Meniu Închide

Ce facem cu copiii în casă? Activități distractive pentru copii mari și mici

În vacanțe sau când școlile se închid brusc din cauza avertizărilor meteo, copiii se bucură, dar noi, părinții, nu prea. Mai ales ăștia părinții care lucrează de acasă. Când e frig, noi avem treabă, copilul mai e și răcit sau mârâit, cum o scoatem la capăt? Eu am compus o listă de activități distractive de făcut în casă cu copiii.

Zilele tematice se pot organiza pe parcursul întregii zile sau doar în prima parte, devenind astfel dimineți tematice.

Ele se pot adapta în funcție de vârsta și preferințele copilului. Cu ajutorul lor, activitățile nu se vor repeta și copilul le va aștepta cu mai multă nerăbdare.

Activități distractive de făcut în casă cu copiii – Ziua de colorat și creat povești

Coloratul poate fi o activitate plictisitoare, dar dacă o faceți într-un mod creativ s-ar putea să meargă. Puteți decupa de pe diferite fișe de colorat animale, obiecte, personaje. I le dați copilului să le lipească pe o coală mare de hârtie (un A3 sau chiar o coală de flipchart) și să le coloreze apoi, creându-și singur un soi de puzzle – peisaje pe care le dorește, scenete, chiar seriale.  Pentru ca totul sa fie mai distractiv, puteți amesteca imaginile într-o pălărie înainte de a le scoate și să formați tablourile cu imagini alese aleatoriu.

Ziua cuvintelor și poeziilor dadaiste

Se asemănă puțin cu tematica precedentă, este potrivită copiilor puțin mai mărișori. Noi am experimentat această activitate în vacanță, ca tema pentru revista clasei și ne-am distrat copios. Îl rugați pe copil să decupeze cuvinte din reviste și ziare vechi. Le amestecați apoi bine într-o pălărie, le scoateți la întâmplare și le așezați pe o coală de hârtie, apoi le lipiți exact în ordinea în care le scoateți. Citiți apoi împreună propozițiile rezultate. Se va lăsa cu hohote de râs.

Ziua de bucătăreală

Alegeți rețete simple, dar atractive și variate, pe care să le realizați împreună cu copilul. Faceți împreună meniul zilei și apoi îl preparați, setând sarcini pentru fiecare. La final, așezați masa într-un mod festiv și bucurați-vă împreună de ce ați pregătit.

Ziua muzicală

Îi scoateți celui mic fișe cu note de colorat sau completat și învățați împreună cu ajutorul lor notele muzicale. Creați playlist-uri de cântece preferate,  pe care să dansați împreună sau să danseze singur, dacă îl convingeți. Așa vă câștigați un pic de timp de respiro.

Ziua de lectură

Îl lăsați să aleagă singur câteva pasaje dintr-o carte și apoi îl rugați să vă povestească. Veți salva puțin timp, dar s-ar putea să nu meargă mereu. La schimb, îi puteți citi și voi un capitol dintr-o carte de a voastră – copiii adoră să aibă acces la lucrurile de adulți.

Activități distractive de făcut în casă cu copiii – Ziua de răsfăț

Este potrivită mai ales dacă stați în casă. Poate include o baie lungă, cu spumă și săruri colorate (există unele speciale pentru copii), masaj, pedichiură și manichiură spa pentru fetițe, cu ojă specială și tot felul de proceduri pe care le puteți inventa și pe parcurs

Ziua descoperirilor

În această zi copilul va învăța lucruri noi. Puteți alege o tematică, de exemplu spațiul cosmic, iar copilul să caute informații pe această temă – în cărți, pe internet (cu ajutorul vostru sau singur), iar la final să adune cele mai importante informații și care merită reținute.

Ziua experimentelor

Am scris aici două experimente pe care le-am făcut împreună cu Ana. Puteți găsi și altele – există chiar și seturi speciale de realizat experimente și puteți organiza o zi de experimente, în urma căreia să discutați ceea ce ați observat.

Cam așa sper să reușim să trecem peste vacanțele scurte și zile libere neprevăzute. Dacă aveți și alte idei, le aștept cu drag.

Citește și

6 activități cu materiale reciclate

5 reguli la care nu am renunțat în educația copilului meu

Cum îi ajutați pe copii să iubească sportul. Șapte pași urmați de noi

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

Posted in Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

6 Comments

  1. Adriana B

    As mai adauga jocurile de tip board game (Monopoly/ Monopoly Star Wars, Jenga, Battleship), Lego, Scrabble. In general, prefera sa alterneze activitatile pe durata zilei (intercaland, daca se poate, si cate o iesire la patinoar sau film).

    La noi coloratul a fost dintotdeauna plictisitor, indiferent de forma. In schimb, gatitul e una din activitatile preferate. Asta daca nu e rost de facut compot/ bulion, pus muraturi sau alte asemenea 🙂

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos! Da, si noi jucam board games cand avem timp. Multumesc pentru sugestii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.