Meniu Închide

Copiii din ziua de azi mai fac năzdrăvănii?

Maaaamiiii, uite, iarăși s-a luat coaja de pe bubă. Să mai dăm cu cremă. Mă uit la ea amuzată. De câteva zile, julitura din genunchiul drept e cea mai mare preocupare la baia de seară. O admiră, o verifică să vadă dacă s-a făcut coajă din nou, cred că mai și trage de ea peste zi, ca seara să se minuneze din nou de evoluție și tot așa. Îmi scapă un zâmbet când îmi amintesc cum arătau genunchii noștri. Câte semne adunau, câte coji care nu apucau să se refacă. Nu că eram eu năzdrăvana cartierului, dar luam aproape mereu trânte la elastic sau mă împiedicam de gărdulețele mici de fier, grăbită să ajung la joacă sau înapoi în casă.  Zâmbetul amuzat se transformă în zâmbet amar. Copiii nu mai știu ce e aia elasticul. Și nici măcar gărdulețe de fier nu mai există, sunt doar garduri înalte peste tot. Nu suport expresia asta, dar îmi dau seama că, din păcate, copiii din ziua de azi nu mai fac năzdrăvănii.

Nu se mai cațără în copaci după corcodușe sau dude

Chiar, mai există dude? Ce ne mai înnegream la gură și pe buricele degetelor de la ele și apoi ne apuca durerea de burtă de cât mâncasem. Nu mai sar garduri ca să ajungă la cireșele coapte ale vecinului sau la peticul de vie păzit strașnic pentru o damigeană de vin. Îmi amintesc și acum ce tămbălău am avut cu mama, după ce m-a găsit cățărată pe garajul unei curți de lângă blocul nostru, unde mă dusesem împreună cu alți copii la furat de cireșe albe. Au fost cele mai bune cireșe din viața mea, mâncate direct din pom și plătite după aia cu vârf și îndesat.

Copiii din ziua de azi nu își mai fac săbii din crengi de copaci și nici praștii legate fedeleș cu elastice

Nu mai stau afară până e gata masa și nici nu mai înoată în zăpadă până se udă și la chiloți. Nu mai aleargă până li se fac obrajii roșii ca ionatanele, nu mai sar elasticul și nici nu se mai strigă unii pe alții spre disperarea pensionarilor din bloc. Acum e liniște pe străzi. Liniște de glasuri și de țipete, că altfel e o hărmălaie mai mare ca niciodată. Nu mai aleargă nimeni, în schimb se întrec mașinile mai ceva ca la raliu. Nu mai sparge nimeni geamuri cu praștia, în schimb riști să îți dispară bicicleta legată cu lanț de fier din fața ușii.

Nu se mai joacă niciun copil pe stradă. N-ar avea nici unde și nici când

Acum toți sunt la afterschool sau pe la activități. Programul lor arată ca al unui președinte de corporație, cu fiecare oră valorificată la maximum. În jur, pericolele sunt tot mai mari și nimeni nu riscă. Noi suntem mult mai grijulii decât erau părinții noștri și  parcă totul ne îndeamnă să fim așa. Nu-s neapărat nostalgică, e normal ca vremurile să se schimbe și felul în care se schimbă nu depinde în totalitate de noi.

Dar un pic, în sufletul meu, îmi e dor de copiii care fac năzbâtii și se julesc în genunchi și se cațără în copaci după corcodușe și dude. Chiar, mai exist dude?

Tu ce năzdrăvănii făceai în copilărie?

Citește și

Pe vremea mea. Suspinăm după el sau îl aruncăm la coș?

Tableta din mâna copiilor, prieten sau dușman?

Ce nu e un copil răsfățat?

Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?

Iubește-l când e de neiubit!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto Freepik.com

Posted in De-ale Anei, Lumea Pisicii

Related Posts

6 Comments

  1. Simona

    Noi avem o bafta incredibila, copii inca se joaca cum ne jucam noi in copilarie si fac nazdravanii de-mi sta inima in loc uneori… Nu ma repet, nu e meritul meu, uite: https://gainile.wordpress.com/2018/03/21/copilarie-de-cartier/
    Amandoi au genunchii si coatele corespunzatoare varstei, si pe cat mi se strange mie inima de mama, pe atat ma chinui sa-i las in pace sa dea singuri cu capul si sa invete din asta, sa creasca cu adevarat 🙂
    Cand ma gandesc ce tampenii faceam noi in copilarie, mi se pare totusi extrem, pentru ca nu aveam televizor si alte surse de distractie, ne-o faceam singuri si nu era intotdeauna cea mai safe varianta 🙂 Si acum tin minte cand se suparata eram cand eram in vacantele de vara la bunici la Hunedoara si vecinul de la cateva case avea niste mere mari si verzi de balesc si acum gandindu-ma la ele – doar ca avea si o pusca cu sare. Si de fiecare data cand veneam acasa seara si nu puteam sta bine pe scaun (al naibii vecin, intotdeauna tintea fesierii) ne mai luam cate o mama de bataie si de la bunica careia ii pica fisa imediat de ce ne doare fundul… Am avut tare multe ocazii cand putea sa iasa foarte nasol dar cineva acolo sus a avut grija de mine, am picat o data in prapastie in Fagaras si am ramas agatata intr-un ciot de brad (am o cicatrice frumoasa care imi aduce aminte ce aproape am fost), cand i-am expllicat lui tata ca atunci cand mori nu-ti trece toata viata prin fata ochilor, doar regretele a ce n-ai facut si pe cine lasi in urma… as putea povesti o saptamana doar pocinoage, dar na, acum cand le mai povestesc copiilor ce faceam, rad din tot sufletul 🙂
    Si da, exista dude, am prins-o de nenumarate ori pe Emmy cand merge la “furat” de ele la trei case mai jos, vine acasa manjita din cap pana in picioare si se mira ca m-am prins unde a fost… :-)))

  2. Andreea

    Ce frumos ati scris! Da mai exista dude…dar nu vad pe nimeni sa le manance…si fructele cele mai bune sunt si acum cele luate direct din pom

    • Ioana Marinescu

      Multumesc! Da, copiii nu mai mananca dude, cred ca nici nu stiu ce sunt 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.