Meniu Închide

(Concurs) Otilia ne învață cum vindecăm emoțiile prin joc

Doamnelor și domnilor, sunete de tobe și trâmbițe! Cum ale cui? Ale spiridușilor, care descarcă din desaga cu daruri un cadou super mega ultra special! Dar înainte să vă divulg surpriza, trebuie să v-o prezint pe Otilia Mantelers, una dintre cele mai autentice persoane din câte am cunoscut. Nu își dă aere de atotștiutoare, nu vrea să pară ceea ce nu este, se declară psiholog în formare, fără să își aroge drepturi și titulaturi înainte de vreme, nu se dă mamă perfectă, deși asta o costă uneori destul de scump în critici și sprâncene ridicate la colț de mediu virtual. Povestește cu sinceritate cum își adoră copiii, cum se joacă cu ei și le dedică timp și atenție, dar și cum îi vine uneori să țipe la ei, să le zică vreo două sau să fugă să nu îi mai vadă. Se înfățișează atât în scris, cât și la cursurile pe care le ține, ca o femeie și o mamă normală, care încearcă în permanență să își echilibreze propriile nevoi cu cele ale copiilor săi.

Otilia 2

Otilia este trainer acreditat Hand in Hand Parenting și Playfull Parenting, iar cursul de bază pe care îl susține, Joc și emoții are ca premise acceptarea emoțiilor și relaționarea cu copilul fără pedepse și recompense. Unul din cele mai prețioase lucruri care mi-au rămas în relația cu Ana, în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu Otilia, este noțiunea de timp special, acel timp pe care părintele îl realizează cu copilul și care îi ajută să se reconecteze unul cu altul ajutându-l pe copil să își descarce emoțiile strînse pe parcursul unei perioade de timp. Recunosc că nu facem timpul special ca la carte, ci adaptăm la nevoile noastre, dar este un instrument pe care îl folosim atunci când simțim că ne-a luat vârtejul cotidian.

Cursul Joc și emoții ne învață mult mai mult decît cum să folosim timpul special – cum primim nu-ul copiilor, cum gestionăm cuvintele urâte primite de la copii, care sunt fricile copiilor, cum îi pregătim pentru grădi sau școală și multe multe alte lucruri interesante. Prezentarea completă o puteți citi pe site-ul Otiliei.

 

Și acum, tanaaaaa! Puteți câștiga un loc la cursul Otiliei Mantelers, Joc și emoții, susținut în ianuarie-februarie la București.

Va trebui să postați un comentariu la postare, în care ne spuneți care este jocul preferat în familie (mami/tati sau amândoi cu copilul). Pentru că premiul este tare frumos și vreau să dau șanse cât mai multor cititori, voi lăsa concursul activ până duminică la ora 24:00, iar câștigătorul îl voi anunța luni.

Între timp, nu uitați de Desaga cu fapte bune, încă este nevoie de ajutor (vă rog luați direct legătura cu ambasadorii, pentru a afla ce nevoi punctuale mai sunt).

Mult succes și week-end cu soare!

Update: câștigătoarea concursului este Andreea Vișan

Castigator Concurs Otilia

Posted in Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.