Meniu Închide

Cum am reușit să strângem bani fără să simțim

Nu-s vreo expertă financiară, stau destul de prost la partea de organizare (dar muncesc la acest aspect), așa că nu o să vă dau sfaturi despre economisire. Pentru asta am întrebat un expert și pregătesc un articol tare interesant și o surpriză. Până atunci, din experiența ultimelor luni, o să vă spun cum am reușit noi să economisim niște bani fără să simțim că facem asta.

Eu sunt mare iubitoare de călătorii. Dacă ar fi după ce îmi spune inima, aș fi pe drumuri tot timpul. Încă mă întreb de ce nu fac asta, dar mă rog, e altă discuție :-). Cum știți și voi foarte bine, călătoriile nu-s ieftine. Cu excepțiile alea, pe care eu nu înțeleg, în care găsești bilete de avion la 15 euro și cazare aproape gratis – nu am reușit niciodată – plimbarea prin lume costă. Costă transportul, cazarea, mâncarea, intrările la obiective și cheltuielile acolo. Astea sunt cele mai puțin previzibile, așa că după ce ai reușit să acoperi toate cele de mai sus, te trezești că îți trebuie bani și acolo.

Exact de la asta am plecat când mi-a venit ideea să strângem bani “de buzunar” pentru călătorii. De fapt, lucrurile au stat un pic invers. Întâi mi-a venit ideea și apoi am realizat ce utilitate pot avea banii strânși. Banii de cheltuială în călătorii au părut cea mai bună variantă, dar sigur că destinația dată acestor bani depinde de fiecare în parte.

Ce am făcut concret ca să strâng bani fără să simt?

Am pus deoparte toate bancnotele de 1 și 5 lei primite rest. Fie că erau una sau zece, în loc să le dau mai departe le-am pus într-o cutie acasă și am “uitat” de ele. La un moment dat când am plecat într-o zi la schi am zis să îi număr de curiozitate. Se strânseseră pe nesimțite vreo 700 de lei. Am luat o parte din ei, că doar ăsta le era scopul, bani de buzunar în călătorii și ieșiri. Apoi am decis să îi las să se strângă mai mulți, să se simtă mai bine.

Nu e o avere, sigur că nu poți strânge sume semnificative așa

Dar este o modalitate simplă să strângi niște bani care oricum se duc foarte rapid și ușor. Mi se pare și o formă de disciplinare și un început în economisire, pentru cei care nu au obiceiul ăsta.

Ce părere aveți, mai aveți și alte idei de strâns bani ușor și fără efort?

Citește și

Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața

Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri

Cum să îi ajutăm pe copii să aibă limită la cumpărături de jucării?

Oamenii care au făcut bani nu au fost bibiliți și cocoliți

Ce regim și exerciții fizice am descoperit recent

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lifestyle & Frumusețe, Lumea Pisicii

Related Posts

10 Comments

  1. Simona

    Ok, trebuie sa-ti povestesc ceva, mi-ai adus aminte. Eu am facut ski de performanta incepand cu clasa a 7-a, m-am lipit cumva semi-fictiv la A.S. Sanatatea Cluj. Aveam doua cantonamente pe an si erau highlight-urile vietii mele de adolescenta, ceva care m-a marcat definitiv (in bine, zic eu). Anyway, nu aveam idee cat ar putea sa coste si care ar fi efortul financiar al parintilor mei (in special tata, ca mama spargea ce bani gasea fara sa-si puna intrebari). Nu mai stiu in ce clasa eram, cand a venit tata la mine si mi-a spus frumos “Avem o problema si am nevoie sa te decizi. Fiecare cantonament de-al tau costa 2000 de lei si anul asta stam prost cu banii, nu avem de amandoua, va trebui sa alegi in care vrei sa te duci”. Am stat si m-am gandit, i-am spus sa ma trimita in cel de iarna (cu gandul ca n-au intrat zilele in sac pentru cel de primavara), zis si facut. Asta era prin primavara dinainte. Ei, de la discutia respectiva n-am mai cheltuit nici un ban, tot ce primeam bani de buzunar, de la bunici, de cadouri, resturi de 10-15 bani de la vreo cumparatura la care ma trimitea mama, absolut orice s-au strans. Am facut hainute de pe tipare din revista Burda si le-am vandut colegilor, etc. Colegele mele de clasa mai mergeau la cate un suc sau o prajitura, eu socoteam ca cei trei lei cheltuiti ar sta mai bine in sticla mea de lapte (pe post de pusculita), aproape un an nu am cheltuit nici macar un singur ban, ce sa zic leu. A trecut cu brio cantonamentul de iarna, eu stransesem undeva peste 700 de lei si trageam sperante ca daca ajung spre 1000 sa-l conving cumva pe tata sa ma ajute cu restul. A venit intr-o dupa-masa maica-mea la mine si mi-a spus: “auzi, m-am prins eu ca strangi bani, as avea nevoie de un imprumut pentru o saptamana” “cati?” “toti banii pe care ii ai”. Am numarat impreuna, erau aproape 800, i-am dat. A trecut o saptamana, doua, o luna, mai mult, se apropia cantonamentul si eu banii nu i-am mai vazut. Am inceput sa fiu din ce in ce mai necajita, mi-a trecut pofta de mancare si de viata, pana cand la un moment dat tata mi-a spus ca i se pare ca sunt in depresie si ce s-a intamplat, cand m-a bufnit plansul si i-am spus. Nu stiu ce a putut face, dar a doua zi mi-a adus toti banii pe care i-am dat maica-mii (erau bancnote, nu i-am mai pus in sticla de lapte) si mi-a spus ca sunt ai mei sa fac ce vreau cu ei. Si ca e platit si cantonamentul de primavara. Nu stiu ce a facut saracul om, dar imi imaginez ca nu i-a fost usor sa apara intr-o zi cu aproape 3 mii de lei ca sa repare un act nesabuit al maica-mii pe care n-au interesat-o consecintele si ca mi-a daramat toate sperantele. De atunci mi-au ramas cateva chestii in cap, cum ar fi ca daca vrei, poti stringe bani din aproape nimic. Si ca orice ai face, oricare ti-ar fi categoria sociala si povestea vietii, singurul lucru care te diferentiaza si te ridica dintre restul e cum stii sa ramai integru si sa-tii tii cuvantul, sa ramai OM. Nu e chiar foarte conex la articolul tau, dar mi-a revenit brusc in cap…

