Meniu Închide

Cele două Românii. Cât o să ne mai zbatem între ele?

Ieri am trăit, ca mulți români, sentimente amestecate. Emoție, conștientizare, durere, teamă. Am mers la Gara Băneasa să vedem ceremonia de plecare a Regelui către Curtea de Argeș. Nu credeam că o să simt mare lucru, dar când am văzut venind divizia călare a Jandarmeriei și oamenii au început să aplaude, lacrimile mi-au inundat fața. Nu pentru moartea Regelui, era firesc să survină la un moment dat, ci pentru moartea noastră, din 1947 încoace. Pentru cele două Românii care se luptă una cu alta de atunci.

Pentru destinul trist al Regelui și al poporului lui

Pentru mâna de jegoși penali pe care încăpem de fiecare dată pentru că unor foruri, nu se știe care, nu le convine să ne vadă că ne punem pe picioare și chiar facem câțiva pași. Cum văd că suntem ridicați, cum ne dau un baston pe spinare și ne aruncă o cârjă în brațe. Așa a fost de-a lungul istoriei și mă tem că așa va fi de-acum înainte.

O jonglerie absurdă între două Românii

Una de oameni harnici, cinstiți, culți, respectuoși, atenți la semenii lor, care își cresc copiii cu grijă și atenție, care dau din puținul lor celui care nu are, care vorbesc în șoaptă, stau la coadă, spun “Mulțumesc” și “Te rog”, nu claxonează și nu îți taie calea în trafic. Cealaltă a mardeiașilor, a școliților pe copiuțe, a celor care scuipă pe stradă,  își împing copiii în față, sunt în stare să se omoare pentru ceva gratis, te înjură și te umilesc din nimic. Țara pipițelor și șmecherașilor, a băiatului lu’ tata, a impostorilor și spoiților.

Ieri am conștientizat mai mult ca oricând cele două Românii

Oameni demni, emoționați, tăcuți, oameni care au ieșit cu miile să își conducă Regele în tăcere. Sigur, erau și gură-cască și ipocriți printre ei, dar nu ăia au contat. A contat bătrâna în costum național și opinici, a cărei poză a făcut înconjurul internetului, a contat țăranul cu mâini muncite care a mers 10 ore în tren până la București, ca să fie alături de Rege pe ultimul drum. A contat fața tristă a copilului meu când îi povesteam de destinul amar al țării ăsteia. Ei m-au făcut ieri mândră, după foarte foarte mult timp. Am plecat de la gară cu amărăciune, dar și un strop de speranță în suflet.

Mi-a dat apoi în cap și m-a adus la realitate cealaltă Românie

Ne-am oprit la Mega Image să cumpărăm una alta. Printre rafturile magazinului, doi copii (supraponderali, nu am putut să nu observ, mai ales că în coșul lor se lăfăiau în voie chipsuri, ciocolate și alte calorii umflate) se “jucau”. Urlau, se alergau, iar în goana lor dărâmau produse de pe rafturi, pe care evident nu le ridicau, că proștii de angajați au și ei nevoie de încărcare, nu? Se trăgeau de haine, se ciocneau de oamenii din jur și, într-un final apoteotic, au început să se bată cu mâncare. Ați crede că descriu doi copii mici sau singuri în magazin. Ei bine, copiii erau amândoi trecuți bine de șase ani și erau însoțiți de mama lor. O vedetă de carton, o gospodină cu emisiune la TV (dacă o mai avea, că nu sunt la curent), o țață făcătoare de rating, o vajnică reprezentantă a celei de a doua Românii. Evident că mamițica se uita îngăduitoare cum odorașii ei transformă magazinul în terenul lor de acțiune.

M-am așteptat în van la măcar o reacție, o vorbă, ceva. Nimic, aprobare totală

Sigur, fiecare are dreptul să își crească copiii cum crede și cu siguranță nici eu nu sunt perfectă și fac greșeli în creșterea copilului meu. Probabil că m-oi fi numărat și eu printre cetățenii din a doua Românie,  oi fi fost și eu lipsită de bun simț, neatentă, neglijentă. E vorba totuși de o practică, de o atitudine. De legitimitatea cu care ei, cei din a doua Românie, ne dau constant peste ochi cu poziția, banii și tupeul lor nelimitat. De cum ne scuipă între ochi de la înălțimea funcțiilor, a statutului de vedetă de plastic, despre cum copiii lor crescuți cu chipsuri și aroganță ne umilesc și ne jignesc copiii, despre cum ne omoară din bolizii lor de sute de mii de euro și scapă nepedepsiți fiindcă filmările nu mai sunt probe, cum fură miliarde și dorm la adăpostul slăninii groase de pe ceafă.

Am plâns pentru tine, Majestate, dar mai mult am plâns pentru mine și ai mei, rupți între două Românii

Citește și

Du-te în pi…da mă-tii și pune-ți produsele

Taximetria este despre șmecherie. Lăsată în stradă la trei dimineața

Afară din bula mea. Realitatea mă pocnește uneori în cap

Da, sunt anormală și sunt mândră de asta

Da, mi se întâmplă să fiu nesimțită. Sau proastă. Sau măcar bezmetică 

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.