Meniu Închide

Cel mai greu de scris articol. Despre separare și divorț.

Mă uit la hârtiile din fața mea. Un act doveditor și certificatul de căsătorie cu o mare ștampilă de anulat pe el. Încă nu îmi vine să cred că sunt ale mele. Doar nimeni nu se gândește la asta când spune da și își imaginează că va fi pentru totdeauna. Dar uite că, într-un fel sau altul se întâmplă, chiar și acolo unde nimeni, nici măcar cei în cauză nu ar fi crezut că e posibil. Deși am mai scris printre rânduri și cine a fost atent a intuit, e primul articol pe tema divorțului, pentru că, deși în fapt au trecut luni bune de la separare, oficial s-a încheiat relativ recent. Iubitorii de senzațional să bage floricelele la loc. N-o să povestesc cu lux de amănunte, n-o să dau motive, n-o să arăt cu degetul după vinovați. Până la urmă, e nevoie de doi pentru dans și responsabilitatea este întotdeauna împărțită. Că s-a întâmplat acum sau în trecut, că a picurat câte puțin în fiecare zi, că a greșit unul mai scurt și altul mai extins în timp, unul mai grav și altul în virtutea circumstanțelor, e mai puțin relevant, rezultatul e același.

Important mi se pare cum te comporți după divorț și cum reușești să îi supraviețuiești

Un divorț este, în primă fază o traumă, e perceput ca un mare eșec.Cine spune că nu e, fie minte și se minte, fie e foarte foarte puternic și evoluat spiritual, fie nu mai avea nimic de împărțit cu celălalt și atunci a venit ca o mare eliberare. Pentru majoritatea însă divorțul este un hop și vine la pachet cu răni mai vechi, trăiri de tot felul, întrebări și regrete. E o durere pe care fiecare o trăiește cum poate, la nivelul la care se găsește. Dar simplu nu e și nici nu trece. Sau da, probabil că la un moment dat trece, dar nu fără efort și nu imediat. Ca un detaliu, dacă se întâmplă în preajma sărbătorilor e și mai rău. Nu știu de ce avem tendința de a ne agrava golurile în perioada asta, probabil e legat tot de cutumele sociale, de pozele alea tablou cu familia fericită în jurul bradului.

Divorțul e una din experiențele pe care dacă nu o trăiești nu ai cum să spui “știu cum te simți”

Oricât ți-ai imagina că e nasol, că e dureros, oricât ai încerca să fii empatic cu cel de lângă tine, dacă nu ai trăit așa ceva, nu ai cum să realizezi cum e de fapt. Și nimeni nu te poate pregăti pentru asta. E ca un rollercoaster, doar că fără centuri de siguranță, în care te urci cu forța și nu știi dacă te mai dai jos întreg. E posibil să pierzi pe drum bucăți din suflet, care cel mai probabil n-or să mai fie niciodată refăcute la fel. Cu puțin noroc și multă muncă, o să se transforme în altceva,așa cum și tu te transformi într-o persoană de care habar nu aveai că există. Dacă e ceva ce am aflat despre mine în ultimele luni este că sunt foarte puternică. Atât de puternică încât acum nu cred că mai există ceva în afara de boală care să mă sperie. Mă surprind vorbind, acționând, gândind chiar, ca un om complet nou, pe care abia acum îl cunosc. Și de care începe să îmi placă, fie vorba-ntre noi.

Spuneam că nu ai cum să înțelegi cum se simte un om care trece printr-un divorț dacă nu ai fost acolo. Nici dacă ai fost nu te face chiar expert, pentru că fiecare situație e diferită. Da, poți să înțelegi de ce femeia cu care vorbești la telefon și tocmai a depus actele de divorț trece de la plâns cu sughițuri la să-l ia mama Dracului de nenorocit, abia aștept să scap de el, poți să citești printre rânduri și să rezonezi cu durerile cuiva, poți să asculți un urlet de disperare fără să te șocheze, dar nu poți niciodată să “mapezi” două divorțuri și să-ți dea un puzzle perfect.

Două lucruri mi s-au părut cel mai greu de gestionat în toată perioada asta și mi se par și acum

Primul a fost provocarea uriașă de a face altfel decât fac toți. Am primit mesaje și îndemnuri, toate extrem de bine intenționate, de la femei care fie au trecut prin asta, fie țineau foarte mult la mine și voiau să mă ajute. Majoritatea mergeau pe trendul general, acela de a tăia în carne vie, de a nu ceda, de a stabili acum condiții cât mai dure, de a te pune la adăpost. Peste toate vocile reale din jur, mai e și cea din capul meu, tributară tot cutumelor societății, care spun cum fac majoritatea femeilor în astfel de cazuri. Și am făcut. Sau am încercat să fac. Și nu mi-a fost bine, nu m-am simțit eu, autentică, reală, am simțit că îmi trădez miezul ăla bun, de care m-am convins cu ocazia asta că e foarte profund și cam greu să fie ignorat. Noroc că am întâlnit și voci care, deși nu au fost cele mai plăcut și comod de auzit, mi-au spus că se poate și altfel. Și am ales altfel. Am ales să las, să cedez, să mă gândesc la tabloul de ansamblu, la ce va fi când va trece tornada prezentului, la cum vreau să crească copilul meu, la cum vreau eu să mă raportez pe viitor la cel care îi va fi tată pentru totdeauna. Nu îmi iese mereu, normal, că sunt om și nu unul prea întreg, dar lucrez la asta. Așa cum lucrez la starea mea de bine, la vindecare, cum nu mă las de mine, ci mă țin cu dinții cât pot ca să nu mă duc pe fundul gropii din nou. Am povestit despre asta aici.

