Meniu Închide

Copilul orfan care se luptă pentru copiii supradotați

Un copil abandonat, care se ocupă de copiii supradotați instituționalizați și se luptă să le schimbe soarta. Am aflat povestea lui parțială pe Facebook. M-a impresionat perseverența cu care acționează și dorința puternică să provoace schimbarea, nu doar să o aștepte. Mi s-a părut că povestea lui merită spusă și m-am decis să o public în cadrul proiectului Ei fac România mai bună, inițiat de Laura Crăciun de la blogul Unicornul Albastru.

Lajos Kristof, îngerul copiilor supradotați din instituții de plasament

Acum 33 de ani, într-un loc superb din inima Ardealului, unde viorile cântă după ce sunt create și se aud în toată lumea,  am venit pe lume, într-o iarnă cumplită. Mama mea spune că m-am grăbit. Aveam șapte luni când am văzut prima lumină. Fără să știu, urma să fiu un bebeluș care pornea pe drumurile lungi și chinuitoare ale instituțiilor de protecția copilului. La nici câteva zile de la naștere, am ajuns la Leagănul de Copii, un fel de casa de copii pentru bebeluși. Acolo m-a găsit un medic excepțional, care a avut grijă de mine, împreună cu psihologul instituției, care după 15 ani m-a botezat creștinește. N-am auzit de moț, botez, credință decât după perioada adolescenței.

Casa de copii găzduia la vremea respectivă peste 400 de suflete

Abandonate și chinuite. Copii care țipau de durere, abandon, singurătate.  Mulți dintre ei aveau diferite dizabilități fizice, ori probleme de retard emoțional și/sau intelectual

Mi-aș fi dorit să-i salvez.  Mi-aș fi dorit ca soarta lor să fi fost fericită, într-o familie în care să primească iubire. Uneori plângeam mult din cauza acestor suferințe. Eu eram visător, lucid, slăbuț. Animăluțul meu preferat era elefănțelul. De asta am primit și porecla asta.  Eram matur, introvertit, profund. La 3 anișori mă plimbam cu o hârtie și un creion prin curtea căminului. Eram cel mai bun povestitor, cel mai bun recitator,  deși n-aveam voce, sau poate nu erau încurajat suficient de bine.

Acolo, oamenii mari erau ca niște călăi triști, puși mereu să găsească motive pentru a lovi în tine ca într-un covor

Cu cât durea mai mult, cu atât mai mult loviturile erau mai crunte. Veneau una după alta.  Disperarea, abandonul, umilința fizică și psihică sunt forme de dresaj care distrug harta mentală a unui copil. Într-un curs al domnului profesor Colceag, îmi amintesc despre o situație în care harta completă a minții se poate schimba,  pornind de la exemplul lupului care poate renunța la sălbăticie dacă îl lași nemâncat sau îl bați să facă pipi. Acel lup devine câine, mult mai supus, mai blând și ascultător. Cam așa a crezut că face sistemul cu noi.

Omul, însă, are toate privilegiile de a decide asupra destinului său

Cel mai important lucru în viață pe care l-am învățat, cred, instinctual, e să nu-ți pierzi niciodată spiritul uman, acela în care să îți dezvolți în continuare empatia, iubirea față de semeni și grija față de mediul natural.

Am fost puternic și încă mă consider un supraviețuitor, chiar dacă multe lucruri pe care le-am lăsat în urmă încă mă mai urmăresc  în vise

La 14 ani am început să mă ocup de copii. Am fost voluntar la organizația locală din Târgu Mureș Salvați Copiii. Am lucrat cu copiii străzii încercând să-i conving să meargă la școală, apoi, am început să antrenez copii din centre de plasament pentru concursuri de cultură civică și pentru competiția națională Drepturile Copilului.

În 2004 am devenit raportor pe Regiunea Centru în cadrul proiectului Drepturile Copilului sunt lege. După eforturile depuse,  cele 10 drepturi au devenit lege organică, după convenția  ONU, ratificată în 1990. Apoi, în clasa a XI-a până în  anii de studenție, am cochetat cu presa scrisă și m-am remarcat prin articolele de investigații în domeniul social, educațional, șamd.

Am simțit însă că chemarea mea este alta, că trebuie să vorbesc tuturor despre soarta copiilor instituționalizați

Așa am început să scriu pe blog.  Am scris o serie de articole despre copiii supradotați.  Prin intermediul lor m-a găsit profesorul Florian Colceag,  care mi-a propus să devin purtătorul de cuvânt al institutului pe care l-a fondat.

Am înființat prima revistă de specialitate din Europa, dedicată copiilor supradotați. Am început apoi formarea în psihopedagogia excelenței, timp de 10 ani, experiență pe care am început-o cu micuții de la grădiniță.

Am creat Asociația Gifted Center Kristopher, în cadrul căreia dezvolt programe educaționale. Aici conduc tot felul de campanii pentru copiii geniali fără șanse și copiii abandonați, aflați în asistență maternală.

Lajos, înconjurat de copiii pe care îi îndrumă

Vara asta strâng fonduri să-i pot aduce într-o tabără specializată pe dezvoltarea talentelor. Abia aștept să-i cunoașteți! Detalii despre campania pornită de Lajos găsiți pe blogul lui

Citește și

De la copii abandonați, la modele pentru copii și tineri

Adele Chirică. Femeia mov care bagă spaima în ministere și în sistem

Când o mamă pierde un copil, vorbele pot adânci durerea

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Povești de viață

Related Posts

3 Comments

  1. Pingback:De ce sunt ONG-urile ultimul bastion pentru o Românie mai bună - Unicornul Albastru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.