Meniu Închide

Când un copil plânge, o mamă crede că nu face destul

Îi șoptesc un cântecel liniștitor la ureche, în timp ce îl mângâi cu o mână pe cap. E moale și pufos și îmi vine să mă afund cu totul în pielea lui. Aproape uitasem mirosul dulce de bebe. La fel cum uitasem cât te poate secătui plânsul lui neconsolat. Cum îți intră prin piele și aproape ajunge să te doară, cum îți golește stomacul și îți face mintea să nu mai judece limpede. Țin la piept copilul altei mame și rezervorul meu e aproape plin. Cu empatie, cu răbdare, cu zen-ul ăla pe care îl tot invocă specialiștii. Acum le am pe toate și totuși plânsul nu se domolește. Simt cum o gheară îmi cuprinde încet stomacul.

Îmi amintesc de serile în care mă plimbam cu Ana în brațe, rugându-mă să se liniștească și făcând tot felul de presupuneri despre sursa plânsului. De toate diminețile fragede, în care aș fi dat orice să fiu eu cea chinuită de reflux și dureri de burtică și plânsul sfâșietor să se oprească. De toate orele în care am alinat și am legănat, aproape în zadar. De toate clipele în care am simțit că fac ceva greșit.

Oricâtă teorie știe o mamă, oricât citește și oricât se pregătește, sufletul ei se rupe în bucăți atunci când un copil plânge

Chiar dacă știe că e încă fraged și neadaptat la condițiile mediului nou pentru el, că are pusee de creștere, că poate îl chinuie colicii sau pur și simplu are o dispoziție proastă, când un copil plânge, mama lui simte că nu face destul. Destul de mult, de repede, de bine. Că nu e o mamă bună. Dacă ar fi, ar putea să îi calmeze plânsul. Dacă ar fi mai calmă, poate și bebe s-ar liniști. Dacă nu l-ar fi ținut atât în brațe, poate că acum ar fi stat măcar 5 minute dezlipit de ea. Sau dacă l-ar fi ținut mai mult, poate el s-ar fi simțit mai în siguranță. Dacă l-ar cunoaște mai bine, ar ști dinainte când o să plângă și ar face ceva.

Realitatea e că, în unele cazuri chiar nu contează

Nici cât de calmă e mama sau ce sarcină minunată a avut, nici cât lapte are, nici că alăptează la cerere, nici că își poartă copilul lipit de ea sau că îi răspunde la toate nevoile fizice când le manifestă și la cele emoționale atunci când simte. Uneori, când un copil plânge și nimic nu funcționează, însemnă chiar că nimic nu funcționează.  N-ai de făcut decât să respiri adânc, să îți spui în fiecare clipă mantra “totul trece”, să fii acolo pentru el și să aștepți să se oprească.

Dar, mai ales, să nu te mai învinovățești

Mănânci pe apucate și aproape mereu în picioare. Îți bei cafeaua rece, uneori la ora prânzului. Te speli cu un picior afară din cadă, gata să sari la primul scâncet. Oriunde mergi, ai în permanență brațele ocupate sau măcar o mână pe căruțul care trebuie să fie veșnic în mișcare. Vezi un film în patru-cinci bucăți, că pierzi și firul acțiunii și nu mai înțelegi nimic. Porți doar bluze care se desfac în 5 secunde cu o mână și haine peste care se poate lega ușor sistemul de purtare.  Ai învățat toate cântecele de leagăn și pe alea care par să aibă un efect cât de mic. Vorbești blând chiar și când îți vine să urli ca un dragon dezlănțuit.

Dacă te întrebi ce ai făcut, răspunsul e nimic. Dacă te întrebi ce n-ai făcut, răspunsul e tot nimic. Faci tot ceea ce poți și încă puțin pe deasupra. Dacă bebelușul tău ar putea vorbi, ți-ar spune că ești o mamă minunată. Poate o face chiar și acum, printre sughițuri și urlete 😉

Citește și

Abia așteptăm să îi auzim și apoi nu știm cum să îi facem să tacă

Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinții lui

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Ce am învățat de când sunt  mamă

Ce nu e un copil răsfățat?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foro – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

4 Comments

  1. Oana

    Ești atât o mamă minunată cât și un blogger grozav. Ai surprins exact angoasele unei mame legate de plâns și nu le-ai minimizat, dându-le un răspuns blând, liniștitor.

    • Ioana Marinescu

      Multumesc mult mult, Oana! Am avut inspiratie pe viu, de aia a iesit asa autentic articolul

  2. Simona

    Cand s-a nascut Robert (desi am avut o sarcina minunata) plangea aproape in continuu, zi si noapte. Ma intreba lumea cum ma simt, eu spuneam sincer “de parca m-a lovit trenul”. Domnul meu facea atacuri de panica, o gramada, in fiecare zi, cu palpitatii si voma, din cauza stresului ca plange copilul si nu intelegem niciunul de ce… Cand a devenit ceva mai verbal am inteles ca e un copil extrem de sensibil si anxios, cele mai mici chestii ii starneau panica, frica sau supararea, era in stare sa planga doua ore pentru ca un crac de pantalon e mai lung decat celalalt (cum Dumnezeu sa ghicesti asta la un nou-nascut, normal ca el plangea si noi ne dadeam cu capul de pereti…). Am trecut prin toata gama de sentimente de vinovatie, dar am reusit sa scapam toti trei relativ intregi la minte, cand a venit si Emmy in familie eram mult mai pregatiti psihic. Cand ma intreaba viitoarele mamici ce sfaturi am, singura chestie pe care pot sa le-o spun e ca daca isi asculta instinctul, restul sunt detalii, nu stiu cum sa spun in romaneste dar in engleza “YOU are enough for your baby” e cea mai adevarata chestie 🙂

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos, Simona! O sa dau mesajul asta mai departe, cineva are nevoie de el 🙂 Te pup tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.