    • Ioana Marinescu

      Vaaaai, Simona, cum ma arunci tu in timp cu povestile tale! Ce ambitie aveai,Doamne, m-ai uimit cu atitudinea ta! Jos palaria pentru tatal tau, iar despre mama, nu stiu ce sa spun, banuiesc ca ai facut pace cu ea. Suna urat asa, la prima citire, dar pana la urma nimeni nu e perfect si fiecare om are defectele lui. Oricum, super faina povestea, mi-a placut mult!

  2. Ana

    Buna idee,avem si noi pusculita si punem toti maruntii acolo si la paste si la craciun vedem cat avem si ii luam fetitei ce isi doreste,nu e cine stie ce dar e un inceput bun,zic eu.

    • Ioana Marinescu

      E un inceput foarte bun! Succes! Si noi avem si banuti mici stransi, dar nu ne incmetam sa mergem sa ii schimbam. Ne-am axat pe bancnote 😉

  3. Nicoleta Giurca

    Cam acum 2 saptamani am avut cu colegele de birou fix aceasta discutie si ne-am confectionat fiecare cate o pusculita si am stabilit sa punem fiecare in pusculita ei bancnotele de 5 lei pe care le avem in portofel in ziua respectiva. Sper sa ma tina. Si acasa, le-am povestit baietilor si au inceput si ei sa-si stranga.

  4. G

    Noi ne-am luat o pusculita mare capsulata, gen conserva, in care am pus si am uitat de restul primit- bancnote dar si monede, au contribuit si cei mici cu cat au dorit… într-un 1 an si 2 luni am agonisit puțin peste 3700 de lei ce vor lua drumul Parisului. Acum avem alta pusculita in curs, pentru Londra

    • Ioana Marinescu

      Ce taaaaareeee! Wow, asta da realizare! Bravo voua! Pai sa stii ca m-am ambitionat sa fiu si eu mai consecventa 🙂 Have fun la Paris! Londra e si pe wishlistul meu

  5. Diana

    Am crescut pe vremea comuniștilor, intr-un oraș mic din Transilvania. Tatăl meu ne-a trimis la lucru pe câmp (strâns cartofi la CAP) când aveam vreo 11 ani, in vacanța de vara. Ca lecție de viața. Aia au fost primii mei bani. Primii bani câștigați din munca mea. Am cheltuit tot, in câteva zile. Vroiam lucruri frumoase, dar nu aveam de unde, așa ca pe la 12 ani am învățat sa cos la mașina (bunica mea a fost croitoreasa). Luam haine vechi (era plin podul casei de ele) și le transformam in tot felul de…chestii interesante. Unice. :)) Cam de un copil de 12 ani cu imaginație. In facultate am avut primul job oficial: translator pentru o firma de mobila. Nu făceam nush ce bani, munceam full-time și ma duceam la școala full-time DAR am realizat ceva: dacă voi lucra un job normal, nu voi avea niciodată bani. La 22 de ani (imediat după ce am terminat facultatea) mi-am deschis prima firma. In transportul de marfa internațional. După un an făceam deja suficienți bani încât sa călătoresc afara din țara, sa îmi permit vacante in locuri frumoase etc. Asta era înainte ca România sa intre in UE, pe la începutul anilor 2000. Și am renunțat la tot ca sa plec in America pe o viza de munca. America era un vis din copilărie, alimentat de cărțile lui Karl May și de poveștile de război ale bUnicului meu.
    Ce vreau eu sa zic este ca: Eu nu știu/pot sa economisesc, așa ca am învățat de timpuriu ca mai bine fac bani destui încât sa nu trebuiască sa economisesc. Și mi-a ieșit, asta și aia cu visul american. Cred ca sunt cea mai norocoasa persoana pe care am cunoscut-o :)))
    Lucrând in domeniul financiar, am invatat ceva și va zic și vouă: nu țineti bani Cash sau in cont, ci INVESTITI. In proprietăți, Stocks, educație, firme, orice va place și înseamnă INVESTIȚIE (teoretic ar aduce profit). Începeți mic și va dezvoltați. Eu cred ca ne limitam singuri când spunem ca “bogăția” este limitată. Cred ca e loc pentru toată lumea.
    “If you’re Gonna dream anyway, you might as well dream big”

    • Ioana Marinescu

      Doamne, Diana,ce poveste de determinare si perseverenta. Eu cred ca oamenii ca tine sunt destul de putini si foarte de admirat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.