Meniu Închide

Cum ne facem bagajul pentru distanțe mari și perioade lungi de timp ?

Mă uit descurajată pe canapea. Am scos jumătate de dulap – haine care mi se pare că nu se potrivesc de nicio culoare între ele. Am făcut o listă uriașă de chestii de luat și alta de lucruri de împachetat, dar habar nu am de unde să o apuc. Recunosc, nu sunt un as în făcutul bagajelor. Nu pot să fac decât bagaje mari, cu care mă întorc pe jumătate nefolosite. De regulă îmi permit luxul ăsta. Vorba aia, le cară mașina. Ei bine, acum am de făcut bagaje pentru o lună de zile pe distanță mare. Să iau haine de cald, dar să am și în caz de frig, haine pentru copil pentru toate ocaziile, ce ne trebuie pe avion, ce am putea avea nevoie acolo, nu care cumva să rămânem în pană de ceva necesar. Pfff, o grămadă de chestii de împăcat.

Cum ne facem bagajul în mod eficient, în așa fel încât să fim siguri că ne acoperă toate nevoile și în același timp nu riscăm să plătim în plus pentru depășirea greutății admise ?

Am apelat la Diana Mihăilă, professional organizer autorizat și am rugat-o să ne spună cum ne pregătim bagajul pentru distanțe mari și perioade lungi de timp

De unde pornim când avem de făcut bagajul pentru distanțe mari și perioade lungi de timp? Care e primul pas?

Primul lucru pe care îl facem este să verificăm prognoza

Acum estimările merg și până la 30 de zile, așa că ne putem face o idee generală despre temperaturile următoarelor săptămâni. În baza acestor repere începem selecția preliminară a lucrurile pe care vrem să le luăm în vacanță. Dacă ești persoana responsabilă de bagajele tuturor membrilor familiei, atunci îți recomand să faci liste pentru fiecare în parte și să bifezi rând pe rând aspectele rezolvate.

Ca să îți fie ușor, nu face toate bagajele în același timp. Te-ai apucat de al tău, termină-l!

Ai trecut la al copilului, ocupă-te doar de el. Și tot așa! În felul acesta elimini riscul amestecării lucrurilor între ele și îți este mai clar de ai pus în fiecare valiză și ce mai ai de adăugat.

Un alt lucru foarte important este să nu facem bagaje mai mari atunci când mergem cu mașina decât atunci când zburăm. Mulți avem pornirea de a umple portbagajul până la refuz doar pentru că este mare. Iar când trebuie să găsim ceva, scoatem tot din el. Dacă cineva ți-ar lua bani în plus pe kg încărcate în mașină, așa cum se întâmplă la aeroport, te-ai mai grăbi să o încarci de nu se mai vede nimic prin lunetă? Uite câteva idei de organizare a mașinii atunci când călătorești cu bebeluși, preșcolari și/sau școlari care ar putea fi utile.

Cum recomanzi împachetarea hainelor în bagaje, astfel încât să încapă cât mai multe și să fie ușor e despachetat și găsit ce avem nevoie?

Înainte de a trece la împachetarea hainelor, recomandarea mea este să îți alcătuiești ținute pentru mare parte din zilele pe care le vei petrece departe de casă. Nu e o idee bună să iei cu tine 5 tricouri, 2 fuste și 3 rochii și să te bazezi că într-un fel magic ele se vor potrivi de minune între ele. În vacanță vrei să te simți bine, relaxat(ă), nu să îți strici starea de spirit pentru că nu ai cu ce să asortezi anumite piese vestimentare.

Un alt mare avantaj al conceperii de ținute este că atunci când ai hainele în față poți să vezi care dintre ele merg în mai multe combinații

O rochie este o ținută în sine, dar împreună cu o cămașă, un cardigan sau un sacou se transformă în alta. La fel, o bluză poate fi asortată la o pereche de jeanși, la un șort, dar și la o fustă. În concluzie, în vacanță alegem piese versatile, de preferat din materiale care nu se șifonează ușor, pentru că nu vrem ca la destinație să stăm să călcăm hainele întregii familii.

Acum că știm ce ne luăm cu noi, putem să le punem în valiză fie pe categorii (tricouri la tricouri, pantaloni la pantaloni etc.), fie pe ținute și zile. Prima variantă este potrivită pentru vacanțe lungi, a doua este realistă când pleci circa o săptămână.

Dacă vrem să nu ajungem cu hainele mototolite la destinație, nu ne umplem valiza până la refuz.

Lucrurile se șifonează mai mult din cauza presării și mai puțin din cauza modului de împăturire.

Cum împăcăm nevoia de a fi “cochete” cu nevoia de comoditate? Eu personal nu sunt deloc adepta stilului super sport, mi-ar plăcea să fiu ceva mai “trendy”, chiar și când călătoresc, dar nu am găsit încă combinația perfectă dintre comoditate și stil. Ai vreo sugestie?

