Meniu Închide

Christopher Robin, un film la care copiii trebuie să își ducă părinții

Cred că îl știți cu toții, cel puțin cei care au copii, pe simpaticul Winnie the Pooh (Pluș), ursulețul rotofei iubitor de miere, cu vorba înceată și aparent cam “prostuț”.  Este unul din  desenele animate cele mai longevive. În urmă cu niște ani s-a făcut un lung metraj cu Pluș și prietenii lui – Purceluș, Tigru, Aiurel, Roo, Kanga. A fost primul film pe care Ana l-a văzut la cinema, așa că nu am cum să-l uit vreodată. Anul ăsta, gașca veselă a ieșit din nou pe marile ecrane, într-un film “cu oameni” cum spune Ana, cu Ewan McGregor în rolul principal și avându-l în centru pe Christopher Robin, băiețelul-prieten al tuturor animalelor de pluș.

Inițial, Ana s-a gândit că e prea mare pentru filmul ăsta. Nu pentru că s-ar simți ea așa, ci pentru că se teme de “judecata” colegilor și a altor copii, care împart foarte ușor lucrurile în chestii “de bebeluș” – jignirea supremă și cele demne de luat în seamă. Lucrăm mult la asta, dar se pare că e muncă multă și continuuă.  În fine, ne-am uitat la trailer, am decis împreună că nu e nimic de bebeluși la mijloc și am pornit spre cinema.

Cu fiecare replică și scenă am constatat că filmul e mai degrabă pentru adulți

Personajele simpatice sunt pe sufletul copiilor, aventurile îi țin în priză și pe ei și pe adulți, dar mesajele clar sunt pentru adulți. Christopher Robin este un copil maturizat prea devreme, din pricina conjuncturii și a obiceiurilor vremii, când copiii erau trimiși la internatul celor mai prestigioase școli, unde numai fericiți nu erau. Devenit adult, el își uită complet latura ludică, se lasă prins în tăvălugul vieții apăsătoare, nu mai râde aproape niciodată și riscă să își transforme fetița într-un adult asemeni lui. E ferm convins că puștoaica preferă să învețe în loc să se joace și îi citește doar cărți istorice. Intervin însă personajele iubite din copilărie, care îl forțează pe prietenul lor să se regăsească.

Părinții vor învăța câteva lecții din filmul Christopher Robin

Prima este să nu se piardă pe sine, prinși în alergătura zilnică după “supraviețuire”. Să își păstreze cheful de viață și de joacă, pofta de râs, candoarea și stropul de nebunie. Un alt mesaj extrem de important este că familia e pe primul loc și, indiferent de cum te încearcă viața, copiii ar trebui să primească de la tine un exemplu de cum să se raporteze la lume. Un copil are nevoie de un părinte prezent mult mai mult decât are nevoie de lucruri materiale și, din păcate, mulți uităm asta.

Filmul Christopher Robin și Winnie de Pluș se înscrie cu succes în trendul ultimilor ani, acela al transmiterii de mesaje  destinate adulților prin intermediul filmelor pentru copii. Căci unde este părintele “prins fără cale de ieșire” decât în lucrurile pe care le face pentru și alături de copilul său.

Condiția de bază este să mergem cu adevărat la film cu copiii, nu doar să îi însoțim

Să fim acolo cu ei, să îi ținem de mână când se sperie, să râdem cu ei la scenele amuzante, să verificăm dacă au înțeles mesajul de pe ecran, să găsim din plăcerile lor un pretext să ni-i apropiem. Dacă mergem la film ca să stăm cu ochii în telefon sau pierduți în gânduri, mai bine stăm afară. Facem o economie de 20 de lei.

Exact asta ne spune Christopher Robin tuturor. Să mai lăsăm accelerația și să apăsăm frâna, pentru că, uneori, nu trebuie să faci nimic. Din nimic iese întotdeauna cel mai bun ceva.

Citește și

Istoria descoperită pas cu pas. Trei cărți pe înțelesul copiilor

Două cărți despre Holocaust pe înțelesul copiilor

Războiul din Siria prin ochii unui copil. Bana Alabed

Fii bun, toți duc o luptă grea. Minunea, un film de văzut

20 de filme artistice de văzut în familie (partea I)

20 de filme artistice de văzut în familie (partea a II-a)

Cele mai inspiraționale discursuri TED

Cum să distrugi o piesă. Recomandare pentru întreaga familie

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea noastră, Recomandări

Related Posts

2 Comments

  1. Simona

    Abia astept sa-l vad!!! Imi place Winnie The Pooh foarte mult, am crescut cu cartile lui. Si imi place si Ewan McGregor la nebunie, cireasa de pe tort! 🙂

    • Ioana Marinescu

      E misto tare, o sa iti placa! Mai mult decat copiilor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.