Meniu Închide

Copil plictisit în vacanță? Îți ofer un loc într-o tabără urbană de programare și tehnologie

Pe vremea mea….băteam mingea toată ziua în fața blocului. Mă urcam în cireș și veneam tot julit acasă. Alergam pe dealuri cât e ziua de lungă. Astăzi, copiii ăștia nu știu ce să facă dacă le iei tableta din mână. Sigur vă sună cunoscută o astfel de morală. Până la un punct suntem cu toții de acord că avem copii prea tehnologizați, dar trebuie să admitem că nu mai suntem pe vremea noastră. Copiii nu mai cresc în același mediu, vremurile sunt cu totul altfel, noi suntem cu totul altfel. Da, ideal ar fi să petreacă mai mult timp afară și să se joace liber. Ce te faci însă când ai de ajuns la serviciu, bunicii lucrează sau nu sunt disponibili, iar copilul mai e și pasionat de jocuri și electronice? Ai putea să te plângi, ca în exemplul de mai sus sau să te gândești la soluții. Am aflat eu de una. Se numește Tabăra urbană de programare și tehnologie și este organizată de școala internațională Logiscool .

În cadrul acestor tabere, copiii îmbină utilul cu plăcutul, adică au parte de tehnologie, dar ajung să îi dea și o finalitate practică

La cursuri,  ei învață să creeze primul lor joc, să programeze diferiți roboți, să proiecteze o lume Minecraft sau să mânuiască tool-uri de editare video și web design pentru a-și crea propriile clipuri pe YouTube sau propriul website.

Pentru ca fiecare copil să învețe exact ceea ce îl pasionează, taberele urbane sunt împărțite pe mai multe specializări

Cursuri de Programare

Programarea pare să fie jobul prezentului, dar mai ales al viitorului. Copiii înscriși la această tabără urbană pot învăța despre crearea și programarea jocurilor pe calculator, crearea și proiectarea aplicațiilor Android sau despre hardware și senzori.

Cool Tools

Cursuri de editare video – modulul ideal pentru youtuberi sau pentru adolescenții care sunt fascinați de construcția unui website. Juniorii vor învața cum să creeze videoclipuri sau site-uri interesante, pline de conținut util. Fie vorba între noi, și mie mi-ar fi super bun așa un modul

Cursuri de Robotică

Roboții sunt deja printre noi și va trebui să ne obișnuim cu ei.  În această tabără copiii învață ce înseamnă programarea unui robot, cum se construiește și cum pot  fi controlați roboții.

Minecraft

Știu câțiva băieți, dar și fete care ar da orice să învețe ce e în spatele Minecraft. Construirea unei lumi Minecraft este un mod excelent de a dezvolta creativitatea, iar crearea unei hărți de aventură apelează la gândirea algoritmică a celor mici.

Părinții pot alege varianta de jumătate de zi, de luni până vineri sau varianta de tabără urbană de o zi întreagă, ce include o masă și un număr mai mare de activități.

Copiii cu vârste de peste 12 ani pot alege și cursul de programare intensivă Scoolcode, ce durează două săptămâni.

Prețurile taberelor sunt cuprinse între 549 și 1.349 RON, iar frații și grupurile de trei sau mai mulți prieteni beneficiază de reduceri între 20 – 30%.

Puteți câștiga un loc pentru copilul vostru în tabăra urbană Logiscool, varianta de jumătate de zi

Ce trebuie să faceți este să îmi spuneți la care dintre cele patru tabere prezentate i-ar plăcea copilului vostru să meargă.

Concursul se încheie pe 14 iulie, iar câștigătorul, ales aleator electronic, trebuie să realizeze înscrierea până pe data de 15 iulie.

LATER EDIT

Angela Cincu este câștigătoarea aleasă de programul automat din blog. Felicitări!

Citește și

Cum supraviețuim vacanței? Sfaturi de la Otilia Mantelers

Cum mi-a îmbunătățit o provocare de parenting relația cu copilul meu

Există fenomenul de burnout la copii?

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea noastră

Related Posts

37 Comments

  1. Nicoleta Giurca

    Ce cursuri interesante …
    Baiatilor mei le-ar placea cu siguranta cursul de cool tools. Daca castig va fi o surpriza tare placuta pentru unul dintre ei.
    Multumesc pentru oportunitate.

  2. Dana

    Curs de programare . Studiem de mult terenul si cat de curand trebuie sa alegem si unde sa mergem sa invatam bazele programarii

  3. Cristina Popescu

    Pe Andrei l-ar pasiona programarea, iar pe Alex Minecraft, pacat ca tabera este doar pentru Bucuresti.

    • Ioana Marinescu

      Felicitari, Angela! Programul te-a ales castigatoare a concursului. Ai primit un email, la care astept raspuns cu toate detaliile!

  4. Blaj Ana-Maria

    Amelia ar fi cu siguranță încântată de Cool Tools. Îmi spune că vrea să fie “youtuber” de când a învățat să vorbească.

  5. Paula

    Deși este pasionat de Minecraft, sunt sigură că Tudor ar alege cursul de robotica. A mai încercat și e fascinat de programarea robotilor. Mai ales daca sunt construiți din lego.

  6. ANDREEA NICOLETA

    Fiului meu, Alex, de aproape 9 ani, i-ar placea foarte mult sa participe la cursurile de programare. Este un copil autodidact și foarte curios, atras în permanenta de tot ceea ce înseamnă tehnologie.

  7. Olteanu Ramona

    Nu petrece pe calculator atâta timp cât și-ar dori, unele probleme de vedere, în care accesul la tehnologie este din păcate limitat la o ora. ( telefon, pc, Tabla, TV). Enervant, o știu și eu dar mai ales ea. Pentru o asa șansă, jur ca nu i-aș mai face atâta observație ca a depășit, ca, ca… Adevărul este ca sigur e pasionata de DIY, își înregistrează video și se preface ca are blog. E haioasa tate. Are în curând 10 ani, și un curs/tabăra de COOL tools sigur ar uimit și i-ar plăcea.

  8. Ioana Damian

    Lui David i-ar placea sigur in tabara de Minecraft. E pasionat de lumea Minecraft si de jocuri si lego cu Minecraft

  9. Punga Maria

    Minecraft este jocul preferat a lui Alexandru . Cu siguranță i-ar plăcea i tabăra cu aceasta tematica .

  10. Toma Simona

    Bună! Băiatului meu cool de 12 ani i-ar plăcea cursul Cool tools. De vreo 2 ani ne tot cere voie sa-și facă un canal de YouTube, dar noi, părinți înapoiați, încă nu i-am dat voie. Ar fi surpriza vieții lui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.