Meniu Închide

Cum îi ajutăm pe copii să învețe mai ușor tabla înmulțirii? Ce am făcut noi

Gata, oficial a început școala! S-a cam terminat cu recapitulările, temele au început să curgă, copiii zburdă pe la activități, părinții se străduiesc să țină pasul. Ce mai, ne-am intrat în “pâinea” de toamnă. E cam grea adaptarea, iar copiii, cel puțin al nostru 🙂 se resimt după o vară plină de distracții și libertate. Le e greu să se întoarcă la rigoare, la stat în bancă și la  birou, la concentrare și făcut față la tot felul de cerințe.

Cea mai grea etapă pentru Ana și implicit pentru noi este învățarea noțiunilor rămase „restante” de anul trecut

Cap de listă: tabla înmulțirii. Deși doamna învățătoare ne-a spus că abia la finalul semestrului trebuie să o stăpânească bine, recunosc că la mine a intrat în funcțiune butonul panică și am început să născocesc tot felul de activități care să o ajute pe Ana să învețe mai ușor tabla înmulțirii. Ce am făcut concret?

Am scos de la naftalină numărătoarea

Pentru că anul trecut au învățat înmulțirea prin adunări repetate, ne-am folosit de acest mic truc și acum. Ana a primit o numărătoare colorată în urmă cu doi ani, dar abia acum își arată utilitatea. Deși acum sunt tot felul de instrumente moderne, care mai de care mai sofisticate, e chiar distractiv să înveți să numeri cu ajutorul celei mai vechi dintre unelte. Chiar, voi vă mai amintiți numărătoare pe care o aveați la școală? A mea avea bile cărămizii și bleumarin, nicicum așa colorate cum sunt cele de pe numărătoarea Anei.

Am numărat din doi în doi, din trei în trei, din patru în patru și tot așa

Asta intră tot la adunare repetată oarecum și ajută la formarea unui reflex. La 2 și la 3 e simplu, de la 4 se complică treaba, dar ușor ușor îi dăm de capăt.

Am găsit tot felul de activități distractive și trucuri în care să folosim înmulțirea, respectiv adunarea repetată

Am socotit bomboane, păpuși, pantofiori, cercei, elastice de păr și cam tot ce ar putea să intereseze o domnișoară de 9 ani și jumătate.

Am scos apoi artileria grea și am implicat și mijloacele moderne în ecuație

Anei îi place foarte mult să deseneze și să coloreze și este foarte curioasă să folosească laptopul, imprimanta și alte lucruri cu care mă vede pe mine lucrând zilnic. Am profitat de asta și am provocat-o să găsească ea o modalitate distractivă prin care să învețe tabla înmulțirii mai ușor. A căutat pe internet, cu ajutorul meu desigur, niște floricele cu zece petale – câte o floricică pentru fiecare cifră. Am ajutat-o să scrie în interiorul lor calculele – în fiecare petală înmulțirea cifrei respective cu celelalte și rezultatul.

A urmat apoi imprimarea florilor, pe care tot Ana a făcut-o. Ajutor de nădejde ne-a fost imprimanta Canon Pixma TS5150, cu ajutorul căreia am imprimat diferitele modele de flori alese. Mare bucurie a fost și să aflăm că imprimanta vine cadou și cu un rucsac, numai bun pentru o școlăriță cochetă, dornică să schimbe ghiozdanul săptămânal.

Seriozitate maximă

După ce a imprimat singură florile, Ana le-a decupat și a început să le coloreze. Pe măsură ce le colora, o rugam să rețină și operația și rezultatul de pe fiecare petală. A ieșit la final o gașcă tare frumoasă de floricele, pe care le-a lipit pe perete.

Coloratul
Decupatul
Lipitul

A promis că nu o să tragă cu ochiul la ele când va avea de făcut calcule, ci le va folosi doar ca să se verifice sau să repete. Eu aleg să o cred și mă bucur că am găsit o activitate care să îi placă și cu ajutorul căreia să învețe mai ușor tabla înmulțirii. Am descoperit cu ocazia asta că o imprimantă e tare utilă în casă, mai ales atunci când ai un școlar ce se vrea silitor.

Am prins-o pe Ana că, la sfârșit, a imprimat și o inimioară roz

Nu mi-a spus pentru ce, e tare secretoasă, dar eu am bănuit că are legătură cu ziua mea de naștere și am avut dreptate. Șșșșșt, să nu mă spuneți

La final, trebuie să vă mai spun o dată că imprimanta Canon Pixma TS5150, dar și alte modele de imprimante Canon sunt parte din campania Canon Back to school, iar la achiziționarea lor primiți cadou un rucsac.

Sigur, asta pe lângă avantajele pe care ți le oferă o imprimantă în casă – poți să imprimi proiectele copilului, chiar și atunci când își aduce aminte de ele duminică la ora 21,00 (ce, nu vi s-a întâmplat?), te poți conecta cu telefonul sau cu tableta și poți imprima direct ceea ce ai nevoie – de exemplu, floricele pentru tabla înmulțirii sau inimioare roz.

Puteți vedea aici cum ne-am jucat cu imprimanta Canon Pixma TS5150

Voi cum îi ajutați pe copii să învețe tabla înmulțirii?

Citește și

Ce facem când copilului îi e greu la teme?

De ce nu se concentrează copilul la învățat. Cauze și soluții

Ce facem când copilului îi e greu? Mici trucuri de relaxare și liniștire

Cum trezim copiii dimineața, altfel decât cu greu?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Educație, Lumea noastră, Recomandări

Related Posts

12 Comments

    • Ioana Marinescu

      Da, cam asa ceva 🙂 Cred ca ar trebui sa ne umplem casa de floricele pentru tot ce uita ea :-))))

    • Ioana Marinescu

      Offf, da, sa stii ca, mai ales cand ai de-a face cu copii creativi, alta sansa nu este 🙂

    • Ioana Marinescu

      Draga Eu (mi-ar fi placut sa iti stiu si numele), pe acest blog, ca pe toate blogurile serioase, se gasesc si articole publicitare. Ca sa pot sustine munca la un blog, am nevoie de o sursa de venit, iar ideal pentru orice blogger este ca aceasta sa fie obtinuta din blog. Atata timp cat articolele publicitare nu mint, nu transmit informatii eronate si nu depasesc numarul articolelor non-publicitare, chiar nu vad nicio problema in a avea si articole comerciale pe blog, mai ales daca acestea ofera si informatii utile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.