Meniu Închide

Cum dezvoltăm stima de sine a copiilor noştri

Cum v-aţi dori să fie copilul vostru devenit adult? Ce trăsături v-ar plăcea să nu îi lipsească? Aşa şi-a început Otilia Mantelers prezentarea din cadrul Conferinţei “Stima de sine a copilului tău”, la care am avut bucuria să fiu partener media. Cred că toţi avem o listă relativ lungă de trăsături pe care ne-am dori ca cei mici să le dezvolte. Stima de sine, încrederea în propriile forţe, capacitatea de a îşi apăra poziţia şi drepturile sunt în top.

Cum putem să-i ajutăm să devină adulţi echilibraţi, care să îşi cunoască valoarea şi să aibă un traseu lin viaţă? Am reţinut câteva idei, care sunt convinsă că ne vor ajuta în drumul nostru pe cărările parentingului.

Nu ai cum să fii părintele perfect!

Este normal să greşeşti, uneori grav, e normal să calci şi în străchini, să nu fii mereu vesel, disponibil, empatic. Ce este foarte important este ca la final , dacă te gândeşti la acţiunile tale ca la bile puse într-o urnă, să numeri mai multe bile albe decât negre. Cred că cel mai simplu este să facem un bilanţ la finalul unei zile şi să ne gândim dacă din tot ceea ce am spus sau am făcut copilului nostru în acea zi, există mai multe acţiuni pozitive, din care el să înţeleagă că este iubit, acceptat, protejat.

Stima de sine apare încă din copilăria timpurile şi reprezintă sentimentul că merit să fiu iubit şi acceptat

Până la 5 ani copiii se simt bine cu ei dacă sunt iubiţi şi respectaţi acasă, iar după această vârstă apare nevoia de a aparţine unui grup şi a fi acceptat de membrii acestuia.

Copiii îşi clădesc stima de sine prin reflecţiile celorlalţi. 95% din comunicarea pe care o realizăm este non-verbală. Este extrem de important să le transmitem copiilor mesaje în care chiar credem, să renunţăm la etichetări şi mesaje verbale (de exemplu când ne grăbim să ne scuzăm în faţa unui străin pentru comportamentul copilului nostru, spunând că el este într-un anumit fel – timid, ruşinos, etc), dar şi la  credinţele pe care nu le exprimăm neapărat, dar le gândim.

Diferenţa dintre oamenii fericiţi şi cei nefericiţi este că cei fericiţi au relaţii calde cu alţi oameni.

Oamenii fericiţi sunt oamenii împreună, aşa suntem construiţi, nu putem trăi singuri.

Ce se întâmplă atunci când copiii nu au stimă de sine?

Îşi dezvoltă mecanisme de apărare – îşi construiesc măşti, un sine fals

Acceptă şi se resemnează

Se retrag şi îşi construiesc lumea lor (citesc compulsiv, se refugiază în electronice, etc.)

Dacă peste vârsta de 5 ani copilul  are stimă de sine scăzută el devine foarte rigid, închis şi în acel moment are nevoie de cea mai multă atenţie.

Imaginea de sine este clădită prin felul în care mă văd ceilalţi şi este diferită de stima de sine, care vine din interior.

Părinţii au aşteptări foarte mari de la copii. Ne-am dori în sinea noastră să fie perfecţi, să se poarte mereu frumos, să nu ne dea bătăi de cap.

Așteptările noastre au cauze diverse.  Lipsa de experienţă  e una din ele. Deja la al doilea copil pretenţiile părinţilor vor fi mult mai rezonabile. De exemplu vor ști deja că să te aștepți să ai casa curată şi ordonată la linie atunci când ai copii este cel puţin absurd. 

Standarde moştenite sunt o altă cauză pentru așteptările nerealiste ale părinților.  Dacă, de exemplu, avem din copilărie convingerea împământenită că “fraţii nu se ceartă” vom reacţiona nerezonabil la conflictele dintre copiii noștri.

Dorinţe neîmplinite din copilărie se răzbună în viața de adult

Dacă eu mi-am dorit foarte tare să fac pian şi nu am făcut, există riscul să proiectez în fetiţa mea această dorinţă şi să o fortez să facă ceva ce ea nu îşi doreşte.

Este bine să ne reamintim că tot ceea ce ne enervează acum, în momentul prezent, îşi are rădăcina într-o poveste neterminată din copilărie, într-o durere acoperită.

Ce este de făcut?

Să ne punem întrebarea de ce am eu aşteptarea asta? De unde vine ea?

Ce câştig eu de aici? Copilul va fi mai feriict, relaţia noastră va fi una mai bună, eu mă voi simţi mai bine?

Aşteptarea mea este bazată pe nevoile copilului sau pe nevoile mele?

Aşteptarea mea este în concordanţă cu vârsta copilului, cu temperamentul său, cu experienţa lui de viaţă? De exemplu, este rezonabil să cer de la un copil de 2 ani să stea pe scaun şi că coloreze 15 minute?

Cum îi arăt copilului meu iubire necondiţionată?

Întâlnirea autentică, în care îi acord atenţie şi conectare. Mă aduc în prezent şi mă dedic lui sută la sută, fără e-mailuri telefon, probleme. Dacă s-ar putea exprima astfel, copiii ne-ar spune “nu pot să simt că mă iubeşti dacă nu stai cu mine!”.

Cum îi ofer siguranţă psihologică

Exersez eu însumi/însămi încrederea în mine. Mă arăt cine sunt  cu adevărat, inclusiv cu părţile care nu îmi plac la mine

Spun mereu adevărul . Nu păcălim copiii că plecăm doar puţin când ştim că vom sta plecaţi toată ziua, că îi lăsăm la un loc de joacă, când în realitate noi îi ducem la grădiniţă, etc.

Morala nu este bună şi nu ajută la nimic. Studiile arată că este nevoie ca un copil sau un om să primeasă un mesaj de 3 ori în viaţă şi va şti ce este bine şi ce nu. Dacă face ceva “rău” nu este pentru că nu ştie că este rău, ci are alte motive

Ruşinarea este legată de aşteptările noastre de la ei

Mă bucur de copilul meu cu bucurie de copil. Exersez această bucurie până îmi iese autentică

Îi dau posibilitatea să îşi exprime toate sentimentele posibile

Când copilul are o problemă, uite-te la tine şi vezi ce dureri ai în legătură cu subiectul respectiv. Vindecându-te pe tine îl poţi ajuta şi pe el să gestioneze mai uşor situaţiile prin care trece. De exemplu, dacă copilul minte şi te scoate din minţi, vezi care este istoricul tău legat de minciună din copilărie.

Îţi poţi ajuta copilul să îşi reclădescă stima de sine prin joc

Jocurile cu animăluţe prind foarte bine la orice vârste – animăluţele sunt personificarea copilului şi a persoanelor cu care a avut sau are situaţii conflictuale, iar dialogul şi acţiunile dintre ei îl pot ajuta să descarce sentimentele negative şi chiar să înveţe cum să gestioneze situaţia reală.

Citește și

Când ceri recunoștință la comandă de la copilul tău

Tati, e rece, oprește-te! Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău

În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor

Iubește-l când e de neiubit!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Evenimente, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.