Meniu Închide

Ce abilități dezvoltă joaca la escape room + Concurs exclusiv Opera Comică pentru Copii

Una din ”găselnițele” ultimilor ani în materie de distracții este conceptul de escape room. Pe scurt, un escape room este o cameră, de regulă cu o anume tematică, în care este realizat un traseu, pe parcursul căruia sunt ascunse niște indicii. Jucătorii trebuie să descopere indiciile în ordine, pentru a găsi la final cheia și a se elibera din cameră. Sunt mai multe grade de dificultate, în funcție de abilitatea jucătorilor, iar indiciile și decorurile se schimbă frecvent, pentru a da posibilitatea și celor care au mai fost să rezolve din nou misterul.

Escape room-urile pentru copii funcționează după același principiu, dar sunt adaptate pentru preferințele și capacitățile celor mici. Din punctul meu de vedere, un astfel de joc este un prilej minunat pentru copii să se dezvolte.

Ce abilități dezvoltă joaca la escape room pentru copii?

În primul rând, spiritul de echipă. Nu ai cum să rezolvi traseul de unul singur și, de voie de nevoie, trebuie să colaborezi. O lecție minunată predată prin joc.

Atenția. De multe ori, indiciile sunt bine ascunse și trebuie să fii atent la fiecare detaliu pentru a le dibui.

Răbdarea. Ooo, da, aici știu că aproape niciun copil nu stă foarte bine. La jocurile de la escape room, răbdarea e de bază, altfel nu ai cum să ajungi să dezlegi misterul.

Gândirea logică. Odată descoperit un indiciu, el trebuie legat de cele de dinainte, pentru că doar așa ai imagine completă asupra rezolvării.

Intuiția. Indiciile nu sunt tocmai “mură în gură” și este nevoie să îți folosești intuiția pentru a ghici ce vor ele să spună.

La toate acestea, se adaugă multă multă distracție de care copiii au parte în ora petrecută la escape room.

Două din cele mai accesibile escape room-uri din București se află la Opera Comică pentru Copii

Ele au două tematici simpatice, inspirate de îndrăgitele povești ale lui Ion Creangă. Cavalerul ”Harap Alb” este o cameră de maximum 5 persoane, iar la Aventurile ”Punguței cu doi bani” pot intra 4 copii.
Scenariul specific și nivelul de dificultate al ghicitorilor / puzzle-urilor pe care copiii le găsesc înăuntru, îi vor motiva să le rezolvi și să își recâștige libertatea.

Vârsta inimă de la care copilașii pot participa la jocuri este de 7 ani.

Prețul pentru o oră de distracție este de 125 de lei la Harap Alb și 100 de lei la Punguța cu doi bani.

Pisica pe sârmă și Opera Comică pentru Copii vă invită la un concurs exclusiv!

Puteți câștiga un voucher de o oră la unul din cele două escape room-uri de la Opera Comică pentru Copii – Harap Alb sau Punguța cu doi bani pentru copilul tău și prietenii lui (4 sau 5 copii, în funcție de capacitatea fiecărui joc).

Ca să intrați în concurs, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu la articol, la care din cele două escape room-uri ți-ai dori să câștigi voucherul.

Concursul se încheie pe data de 24 februarie, iar pe 25 aflăm câștigătorul. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere automată la sorți, din programul preinstalat pe blog.

*Consumarea voucherului se va face în limita spațiilor libere disponibile și se va discuta direct de către câștigător cu personalul Operei Comice pentru Copii. Nu se oferă contravaloarea în bani a voucherului. Datele câștigătorului vor fi folosite doar în scopul prezentului concurs.

Detalii despre cele două escape room-uri de la Opera Comică pentru Copii găsiți aici.

Citește și

Cele mai bine vândute spectacole de la Opera Comică pentru Copii se joacă și în 2019

Care sunt avantajele abonamentelor la Opera Comică pentru Copii?

Jaqueline Bratu, omul OCC al lunii ianuarie

Maestru Cristian Mihăilescu, omul OCC al lunii decembrie

Cătălin Caracaș, omul OCC al lunii noiembrie – Copilul vede și simte mai mult decât un adult

Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil

Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu

Când inimile cresc pe ritm de aplauze infinite

Copiii din distribuția Sunetul Muzicii

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Lumea Pisicii, Opera Comica pentru Copii

Related Posts

20 Comments

  1. Rodica Predoi

    Sigur Maria (8 ani) ar fi încântată de Punguta cu doi bani. Iar faptul ca ar fi 1 ora de distractie de care sa se bucure cu gasca de prieteni ar nemaipomenit.

    • Ioana Marinescu

      Felicitari! Ai fost aleasa castigatoare a concursului! Iti voi trimite un e-mail cu toate detaliile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.