Stilul este propriu fiecărei persoane. Dar există un numitor comun pentru toată lumea: adaptarea ținutei la ocazie și destinație

Dacă știi că mergi într-o vacanță în care te vei plimba foarte mult pe jos, atunci nu face sens să îți umpli valiza de încălțări cu toc sau, în cazul bărbaților, de pantofi office. Vacanța nu trebuie asociată în mod automat cu ținute sport. Este vorba mai mult de un mixt între ceea ce ne place să purtăm zi de zi și elemente comode, mai relaxate. Spre exemplu, o pereche de sandale cu talpă ortopedică, niște sneakers sau balerini se pot asorta și cu rochii și cu fuste și cu pantaloni.

Iar o eșarfă ori un colier poate fi acel ceva ce scoate ținuta din anonimat.

În vacanțe poți da geanta pe un rucsac în tendințe, care este practic și încăpător. Iar pentru soț alegi cămăși ce nu necesită călcare (non-iron) sau din in, care oricum nu trebuie să fie la dungă.

De regulă, pe distanțe lungi avem un bagaj de cală și unul de cabină. Ce ar trebui să nu lipsească din cel de cabină și cu ce nu este cazul să îl aglomerăm?

Bagajul de mână ar fi bine să includă cel puțin un rând de haine pentru fiecare membru al familiei, în cazul în care cel de cală se rătăcește pe drum. În rest, dacă nu mergi pe o insulă pustie, găsești cam tot ce îți trebuie la destinație (produse de igienă personală, haine, încălțări etc.). Pentru orice eventualitate, ia în cabină și câteva medicamente de bază (pentru dureri de cap, burtă etc.) și plasturi.

Când mergi și cu un copil, automat situația pare că se complică. Cum gândim bagajul copilului, în așa fel încât să nu cărăm toată casa, dar nici să nu rămânem în pană de lucruri esențiale?

Bagajul copilului depinde de vârsta lui și de destinația aleasă

Când pleci cu un copil de 1-3 ani, iei ceva mai multe haine, pentru că se pătează și se murdărește ușor. Pentru vacanțe scurte (maxim 7 zile) eu îi fac valiza băiețelului meu pe zile. Pentru vacanțe lungi, am grijă să aibă minim o bluză/cămașă/tricou/body per zi și echivalent pentru partea de jos. Dacă mergem undeva unde este frig, aleg ținutele în straturi, cu pulovere sau cardigane ce pot fi purtate în mai multe ocazii peste orice ar avea în sus. Dar acestea nu trebuie să fie numeric egale cu durata sejurului, ci considerabil mai puține.

Cam astea au fost bagajele noastre pentru o săptămână (Alex avea 1 an și 1 lună) și bagajele pentru două săptămâni (Alex avea 1 an și 3 luni). Nu am trimis nimic la cală în niciuna din vacanțe! Pentru împăturit prefer metoda KonMari.

Valizele copiilor, dar și ale noastre pot fi considerabil mai mici sau măcar mai ușoare dacă nu avem o problemă să spălăm o parte din haine la destinație, pentru a le mai purta cel puțin o dată. Eu fac asta mai ales când mergem în locații însorite.

Cum despachetăm bagajele la destinație și cum aranjăm lucrurile, în așa fel încât să ne fie ușor să găsim tot ce avem nevoie rapid (de regulă, în călătorii suntem mai mereu pe drumuri) și să fie și ușor de reîmpachetat la plecare?

La destinație despachetăm hainele fix după cum le-am împachetat

Adică dacă am făcut ținute pentru fiecare zi, așa le punem și în dulap. Dacă sunt pe categorii, le păstrăm grupate. Dacă vacanța presupune să schimbăm mai multe hoteluri, atunci e mai simplu să ne lăsam lucrurile în valiză (sau măcar o parte) și să scoatem ce avem nevoie, când avem nevoie. Hainele purtate le întoarcem pe dos, pentru a le recunoaște ușor și le stocăm fie în buzunarele interioare ale genții, fie în pungi.

Sper că v-au fost de folos sfaturile Dianei. Voi cum vă organizați bagajul când plecați în vacanță?

Citește și

Garderoba capsulă. Ce e ea și cum gândesc una de vacanță

Vacanță în Lefkada cu copiii. Ce ne-a plăcut și ce nu pe faimoasa insulă

Mini-vacanță în Bucovina. Obiective de văzut cu cei mici

Cu copilul în vacanță. E clar, n-am stofă de vedetă

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in În vacanță, Lifestyle & Frumusețe, Lumea noastră

Related Posts

4 Comments

  1. Adriana B

    Postarea asta a venit la mare fix, suntem pe ultima suta de metri cu pregatirea bagajelor pt o plecare de 3 saptamani. Este prima oara cand am simtit nevoia sa fac liste. De obicei, incerc sa fiu foarte organizata cu bagajele… altfel risc sa devastez dulapul luand la nimereala diverse lucuri (unele inutile, in timp ce altele, care mi-ar fi trebuit/ placut raman acasa).