Al doilea cel mai greu lucru, de fapt mult mai greu ca primul este împărțirea copilului

Nu sunt zile mai grele și mai urâte ca cele în care îmi aud copilul doar la telefon, nu sunt nopți mai agitate decât cele în care nu doarme lângă mine, nu e greutate mai mare în toată povestea asta decât să îmi privesc copilul cum trebuie să dea drumul unei mâini ca să o prindă pe cealaltă, deși ar vrea să se țină strâns de amândouă, cum trebuie să îi spun că acum mergem împreună la filmul ăsta și la următorul va merge cu tati, că weekendul asta nu putem face seară de fete, pentru că e weekendul când nu suntem împreună și tot așa. Dar învăț să fac și asta, cum învăț să mă uit spre mine, să îmi dau voie să fiu tristă, furioasă, nervoasă. Să am zile în care aș sta doar să mă holbez în Facebook la fericirea altora și să-mi plâng nefericirea mea, zile în care îmi vine să arunc cu laptopul de pereți pentru că am de lucru, zile în care nu știu nici eu ce vreau și ce mai simt.

Dar printre ele răsar și multe zile bune, în care am puterea să zâmbesc, să văd toată bogăția din jurul meu, să îmi apreciez prietenii, care nu m-au lăsat la greu, să spun da experiențelor noi, să reînvăț să râd, să aștept și să primesc tot ce vine spre mine și mai ales, să dau un sens întregii experiențe prin care trec. Și un prim sens va fi sprijinirea femeilor care trec prin experiența unui divorț. Prin articole din prisma experienței personale- dacă voi simți să le scriu, interviuri cu specialiști, cu oamnii care m-au ajutat enorm în perioada asta și informații care pot să ajute.

Și, din experiență spun că orice ajută. Fiecare pas, oricât de mic pe care îl faci, fiecare articol sau carte citită, fiecare oră la terapie sau la un grup de suport, fiecare om cu care vorbești, fiecare conversație la care ești atent și asculți cu inima, chiar și o replică oarecare dintr-un film siropos, totul poate să ajute să mergi spre vindecare și transformare.

Citește și

Acoperă golul lăsat de alții cu plin de tine

Fiecare om e cel mai aspru judecător al lui însuși

În fiecare zi învăț să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

4 Comments

  1. Claudia

    Foarte interesant articolul. Am o intrebare: pentru ca unii spun despre casatorie ca e doar o hartie si nimic altceva, v-ati fi simtit altfel/mai bine daca nu erati casatorita si v-ati fi despartit doar de tatal copilului (si nu si de sot) ?
    Multa putere si mult noroc de-acum inainte!

    • Ioana Marinescu

      Nu am de unde sa stiu asta, pt ca nu am fost pusa intr-o asa situatie. Cred ca este greu oricum, poate fara hartia aceea mi scutesti niste pasi durerori adica vizitele la notar/tribunal, etc Multumesc!

  2. Cris

    Am fost si eu la un pas de divort fix acum 2 luni. Sotul meu s-a decis intr-o zi( desi el spune ca se gandea la asta cu vreo jumatate de an inainte) ca ar vrea sa ne separam. Fiind o fire impulsiva si orgoliosa, i-am spus pa si la revedere dar in interior simteam cum lumea mea se prapuseste, nu cred ca am simtit o durere mai mare decat aceasta pana acum, iar in urma cu 3 ani tatal meu murise, atunci credeam ca asta este durerea suprema. Inca incerc sa definesc toate emotiile care ma incercau atunci si nu reusesc, incerc sa le corelez cu alte trairi asemanatoare si sa incerc sa le vindec cumva dar nu reusesc, si nu, nu sunt o sensibila din fire, chiar deloc, dar acest eveniment din viata mea m-a daramat pe jumatate in schimb pe cealalta parte cu ajutorul unui terapeut am descoperit o mare parte din greselile mele, din ceea ce vreau sa schimb de fapt la mine, a fost mai mult decat un sut in fund, nici macar nu-l pot defini in cuvinte. A fost ca un pahar de apa rece dupa ce ti-e foarte sete.Inca lucrez la mine, lucrez si la sot, intre timp am descoperit si probleme pe care el le are si de care inca nu este constient dar pe care nu vreau sa i le spun ca stiu ca nu asa il voi ajuta de fapt. M-a ajutat mult psihoterapia si cred ca ma va ajuta in continuare, eu inca nu vreau sa renunt, desi logica imi spune sa o fac, in mine inca se da aceasta batalie, dar un lucru ma motiveaza,de fapt 2, unul ar fi ca il iubesc pe fraier :))) si doi, nu vreau sa privesc in urma si sa am regrete pentru ceva ce nu am facut din ambitie sau ignoranta sau sa fiu judecata de fetita mea in vreun fel, poate e un gest egoist, mi-l asum si incerc sa merg mai departe. Scuze de postul lung, am dat peste blogul tau din greseala, dar ma bucur nespus ca mi-a iesit in cale.

    • Ioana Marinescu

      Draga mea, multumesc in primul rand pentru impartasirea ta! Ma bucur ca incerci sa faci lucrurile sa mearga, fa asta, daca asta simti, dar daca nu merge, uite-te in fata! E greu, e foarte greu, dar copiii cresc, viata trece si e pacat sa ramanem cu regrete. Multa putere si claritate iti doresc, te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.