Meniu Închide

Cele mai frecvente discuții cu o pre-adolescentă

De când a început școala, am reintrat în tăvălugul trezit dimineață – fuga la școală – teme – activități. Nu mai avem timp de mare lucru, dar măcar statul în mașină în trafic, ne-a ajutat să ne reluăm discuțiile aproape zilnice. Încercăm și seara să vorbim, dar nu ne iese mereu. Când ne iese, mă minunez iarăși, în gând desigur,  ce minte fantastică au copiii ăștia. Dacă am avea urechi pentru ei mereu, dacă am fi atenți la ce ne spun și i-am asculta cu adevărat, nu doar i-am auzi, am afla mult mai multe decât de pe Facebook sau alte chestii care ne iau atenția de la ei. Ce minte clară au, ce conexiuni fac, ce simplu e de fapt totul și cum ne place nouă să ne complicăm existența și la ce se gândesc ei, de nouă nici nu ne mai trece prin cap.

Teme de discuție cu  o pre-adolescentă

De ce se complică totul când crești?

Durerea ei cea mai mare este că, pe măsură ce crești, cresc și pretențiile celor din jur la tine. Nu te mai poți prosti ca înainte, nu mai ești “iertat” dacă răstorni, pătezi, dărâmi, ai o grămadă de responsabilități și chestii de făcut. Și nu e corect, mai ales dacă tu simți că ai tot o minte copilăroasă, vrei să te joci, vrei să te prostești și nu ai treabă cu chestiile de “copii mari”. Cum gestionez frământările astea? Greu, mai ales atunci când vin la pachet și cu revolte, mai mici sau mai mari, în funcție de gradul de oboseală și dispoziția de moment. Pe de o parte, o încurajez să își păstreze spiritul copilăros, pofta de joacă și exuberanța, pe de altă parte încerc să îi explic că viața vine și cu responsabilități, ne place sau nu și nu putem sta toată ziua să ne jucăm și să facem ce avem chef. Chiar, de ce oare nu putem face asta? 🙂

Discuții despre lume și viață

De la sensul vieții, până la forme de viață în afara planetei noastre, facerea lumii și alte discuții “grele”. Recunosc, uneori sunt depășită grav și pasez problema la Pisicul consort. El e responsabil cu subiectele astea, dar uneori mai pică și pe mine să răspund la întrebări sau să ascult punctul ei de vedere. Pun foarte des întrebarea “tu ce crezi?” și spun de foarte multe ori “interesant, la asta nu m-am gândit”. Și nu, nu o fac pentru că așa am citit eu în cărți, ci pentru că pur și simplu mă încuie.

Discuții despre școală și prietenii

Pornind de la ce i se par a fi ei nedreptăți – de ce în locul orei de arte facem matematică sau română? până la probleme și mici altercații cu colegii. O văd mult mai empatică, mai tolerantă, nu o mai afectează atât de tare remarcile celor din jur (nu mereu, evident). Îmi povestește că acum își explică anumite comportamente care o deranjau mult la unele colege anul trecut sau că a ales să nu mai bage în seamă niște observații. Uneori, chiar aplică singură analiza pe care o facem împreună – De ce crezi că a spus asta? Tu crezi asta despre tine? Ce crezi că a urmărit? Cu ce te ajută? și își trage concluziile.

Îmi povestește ce o supără la școală și încercăm să rezolvăm, deși nu ne iese mereu și nu știu de ce presimt că va fi tot mai greu.

Ce s-a întâmplat peste zi, ce am greșit fiecare din noi

Normal că avem multe momente în care ne sare muștarul – mai ales mie și seara, sau în clipele de liniște din mașină, încerc(ăm) să dregem busuiocul. Deja e mult mai greu să împaci un copil de vârsta asta, mai ales când știi ce ai zbârcit, dar până la urmă, mai cu glumă, mai cu râs, ne iese.

Indiferent de temele abordate, de cât de mult sau puțin reușim să vorbim, de cât de incomode sunt uneori discuțiile, îmi dau seama că ele fac parte din baza pe care trebuie să o punem zi de zi la relația din viitor cu copiii noștri. Rupeți-vă măcar 5 minute în fiecare zi și stați de vorbă cu ei, o să vedeți rezultatele mai încolo. Și nu, nu trebuie să fie “mari”, atunci e un pic târziu. Există teme de discuție pentru orice vârstă.

