Meniu Închide

Ce facem cu copiii când trecem prin perioade grele în familie?

Greul nu-l alegem. El vine peste noi, că vrem sau nu, că suntem mai mult sau deloc pregătiți, că ne place sau mai ales când nu ne place ce simțim. Ca adulți, gestionăm greul cum putem, în funcție de maturitatea emoțională a fiecăruia. Ce ne facem când în ecuație sunt și copii? Tendința primară, învățată de la părinți, bunici, societate e să “ascundem gunoiul sub preș”, să salvăm aparențele, să mințim “convențional” copiii, de frica de a nu fi prea mult pentru ei să ducă.

În perioada grea pe care am traversat-o și încă o mai traversez, eu am ales calea directă, aceea de a vorbi deschis cu copilul meu, de a mă arăta vulnerabilă, de a-mi pune emoțiile și trăirile în palmă și de a nu minți. Că am făcut bine sau rău, timpul o s-o spună. Recunosc însă că mă întreb asta în fiecare zi. Și cum pentru întrebările la care nu mai știu să răspund, am mereu prieteni de nădejde, am rugat-o pe Gabriela Maalouf, psihoterapeut, specialist NLP și consilier școlar să ne spună ce facem când trecem prin perioade grele în familie? Cât le spunem, ce le spunem, cum le spunem?

Cum recomanzi tu, ca specialist, să abordăm situațiile dificile în familie?

Eu cred că situațiile dificile e bine să fie gestionate de adulți prima oară. Ar fi util dacă ar face un plan de discuție în care să ia în considerare toate posibilele dileme ale micuților vizavi de situația discutată. Evident, ca orice persoane de pe această planetă vom dezbate inițial problema generală, dar cred că este foarte important dacă nu chiar obligatoriu să spargem de fiecare dată imaginea de ansamblu în imagini mici, pe fiecare detaliu în parte. Este foarte posibil să reușim și chiar să ni se pară ușor să rezolvăm părticele dintr-o problemă, chiar și atunci când avem senzația că problema mare ar fi foarte greu sau imposibil de rezolvat. Părticică cu părticică putem salva o situație complicată.

Cât sunt copiii capabili să ducă și cum ne dăm seama de asta?

Eu fac întotdeauna un exercițiu de imaginație. Mă gândesc cât aș putea eu duce și cât aș fi fost eu de capabilă să înțeleg la vârsta pe care o are copilul cu care sunt în contact. Mă întreb și investigheze care sunt problemele lui actuale și cât de greu i-ar fi să îi mai pun și eu ceva în cârcă. Doar așa putem ști care e cel mai bun moment în care putem aborda un copil. Aș încerca să îi satisfac lui nevoile emoționale, înainte de a-i da una în plus. Adevărul este întotdeauna important și nu ne abatem de la această cale, dar ne asigurăm că nu venim noi cu picătura care face paharul să dea pe dinafară.

Dacă am spus sau am făcut mai mult decât era cazul în prezența copiilor – ne-am certat mai violent, am făcut dezvăluiri nepotrivite, etc., pentru că a așa a fost conjunctura, cum putem face să “reparăm” asta?

Cel mai puternic instrument pe care îl avem noi oamenii este puterea de a repara. Chiar dacă am făcut ceva greșit față de copil, putem avea oricând discuția prin care ne cerem scuze, explicăm motivul comportamentului nostru și nu în ultimul rând punem întrebarea magică: “ Cum pot să repar?” Cum reparăm nu ține nici de sfatul meu, nici de ce crede părintele că poate face, ține întotdeauna de ce răspuns da copilul. Reparatul nu vine niciodată cu bunuri materiale. Vine doar cu timp, activități, momente de voie bună alături de copii.

Cum ne dăm seama dacă un copil este afectat de ceea ce se petrece în familie, în afara semnelor evidente? Cum știm dacă nu cumva interiorizează și urmările pot apărea mai târziu?

Interiorizările se văd cel mai greu. Dar dacă suntem atenți putem observa mici detalii: petrecut mai mult timp singur, plâns mai des, ușor egoism, relații dificile la școală, atât cu prietenii cât și în concentrarea la lecții, schimbări de stare frecvente, oboseală. Gânduri își vor face oricum și chiar nu le vom putea ȘTI pe toate de fiecare dată. Cred că cel mai important este să îi asigurăm că avem toată încrederea că ei ne vor spune de fiecare data când un gând nu le da pace. Putem spune această propoziție zilnic, chiar și de mai multe ori pe zi.

Cum recomanzi să abordăm cu copiii separarea sau divorțul părinților? Pentru un copil crescut într-o familie echilibrată o astfel de veste poate fi un șoc, cum gestionăm cât mai bine?

E greu de estimat că într-o familie echilibrată, ar putea interveni un divorț spontan. Cu siguranță, au mai fost tensiuni până atunci, pe care un copil le simte indiferent de cât de bine încearcă părinții să ascundă. Cu toate acestea, dacă totuși vine ceva pe nepusă masă, părinții ar fi bine să nu mai ascundă lucrurile ce vor urma. Cea mai bună variantă este să le explicăm micuților, Folosindu-ne de jucărioare faptul că doar soțul și soția se despart, mama și tata rămân în aceleași roluri pentru el. Pe cât ar fi de greu, e indicat să nu ne folosim de copii în certurile personale, pentru că astfel de lucruri sunt greu de explicat copiilor.

Cum ar trebui să procedăm în cazul unei boli a unuia dintre părinți sau bunici sau al decesului cuiva apropiat? Cât îi spunem copilului și cât îl expunem la tot ceea ce se petrece?

Eu prefer să spun mereu adevărul. Nu ar trebui să le prezentăm copiilor unde credem noi că se duc oamenii după moarte, mai ales dacă romanțăm povestea. Am lucrat cu copii care credeau că cei morți au ajuns într-un loc minunat și își doreau și ei să moară să ajungă acolo și am întâlnit și copii care știau că cei morți au plecat într-o călătorie și nu înțelegeau de ce nu mai au posibilitatea de a se întoarce, agravându-și astfel rana de abandon.

În ce condiții și sub ce abordare recomanzi terapia pentru copii? Este cazul să consultăm un psihoterapeut în astfel de situații delicate?

Eu nu cred în terapia cu copii și atât, fără a mă referi la necesitatea acesteia în cazul unei patologii. Cred că adulții trebuie să lucreze cu ei înșiși pentru a deveni capabili să își ajute proprii copii. Dacă totuși nu reușim, ajutorul unui specialist este de luat în considerare. În astfel de situații delicate, e recomandat să luăm în calcul încă de la început consultarea unui specialist.

Citește și

Capcana de a-i vrea să îi dai copilului tău tot ce n-ai avut tu

Cum îți ajuți copilul să își gestioneze emoțiile?

Părinți, bucurați-vă de copilărie!

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Educație, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.