Meniu Închide

Cum ajung adulții serioși să cânte La Mulți Ani unui iepure de pluș

Duminica Paștilor ne-a adus liniște și tihnă. Am petrecut în familie, cu ai mei și ai lui adunați laolaltă, la curte, sub amenințarea teoretică a ploii, dar mângâiați de un soare blând și cât trebuie de călduț. Peisaj idilic, rupt din când în când de glasul ei entuziasmat. Mami, hai să jucăm Twister. Îl știți? Jocul ăla în care trebuie să pui mâinile și picioarele pe anumite cercuri colorate, sfidând gravitația și cele trei sarmale și două felii de cozonac abia îngurgitate în spirit de sărbătoare.

Buni, eu sunt vânzătoarea și tu cumperi. Uite, am ouă de ciocolată, struguri de plastic, ochelari de soare. Și îți dau și bani de jucărie, să nu zici că n-ai cu ce să cumperi. Și Buni cumpără. De la înălțimea celor aproape 80 de ani, negociază produsele și pleacă triumfătoare cu plasa plină, în zâmbetele copilei de 8 ani.

Un pic mai târziu, curtea răsună de “Mulți Ani trăiască”. O masă întreagă de adulți aparent responsabili îi cântă în cor lui Bubby, iepurașul care ne-a întregit colecția de plușuri cu ochi sclipitori. Animalele astea vin deja botezate și cu data nașterii pe etichetă, așa că nu există dubii și nici posibilitatea să te sustragi.

Și uite așa, în zi sfântă de sărbătoare, spiritul ludic al copiilor a învins încă o dată mina serioasă a adulților, care s-au întors niște zeci de ani înapoi, la o copilărie prea puțin colorată, prea puțin liberă, prea puțin trăită. O copilărie construită în universul propriu, în care adulții aveau teritorii foarte bine trasate, iar joaca era un privilegiu al copiilor, privit cu îngăduință doar când nu încălca reguli și rigori sociale prestabilite.

Adulții puși la locul lor în copilărie, care atunci când aveau musafiri abia dacă ieșeau din cameră și asta doar ca să salute respectuos, sau care nu aveau jucării ale lor, se contopesc azi în universul copiilor și nepoților. Acum au un partener de joacă mereu dispus să le ofere un loc lângă el. Și chiar să le cedeze din jucăriile lui, mult mai frumoase și mai multe decât au trăit în propria copilărie.

Dacă ne lăsăm conduși de ei, copiii ne ajută să deschidem uși bine ferecate, să scoatem de acolo fetița șugubeață sau băiețelul poznaș și să le oferim o porție sănătoasă de joacă. Sub pretextul că “ne punem la mintea lor”, ne regăsim de fapt propria minte. Cea autentică, pură, neîncărcată de griji, nepoluată de gânduri.

Dați-le voie să vă tragă în lumea lor și îndrăzniți să cântați cât de des puteți La Mulți Ani unui iepure caraghios de pluș cu ochi strălucitori. Jucați-vă cu copiii și nepoții voștri. Nu numai că o să ajungeți mai ușor la inima lor, dar o să vă oferiți vouă cea mai ieftină oră de terapie, cu suflet plin de bucurie.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pixabay

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

2 Comments

  1. Denisa

    Așa cred și eu! Încercăm prea mult să îi “corectăm” pe copii, când de fapt ar trebui să reînvățăm firescul de la ei. Acela pe care și noi l-am avut cândva, dar pe care l-am pierdut. Cât de dosponibili suntem sau nu să intrăm în jocul lor, cred că spune multe despre copilăria noastră. Atunci când reușesc să mă implic cu totul în jocul lor, la final sunt alt om. Mi s-a întâmplat asta de nenumărate ori. Uneori mă simt vinovată și sper că nu-i încarc pe ei negativ…

    • Ioana Marinescu

      Asa este. Nu e usor mereu, dar si cand reusim, mama mama ce bine e 🙂
      Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.