Voi ce mai vorbiți cu copiii voștri?

Credit foto copertă – Cristina Jilavu, Event Portrait

Machiaj Roxana C Make-up​

Ținute – Family Fashion by Luiza Willems

Citește și

Provocările unei pre-adolescențe timpurii

Vorbiți-le copiilor voștri! E cea mai bună educație!

Discuția de 5 minute – Serial

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Iubește-l când e de neiubit!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

2 Comments

  1. Simona

    Ai mei au 9 si 11, deci cam aceeasi grupa de varsta. E (deocamdata) varsta mea favorita – desi asa spun de fiecare varsta prin care au trecut pana acum 🙂 Logistica e mai simpla, nu mai sunt bebelusi si sunt suficient de independenti, dar in acelasi timp inca au inocenta si spiritul jucaus in ei si eu nu fac nimic sa-l stopez. Avem niste discutii superbe, de fiecare data ma minunez cat de profunda si libera e gandirea lor. Au avut noroc, sunt nascuti si crescuti intr-o parte de lume unde nu li se spune “ai gresit!” ci “imi explici cum te-ai gandit de ai ajuns la rezultatul asta?”, sunt invatati sa nu taca cand au ceva de spus si nu au niciuna din sechelele pe care le avem noi crescand in comunism. In acelasi timp sunt fascinati cand le povestesc paralele din copilaria noastra si pun niste intrebari extraordinar de bune. Am fost recent cu ei in New York, ei l-au vazut prima data si eram curioasa cum se vede prin ochii lor de mici canadieni care nu au dat nas in nas cu marketingul si cu cliseele filmelor americane. A fost o experienta pe care n-am sa o uit niciodata, as fi vrut sa am o camera video cu mine sa inregistrez fiecare secunda si propozitie. Am avut o ora seara in hotel (un hotel tipic, minuscul intr-o parte cocheta din Manhattan) cand n-am avut ce face si pentru ca patul era la nivelul geamului si vis-a-vis de noi era un bloc de locuinte, am facut “people snooping” adica ne-am benoclat la vietile oamenilor care ne-au trecut prin fata – iti recomand exercitiul cu caldura, face tare bine la psihic sa intelegi cum traiesc altii si ce-i motiveaza, sa faci paralele la existenta proprie 🙂 Si in rest, noi dam din gura non-stop de cate ori avem ocazia, amandoi au descoperit ce misto e sa ai conversatii si ce multe inveti. Incerc pe cat posibil in timpul zilei sa mai fac chestii doar cu unul din copii, pe rand (fie si un simplu drum la biblioteca sau la magazin), pentru ca dinamica e alta cand nu incearca sa se completeze unul pe altul si auzi ideile unidirectional, ii ajuta si pe ei sa iasa din umbra celuilat pentru ca sunt asa apropiati de uneori mi se pare ca sunt ca gemenii desi au firi complet diferite 🙂 Si inca o chestie care pe noi ne ajuta mult, da, mi se intampla si mie sa-mi sara mustarul, sa ridic vocea sau sa interzic ceva, dar avem o discutie intotdeauna in care le explic la ce m-am gandit, de ce m-am enervat sau de ce am ridicat vocea, de ce am interzis ceva si asa mai departe. Si sunt prima care sa recunoasca cand a gresit si sa-mi cer scuze de la ei (prietenii mai ancorati in scoala veche de educatie mi-au spus ca e o greseala fundamentala, eu le-am spus ca daca nu invata de la mine sa aiba coloana vertebrala, de la cine sa invete si cum sa am pretentii de la ei sa o aiba?) Una peste alta, alaturi de domnul meu (cu care uneori ma prinde dimineata povestind si chicotind ca doi scolari tampiti) sunt prietenii mei cei mai buni si partenerii mei favoriti de discutii 🙂

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos! asta cu people snooping mi se pare fascinanta o sa incerc. De mica am fost atrasa sa ma uit in casele oamenilor, seara, cand merg pe strada (ma rog, cand mergeam, acum mai mult cu masina) si e lumina. Nu cu indiscrete, ci exact cu acea curiozitate de care vorbesti si tu. E f misto sentimentul. Norocosi copii mai ai! Si pentru ca traiesc unde traiesc si pentru ca va au pe voi ca parinti 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.