Meniu Închide

Ce faci când te întâlnești cu moartea și ești cu copilul de mână?

Ieșim de la restaurant cântând și ținându-ne de mână. Avem de mers 5 minute pe jos până acasă, iar pașii se fac mai ușor pe muzică. Suntem vesele. Ne-am văzut cu prieteni dragi, a doua zi e ziua mea, ne așteaptă un week-end plin, cu două spectacole de Sunetul Muzicii, revederi cu prietenii și familia, numai motive de bucurie.  La un moment dat, un sunet sec ciobește liniștea serii și cântecul nostru. La o sută de metri de noi, în intersecție, vedem o motocicletă azvârlită cât colo. Un pic în fața ei, o mașină albă, ceva marcă premium, iar în fața mașinii o siluetă.  Ana nu scoate un sunet, eu încerc să îmi dau seama ce s-a întâmplat.

Pentru o fracțiune de secundă, pare că una din cele mai aglomerate intersecții din zona de nord a orașului a amuțit

Nici felinarele nu mai clipesc. Devine clar că cineva nu a respectat semaforul. Mașina, motociclistul, nici nu mai contează. În câteva secunde, se reia furnicarul, oamenii se strâng în jurul mașinii albe, o salvare apare de nicăieri, cu sirenele pornite și taie intersecția până la locul incidentului. Omul de pe caldarâm nu mișcă. Oare unde se ducea sau de unde venea? Îl așteaptă cineva acasă? Are copii?  Mama lui mai trăiește? O fi tânăr? Mami, dar e bine? Dar trăiește sau a murit? Dar o să îl salveze cineva? Întrebările ei mă scutură de gânduri și lacrimi. Nici nu știu ce să îi spun.

Îmi înghit cuvintele și, ca întotdeauna, decid să îi spun adevărul

Nu știu, mami, sincer nu știu. Dar uite, salvarea este acolo cu el, doctorii știu ce au de făcut. Mai bine să îi trimitem un gând bun. Mi se pare, de unde suntem noi, că parcă mișcă o mână (nici acum nu știu dacă a fost realitate sau doar dorința mea de a fi bine) și Ana se mai liniștește un pic.

Pornim o discuție despre lucrurile importante în viață, despre cât de stupide sunt unele motive de supărare pe care le avem, despre cât de ușor se poate schimba totul într-o secundă. Până atunci, cea mai mare problema a Anei era nu știu ce păpușă pe care în momentul ăla trebuia să o aibă. A mea că nu terminasem un articol și că era murdar în casă. Brusc, nu mai are nimeni nicio problemă. Ne strângem tare în brațe ,acolo, la colț de bloc, la 500 de metri de un om care nu știm dacă mai trăiește sau nu, rugându-ne pentru el și mulțumind pentru noi.

Acasă, înainte de culcare, am mai avut un episod de lacrimi și întrebări. Am răspuns sincer, clar și am reușit să o liniștesc. Viața nu e numai roz, din contră, mai multe pete gri sunt pe ea. Dacă stăm să o cosmetizăm la infinit în fața copiilor, tot lor le va fi greu când vor da piept cu realitatea.

Moartea e parte din viață și, din păcate, mai mult neanunțată decât așteptată vine

Copiii au dreptul să știe asta și trebuie să o știe de la noi. Oricât ne-ar fi de greu și oricât am fi de ocupați și obosiți.

Nu putem evita tristețea și nici nu avem de ce. Putem însă să le fim aproape, să îi înțelegem, să le arătăm că și nouă ne e greu și să trecem împreună și prin episoade grele. Ținându-ne de mână și cântând. Pentru că muzica mereu ne face să ne simțim mai bine, prietenii știu de ce :-).

Voi ce faceți în astfel de situații?

Citește și

Când și cum le vorbim copiilor despre moarte?

Cum ne poate ajuta NLP-ul în relația cu copiii noștri?

Cum îmi ajut copilul când îi e greu? Mici trucuri de relaxare și liniștire

Cum mi-a îmbunătățit o provocare de parenting relația cu copilul meu

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

8 Comments

  1. Guzu

    Primul astfel de episod l-am intampinat acum 4 ani la decesul tatalui meu.Prima care a priceput caci moartea e o parte a”vietii” a fost Craiasa care l-a un moment dat m-aintrebat”Nu-iasa ca toti vom muri …..cand vom fi foarte batrani?”I-am raspuns sincer ca da….dar pana atunci traim si iubim viata asa cum este. …si-if rumoasa cu greutatile ei

    • Ioana Marinescu

      Of of, tare e greu, dar ei ne ajuta sa trecem cu bine prin toate <3

  2. Cristina Balaceanu

    Miercurea trecuta am avut un accident destul de urat. Nu au fost victime, insa sperietura si socul au fost mari.
    Am fost surprinsa de cat de stapana pe mine am fost si i-am incurajat pe ai mei, pe sot si pe pruncul de 2a2l.
    Multumim lui Dumnezeu ca suntem bine, desi…cand am reusit, in sfarsit sa adorm, in seara aia, am avut niste vise odioase!!
    Cu siguranta, ii spun adevarul, pt ca astfel de necazuri se pot intampla oricand si oricui si e bine sa fie cumva pregatita, desi e mult spus.

    • Ioana Marinescu

      Of, Doamne, bine ca ati scapat cu bine! Sa fiti sanatosi!

  3. Simona

    Eu n-am incercat niciodata sa evit discutiile despre moarte, am incercat doar sa le explic copiilor pe intelesul varstei pe care o aveau la momentul respectiv. Cred ca pe ai mei i-a ajutat mult faptul ca mie mi-au murit ambii parinti (tata cand eram in liceu) si atitudinea mea destul de prozaica in discutiile despre ei i-a indemnat sa o ia ca atare, da, e foarte trist dar se intampla si e inevitabil. Le-am mai spus ca pe mine ma ajuta gandul ca moare doar invelisul material, ca spiritul ramane in viata chiar daca nu e palpabil (nu le-am servit asta ca adevar absolut, le-am spus doar ca asta ma ajuta pe mine personal sa ma simt mai bine). Avem multe discutii pe tema asta si sunt in general destul de relaxate, de obicei incerc sa mai bag si cate o gluma sau sa-i fac sa rada (cand m-au intrebat daca ar fi nasol daca unul din ei ar muri inaintea mea sau a lui Danu am incercat sa spun la misto ca as prefera foarte tare daca ar astepta sa murim noi mai intai, desi m-au trecut niste fiori reci pe spinare doar la simpla mentiune, mi-am adus aminte de postul asta: https://gainile.wordpress.com/2012/12/15/the-order-of-the-universe/). N-am incercat sa evit niciodata tristetea, durerea sau supararea, dimpotriva, am incercat intotdeauna sa-i fac pe copii sa exprime ce simt si sa inteleaga ca orice sentiment e normal, nu e normal sa fim doar fericiti, asta e utopie de secolul 21 🙂

    • Ioana Marinescu

      Aoleu, da, sa stii ca si pe mine genul asta de intrebari ma infioara, nici nu imi pot inchipui asa ceva. Frumos le-ai explicat, foarte frumos, ca intotdeauna 🙂

  4. Gabriela

    Noi am trecut pe langa moarte acum 3 ani… Omul pe care il vedea in sfarsit ca pe un tata a murit sub ochii noștrii înecat … Noi am scapat de la înec…. Este complicat si dureros… Inca sufera… Inca ii e dor… Si inca refuza sa vorbească despre acest episod…

    • Ioana Marinescu

      O, Doamne, cumplit! Nu pot sa va doresc decat putere si sa va trimit ganduri bune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.