Meniu Închide

Anul se începe plănuind vacanțe. Bucket list de călătorii

Nu știu despre voi, dar eu mi-am început anul cu chef de ducă. Nu îmi vine să fac liste de obiective, program de lucru, să îmi încarc agenda cu planuri. Ba da, am chef de planuri, dar de-un singur fel. Planuri de vacanță. Mi-am început anul cu un chef de călătorii ceva de speriat. Deși nu sunt deloc genul care planifică lucruri, m-am apucat de căutat cazări, zboruri, bugete. Am reușit chiar să iau unele decizii inteligente, de nici nu zici că-i început de an, cu mintea încă amorțită. După ce am creionat cât decât un plan, care s-a schimbat deja – în bine, sper, m-am gândit să îmi fac un fel de bucket list de călătorii. Adică o listă a locurilor în care visez să ajung.  Se spune că dorința și vizualizarea sunt primul pas spre realizare, așa că mă bazez pe asta.

Bucket list de călătorii. Destinații pe lista de dorințe

Până acum vreo 3 ani, pe lista mea se afla la loc de cinste Parisul. Am reușit să îl vizitez de trei ori în trei ani, așa că sunt tare optimistă cu privire la dorințele mele viitoare. America nici măcar nu s-a aflat pe lista dorințelor și totuși s-a împlinit. Cu lista de dorințe înainte!

Călătorii în Europa

Printre primele orașe în care îmi doresc să ajung se află Roma, apoi Londra, care mi se pare o destinație intangibilă, nu știu exact de ce și Barcelona, unde îmi doresc să ajungem  în trei. Eu am văzut-o pe fugă, într-o delegație și am rămas tare impresionată. Tot în Europa, pe lista noastră de cuplu este Praga. Îmi doresc să ajungem în formulă completă la Viena, de care ne leagă amintiri frumoase, vreau să revăd Bruxelles – unde am mers tot în interes de serviciu și de care m-am îndrăgostit și Veneția. Ar mai fi multe și nu neapărat cu nume sonore – mă atrag, de exemplu, orașele din țările nordice, orășelele de munte din Spania sau Portugalia sau orășelele mici din Olanda sau Belgia, pe care am reușit să le descopăr tot în delegații.Mă limitez deocamdată la primele de pe listă și mă las surprinsă de alte destinații care sper să apară în calea noastră.

Călătorii în afara Europei. Vacanțe exotice

Pe primul loc este Republica Dominicană. Pe cât de mult mi-am dorit să văd Parisul, cam pe atât îmi doresc să ajung în Republica Dominicană. Mă visez într-un resort de lux, dar și explorând specificul local.  Încă din copilărie îmi doresc să vizitez America Latină, în special Argentina și Brazilia și recent am pus pe lista de dorințe Cuba. India, oricât de controversată este, mă atrage ca un magnet, iar undeva în adâncul sufletului e o imagine cu un bungalow pe apă în Bali. Simplu, nu? Așa ziceam și eu.

La capitolul experiențe îmi doresc tare mult să ajung în Capadoccia și să zbor cu balonul. Impulsionată sau mai degrabă influențată de Ana, care își dorește mult să meargă într-o croazieră, am pus și asta pe listă.

Acum, să mă coboare cineva cu picioarele pe pământ și să mă trimită la treabă, că o fi început anul cu chef de ducă, dar până una alta avem de muncă :-).

E tare frumos să visezi și mai frumos e când visele se împlinesc. Voi unde visați să călătoriți? Haideți să ne împărtășim bucket list-ul și să trimitem dorințele către Univers. Formulate cu pasiune și încredere dorințele se împlinesc 🙂

Credit foto –  Event Portrait

Machiaj şi styling – Cristina Calancea 

Citește și

Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri!

Colecționar de amintiri. Tu ce aduci cu tine din vacanțe?

