40 de jocuri difuzate zi de zi la radio şi on-line constituie un indiciu care aduce o vacanţă gratuită PE ZI unei familii cu copii. În felul acesta şi mai multe familii vor avea şansa de a petrece timp de calitate împreună.

Cum puteţi câştiga o vacanţă în familie? Ascultaţi Itsy Bitsy FM şi descoperiţi jocul zilei şi, a doua zi, prindeţi momentul concursulul la Happy Music cu Ruxandra (9:00-12:00) şi puteţi câştiga, începând din 4 iulie 2016, o vacanţă la un hotel cochet într-o zonă superbă de munte. Detalii despre concurs, regulament şi premii găsiţi aici.

Aceste “Jocuri ale copilăriei” continuă campania lansată la începutul anului de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie – Andreea Marin, Tili Niculae şi Virgil Ianțu -, parlamentari, specialiști psihologi, asociații de părinți, cărora li s-a alăturat  Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Grupul de inițiativă a lansat atunci un apel către părinții din România -“Petreceți minimum o oră de calitate pe zi cu copiii voștri” – și o amplă campanie de informare pe parcursul anului, care include și demersurile pentru ca 1 Iunie să devină zi liberă națională, astfel încât părinții și copiii să aibă ocazia să petreacă mai mult timp de calitate împreună. Peste 16.500 de români care sprijină inițiativa s-au alăturat acesteia pe pagina de Facebook 1 iunie zi liberă.

 

 

Posted in Evenimente

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.