Meniu Închide

Cât avem voie să decidem pentru copiii noștri?

Ana îmi povestește de la școală. A fost ziua ei și a dus bomboane. Îmi spune că o colegă nu a avut voie să mănânce pentru că ține post. A marcat-o cumva pe ea treaba asta. Nu cred că fetița s-a plâns în vreun fel, dar ea, plină de personalitate și voință proprie, a remarcat interdicția și a empatizat cu “suferința”.  De la povestea asta s-a născut în capul meu întrebarea – Cât avem voie să decidem pentru copiii noștri? Nu contest ideea postului, este o alegere personală și fiecare face cum consideră. Mă gândesc doar unde ar trebui să se oprească dreptul de decizie al unui părinte asupra alegerilor copilului său și nu mă refer  la situația de față, ea doar a stârnit în mine întrebările. Este valabil în toate lucrurile pe care le cerem sau chiar le impunem copiilor.

Mie îmi place să cred că i-am dat suficientă libertate de decizie copilului meu, dar evident că au fost și situații în care am făcut cum am considerat noi ca părinți că este mai bine.

La chestiunile legate de siguranță și lucruri nocive nu am negociat

La fel în cazurile în care noi considerăm că este cazul să spunem stop. Seara, când exagerează cu ora de culcare. Când nu știe când să se oprească la desene și alte situații asemănătoare. În rest, am explicat, am discutat, ne-am spus părerea, dar decizia finală i-am lăsat-o Anei. Am făcut asta progresiv, întâi cu lucruri mici – alegeri vestimentare și culinare, apoi cu altele mai mari. Am sfătuit-o și mereu o facem, îi spunem că noi credem că ar fi bine să facă X chestie, dar doar după ce ne asigurăm că înțelege despre ce este vorba și poate lua decizia în cunoștință de cauză.

Am văzut în magazin doi părinți care cumpărau mărțișoare pentru colegele și învățătoarea fiului lor. El era puțin mai încolo, la jucării. Sigur, poate că exista un motiv pentru asta, dar mi s-a părut că băiatul rata ocazia să decidă singur ce să le ofere colegelor și să învețe astfel și lecția dăruirii.

La restaurant, nu decidem niciodată în locul ei, nu comandăm fără să o lăsăm să consulte meniul

Nu o forțăm să mănânce lucruri care nu îi plac, chiar dacă noi credem că sunt sănătoase.  La fel cu hainele sau jucăriile. Chiar dacă unele chestii ni se par urâte sau inutile, o lăsăm să se convingă singură de asta. Dacă își dorește ceva ce mie mi se pare o imbecilitate notorie, îi spun părerea mea și faptul că nu sunt de acord să o cumpăr, dar dacă și-o dorește foarte tare o poate lua din banii ei. Am povestit deja experiența cu Pin-Pin, care s-a petrecut pe la trei ani și o marchează până în ziua de azi.

O lăsăm să  hotărască singură atunci când are mai multe opțiuni

De exemplu, am primit patru invitații la evenimente pentru copii în weekend. I-am spus despre ele și am anunțat-o că îi voi da să citească toate descrierile și să hotărască la ce vrea să meargă. A cam mârâit, a zis că o să îi fie greu, dar tot ea și-a răspuns că va face prin eliminare, așa cum face când îi plac mai multe cărți, haine sau când alege filmul la care să ne uităm.

Treaba asta are și dezavantaje. Un copil cu libertate de decizie e uneori foarte incomod

Câteodată stă minute în șir să ia o decizie, se întreabă și se sucește de o mie de ori, se răzgândește și o ia de la capăt. Poate fi foarte enervantă, dar mă regăsesc în nehotărârea ei și încerc să am răbdare.  Alteori, pune prea multe întrebări, nu prea merge cu “faci așa pentru că am zis eu, fără comentarii”. Până la urmă nu le poți avea pe toate, adică trebuie să îți asumi că ceea ce ai semănat, aia culegi. Recunosc că cel mai enervant  este faptul că un copil care știe că are putere de decizie și mai are și o personalitate puternică “la purtător” negociază orice, până vede că nu mai e loc.

