Meniu Închide

Bătaia se îndepărtează de rai (Concurs)

Unde dă mama crește, Bătaia e ruptă din rai, Eu te-am făcut, eu te omor. Toate sunt sloganuri la mare căutare, din păcate aplicate și în fapte în generația noastră, a părinților noștri și probabil și a bunicilor noștri. Din fericire, cel puțin în rândul oamenilor informați, acestea încep să apună. Am primit zilele trecute rezultatele unui sondaj, realizat de Totul despre mame, în perioada 1-14 octombrie, la care au participat 2434 de părinți. Deși cei mai mulți dintre ei au crescut sub imperiul bătăii rupte din Rai, aleg să evite pedeapsa și cred în comunicarea deschisă cu copiii lor. Peste 75% dintre părinții care au participat la sondaj au mărturisit că au fost pedepsiți. Întrebați dacă ar reacționa la fel în situații similare, doar 1 % dintre respondenți ar urma exemplul părinților lor.

Infografia GENERATIA BATAII RUPTE DIN RAI

Ce mi s-a părut f interesant și de pus pe gânduri este că cei mai mulți dintre respondenți au fost mai afectați de pedepsele emoționale – amenințări, injurii, izolare, decât de pedepsele fizice. Acest lucru ar trebui să ne tragă un semnal de alarmă, pentru că eu cred că problema generației noastre ca părinți nu mai este neapărat aplicarea de pedepse fizice, cât cearta, țipetele, uneori amenințările.

Pedeapsa i-a „învățat” pe copiii de ieri, deveniți părinții de azi, teama de consecințele propriilor acțiuni, determinându-i deseori să mintă sau să ascundă adevărul de părinții lor.  Mai mult de două treimi din respondenți sunt de părere că dacă ar fi astăzi în locul propriului părinte, ar încerca să-și ajute copilul să înțeleagă unde a greșit, în loc să folosească pedeapsa. Totuși, un sfert dintre părinți iau în calcul pedeapsa pentru a corecta comportamentul copiiilor. Dr. Laura Markham, fondator www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, ne spune că este o mare greșeală  – „Pedepsirea copilului, eliminarea privilegiilor, pedepsirea prin acordarea unor sarcini suplimentare, toate aceste abordări sunt concepute cu scopul de a-l „învăța o lecţie” pe copil. Dar cercetările ne arată că acei copii sunt mai degrabă preocupaţi de caracterul abuziv al pedepsei, în loc să simtă remuşcarea pentru greşelile făcute. “. Cu alte cuvinte, dacă pedeapsa are efect, nu vă îmbătați cu apă rece că copilul a și înțeles ce a greșit. El a acționat doar de frica consecințelor și este foarte posibil ca data viitoare să vă mintă, nicicum să oprească comportamentul nedorit.

Pentru a nu activa procesele și comportamentele care i-au produs durere în copilărie, părintele de astăzi poate deveni un părinte conștient, prin autoanaliză constantă, poate căpăta o mai bună înțelegere asupra emoțiilor și a funcționării acestora, poate reflecta constructiv la propria poveste și poate aplica o serie de sfaturi din ghiduri de intervenție și tehnici de mindfulness pentru a recăpăta echilibrul în familie.

Un prim pas este informarea, iar pentru asta echipa Totul despre mame ne propune 4 conferințe speciale pe 14 și 15 noiembrie 2015, la RIN GRAND HOTEL. În cadrul lor, Dr. Laura Markham va vorbi despre dezvoltarea și menținerea unei relații armonioase în familie: „Părinte liniștit, deci copii fericiți”, „Crește un copil inteligent emoțional”, „Părinți liniștiți, frați fericiți” și „Parenting liniștit: mindfulness și autocontrol”. Conferințele se adresează părinților de copii de toate vârstele, de la bebeluși și până la adolescenți. Dr. Laura Markham își propune să schimbe lumea, preschimbând adulții de mâine unul câte unul, prin ajutorul oferit părinților lor.

Puteți câștiga o invitație la una din cele 4 conferințe. Ce trebuie să faceți este să ne spuneți printr-un comentariu care este conferința la care v-ar plăcea să mergeți din cele patru susținute de Dr. Markham. Câștigătorul va fi ales prin random.org și va fi anunțat miercuri.

Mult succes si mult calm și răbdare în relația cu copilul vostru!

Posted in Evenimente, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.