    In primul rand, obisnuiesc sa fac din timp, macar in mare, planul bagajului si o trecere in revista a lucrurilor consumabile/ perisabile (chiar piese vestimentare cu risc sa nu-mi mai vina) astfel incat sa pot cumpara ceea ce lipseste. Pun deoparte (aranjate separat pe un raft) obiectele pe care nu le folosesc in mod curent, gata pregatite pt a fi puse in bagaj. In categoria asta intra hainele de sezon (eg. de plaja), cele pe care le folosesc cu predilectie in concedii, trusa cu medicamente, etc. Nu simt nevoia sa organizez hainele pe zile, schema asta a fost insa foarte utila in primele tabere in care a mers copilul

    In al doilea rand, mi se pare foarte important sa pun in bagaj acele lucruri care s-ar gasi mai greu la destinatie in comparatie cu cele uzuale (si, mai ales atunci cand e vorba despre siguranta, nu fac niciun fel de compromis). De exemplu, cand am mers in Tenerife, am avut o geanta plina cu echipament pt munte (bocanci, etc) intrucat aveam in plan drumetii care presupuneau mers pe teren accidentat. In astfel de situatii, ma ajuta sa pun intr-o singura geanta tot ceea ce are legatura cu activitatea respectiva, astfel incat sa nu se amestece cu restul lucrurilor.

    Last, but not the least: nu ajuta sa plecam cu gentile umplute pana la refuz (asa cum obisnuiam intr-o perioada, de-abia inchideam fermoarul) din 2 motive: avem nevoie de loc pt ceea ce cumparam de acolo (cadouri, suveniruri… ai mei sunt mari colectionari, nu rateaza nicio ocazie de genul asta) si, in plus, hainele purtate nu se mai aseaza la fel de bine in bagaj

    Cam astea ar fi trucurile folosite de mine. A, si inca ceva: provocarea suprema este atunci cand, convinsa fiind ca lucrurile copilului nu necesita prea mult spatiu in bagaj, constati ca incaltarile lui au ajuns, peste noapte, sa ocupe mai mult loc decat ale tale, pentru simplu motiv ca poarta deja cu 2 nr mai mult decat tine 🙂

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, Adriana, pentru ponturi! Spor la bagaje si vacanta minunata! La noi aproape 5 saptamani si inca totul imprastiat in toata casa 🙂

  2. Simona

    Noi suntem calatori de meserie, cred ca suntem intr-un stadiu oarecare de drum cel putin 200 de zile pe an. Uneori se intampla sa ajungem dintr-o parte, ca a doua zi sa plecam din nou in alta parte, cu alt specific. Am ajuns la performanta la care intr-o ora am bagaje de 4 persoane pregatite. Pe mine ma ajuta listele foarte mult, am un fel de schelet de lista (pe care cred ca o tin minte si in somn) la care adaug in functie de specificul deplasarii. Si de exemplu eu fac in paralel toate bagajele (asta e una din sarcinile care imi apartine 75%, domnul meu imi da doar ce are el nevoie in bagajul lui, eu impachetez ce-mi da, plus lucrurile mele si ale copiilor), in momentul in care pun lenjeria intima pentru mine, pun in paralele lenjeria intima si pentru ceilalti membri ai familiei, cand mi-am pus costumul meu de baie, le pun si pe ale lor, si asa mai departe. Mie una mi se pare mai simplu pentru mine, si asa ma asigur ca n-am uitat ceva pentru vreunul din noi 🙂 Nu am medicamente la mine (de obicei am niste bandaid si un unguent antibiotic local), nu s-a intamplat vreodata sa am nevoie de ceva si sa nu gasesc, am avut o data nevoie de ceva pentru o durere de ureche si o data de carbune pentru un deranjament stomacal. Impachetam in functie de destinatie, rucsaci pentru camping sau trollere pentru avion sau hotel. Intotdeauna suntem in bagaje separate, asa ca ne e simplu sa ne gasim lucrurile cand stim unde sa le cautam, si copiilor le e mai simplu sa nu rascoleasca o mie de genti daca isi cauta un tricou. Inca o mentiune, nu incerc sa le impaturesc la maxim, sunt constienta ca dupa ce am deschis o valiza si incepem sa umblam in ea, hainele nu se mai pot pune la loc in acelasi volum, tind cumva sa ocupe mai mult spatiu, deci imi las o marja. Spor la bagaje! 🙂

    • Ioana Marinescu

      Doamne, ce bine suna! Si aici cu 200 de zile pe an si eficienta cu care impachetezi. Bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.