Vacanța de iarnă la ski în Bulgaria

Cu copiii în vacanță exotică. Unde poți merge și ce să ai în vedere?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in În vacanță, Lumea noastră

Related Posts

10 Comments

  1. Simona

    Hahaha, postul tau a venit exact dupa ce mi-a spus Google ca anul trecut am inconjurat Pamantul de 2.4 ori in cele 186 de locuri vizitate (aproape 97 de mii de kilometri de excursii, hahaha), deci clar imi sta si mie mintea doar la vacanta. Am bafta, in mai putin de trei saptamani o luam iar la picior via Texas, Cozumel, Yucatan si asa mai departe, abia astept!!!
    Pe mine m-a deceptionat Republica Dominicana, nu pentru ca n-ar fi fost frumos, dar nu mi-au placut oamenii, mi s-au parut destul de rai si fiorosi, si e singurul loc unde m-am intalnit nas in nas mult prea des cu AK47 cu care erau dotati cei din garda din jurul resorturilor. Am fost sfatuiti calduros, cu mana pe pusca, sa nu iesim in afara locurilor special desemnate pentru turisti. Acolo unde in Cuba am vizitat tot si ne-am simtit ca acasa… unde oamenii din nimicul lor au vrut sa ne faca parte si noua, uitand ca din punct de vedere material noi avem cu mult mai mult, am ramas foarte impresionata.
    Daca mergeti in croaziera, sfatul meu e sa alegeti una tematica, cu ceva care va place tuturor, eu una cred ca m-as plictisi la greu intr-o croaziera normala 🙂 Noi de exemplu, pentru ca ne place muzica, mergem in croaziere de muzica (rock) cel putin o data pe an (anul trecut am fost de doua ori), dar exista croaziere pentru toate gusturile 🙂
    Si pe mine ma mamanca sa vad cat mai mult din lumea asta frumoasa, dar deocamdata pe bucket list se afla Canada, e atat de imensa si de frumoasa incat as putea sa-mi petrec restul vietii doar vizitand colturi noi din ea. As vrea sa apuc sa vad satele de pescari si farurile marine din Nova Scotia si Prince Edward Island, forfoteala din Vancouver, muntii din Alberta si tot ce mai e intre ele. La fel cu America, inca n-am vazut Yellowstone, LA, Hawaii si o gramada de altele…
    Spor la cat mai multe obiective bifate pe bucket list!!!

    • Ioana Marinescu

      Simona, esti un exemplu pentru mine! Mai e ceva pana sa pot eu sa calatoresc atât, dar da, la asta visez :-). Hmmmm, dezamagitor ce povestesti de Dominicană. Spor la calatorit!

  2. vavaly

    eu am cateva destinatii pe lista dar din astea mai pamantene, nu ce citesc pe aici :))).
    vrem sa ajungem in vestul tarii, Sibiu, Cluj si ce mai e pe acolo si apoi sa ajungem la Budapesta.Ca si destinatie mai indepartata dar nu musai ptr anul asta avem Spania, zona Malaga.
    E primul an cand am facut si eu un Visual Board si am trecut in el obiectivele si de acum urmeaza documentare, organizare, rezervare. Dar nu ne dam deoparte nici daca viata ne ofera surprize cu destinatii noi.
    zau ca e placut sa visezi in primele luni din an :).

    • Ioana Marinescu

      Da, Valy, si noi ne dorim sa vedem si din Romania locuri, ca mai avem nevizitate destule. Eee, cu licatiile exotice visez si eu, ce sa fac, sper sa devina realitate la un moment dat. Un an de poveste plin de calatorii sa avem! ❤️

  3. Bianca

    Eu recomand calduros Madeira, Capri si coasta amalfitana, Cinque Terre (tot Italia), Coasta de Azur, Tenerife si Azore. Happy travels 🙂

    • Ioana Marinescu

      Pffff, suna tare tare bine, le pun si pe astea la lista de visare

  4. Tataru Aura

    Vai, da ce bine visam! Multe locații le avem in comun, dar pentru mine problema cea mai mare nu e timpul ci banii. Imi doresc sa vad Praga de 3 ani, dar sper ca la anu sa ii vina rândul. Paris, Roma, Barcelona, Bratislava, America Latina, Pamukale, Capadochia, Olanda, Elveția…..vai ca intru acum pe google maps si imi aleg un oraș si poposesc pana ma trezeste copilul. E fain sa visam, dar mai fain e cand aceste vise devin palpabile. Doamne ajuta.

    • Ioana Marinescu

      Sa dea Domnul sa se implineasca pentru toată lumea! Suna tare bine si destinațiile tale! Eu am visat la Paris cred ca 10 ani si apoi am ajuns 3 ani la rand, asa ca aa nu ne pierdem speranta. Un an minunat, plin de calatorii sa avem! ❤️

  5. Monica Mihaila

    Ohh suna bine toate.. si eu visez la America si acea calatorie cu balonul in Capadoccia , dar si Japonia.. sa vedem cand si cum ❤️.. daca ai nevoie la organizarea vacantelor da-mi de stire si te ajut cu drag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.