Îmi place să sper că nu mai trăim în perioada lui Eu te-am făcut, eu te omor

Îmi doresc să cred că părinții din ziua de astăzi își dau seama că ai lor copii sunt entități separate, cu voință, conștiință și putere proprie. Că le dau libertate de decizie și alegere. Că îi întreabă ce le place, ce își doresc, ce vor să facă, ce nu mai vor. Că le explică cu argumente logice și bine fundamentate de ce este bine să facă anumite lucruri – să meargă la școală, să citească, să mănânce sănătos, etc. și că și în situațiile astea regulile sunt flexibile și pot suferi unele modificări.

Voi ce credeți? Cât decidem pentru copiii noștri? Care sunt ariile în care părinții pot sau ar trebui să aleagă pentru copii și când ar trebui să îi consulte pe ei? Voi cum ați procedat?

Citește și

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău

Cel mai mare regret din viața de părinte

Ce (Nu) e un copil răsfățat?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

8 Comments

  1. Tudor

    Cu toate riscurile aferente, noi am decis de comun acord sa-i respectam drepturile de a explora, de a testa si de a decide. Intr-un cadru controlat discret de la distanta. Ii favorizez anumite provocari si evit zonele cu un grad ridicat de risc. Prefer sa faca o alegere in baza propriei experiente, nu din respect fata de decizia mea.

    • Ioana Marinescu

      Foarte frumos procedat si spus, Tudor! Am mai spus eu ca fetita ta e o norocoasa 🙂

  2. Flavia

    Mă bucur că l-ai scris! Îmi place.

    Antonia nu are încă 3 ani, dar are propriile ei alegeri. De exemplu, alege cu ce se îmbracă în fiecare dimineață (din variante propuse în acord cu vremea de afară). Pentru mine, un copil independent este cel care are putere de decizie pe măsura vârstei. Consider că este important să i se dea libertate de alegere și să experimenteze consecințele alegerilor sale.
    Cât despre post, este dorința părinților. Din păcate, copilul nu are capacitatea să-i înțeleagă însemnătatea.

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, Flavia! Ma bucur ca si tu procedezi la fel cu fetita ta! Ana si-a ales singura hainele de mica, dar acum asteapta sa i le dau eu. E chestie de comoditate, am tot zis ca reglam treaba asta, dar niciodata nu avem timp, ca suntem pe fuga.

  3. Adriana B

    Da, nici nu cred ca este ok ca un copil sa tina post (in cele mai multe cazuri, nu este alegerea lui). Daca insa vobim de restrictii alimentare cauzate de alergii e altceva, Tudor are un coleg care avea probleme de genul asta cand era mai mic, stiam si informam parintii cand trimiteam tort sau prajituri la scoala pt a-i da la pachet un dulce pe care sa-l poata manca si el.

    Revenind la discutia despre autonomie si libertate de alegere, as spune ca e valabil si in cazul interactiunii dintre copii. De-a lungul timpului am vazut multe cazuri in care interventia parintilor a contribuit in mod negativ, alimentand situatii care altfel s-ar fi rezolvat mult mai usor si reducand increderea copiilor in fortele proprii. Recomand sa vizionati filmul “Carnagiu” pe aceasta tema

    https://en.wikipedia.org/wiki/Carnage_(2011_film)

    Imi amintesc o intamplare de acum 4 ani (cand Tudor avea 7 ani); unul din colegi (mai bataios din fire) a trecut pe langa banca lui, i-a fluturat pumnul sub nas soptindu-i amenintator: “Il vezi? E cel mai bun prieten al meu!” In mod normal, as fi mers la scoala sa discut cu invatatoarea insa tocmai participasem la conferinta lui Michael Thompson care ne recomandase o abordare diferita (tinand cont si de particularitatile baietilor, ce simt cu privire la interventia parintilor in astfel de situatii). Nu am facut nimic inainte sa-l intreb pe copil daca vrea sa vin la scoala; mi-a raspuns ca nu simte nevoia sa intervin, ca se descurca singur. S-a terminat cu bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.