Meniu Închide

Vă e dor de teatru? Hai la cinema! Cum să distrugi o piesă

Tu știi unde n-am mai fost, măi Pisoi demult? La teatru, spunem amândoi într-un glas, a nu știu câta oară. Mereu constatăm, ne dojenim reciproc și fiecare pe el și cu asta gata, până la discuția viitoare. O ținem într-un carusel de-ăsta de ani buni, vă jur. Ce-o fi, frate, așa complicat să iei niște bilete la teatru? Nu e, dar uite că nu ne iese decât foarte rar. Nici măcar de când a crescut Ana și ar putea veni cu noi la unele piese nu ne-am urnit. Ei bine, dacă nu ne-am dus noi la teatru, a venit teatrul la noi, mai precis la cinematograful de lângă casă. Ni s-a spus că piesa e potrivită și pentru Ana, așa că zero scuze, am pornit către teatru, fără așteptări, dar cu deschidere și chef.  Și bine am făcut.

Cum să distrugi o piesă (The play that goes wrong) este o comedie savuroasă

Am râs în hohote. Noi ca noi, dar râsul colorat al Anei cred că a provocat câteva rânduri bune din jurul nostru. Nu te poți abține când o auzi. Deși piesa a durat 2 ore (cu o scurtă pauză), nu a fost nicio secundă plictisitoare sau trenantă. E drept că premisele erau bune. Cum să distrugi o piesă este cea mai de succes comedie recentă de pe Broadway, iar cei care au montat-o în România, WonderTheatre şi Grand Cinema and More s-au ridicat, după părerea mea, la standardele cerute de titulatura asta.

Efectele scenice sunt spectaculoase, gândite și executate la milimetru, actorii, toți tineri, fac un joc remarcabil, totul este extrem de frumos legat. Chiar ne-a plăcut mult și v-o recomand cu drag.

Nu vreau să vă stric surpriza,  vă spun doar două vorbe despre subiect. Un teatru de amatori al unei universități politehnice pune în scenă o piesă de teatru despre o crimă. Actorii, recuzita, decorurile sunt toate de “mâna a doua” și produc o grămadă de situații comice. Nu știu exact cât face parte din piesa originală și cât este adaptat la specificul local, dar echilibrul e perfect realizat.

Dacă faceți și voi parte din categoria părinților care nu se urnesc la teatru, deși își doresc, mergeți măcar la cinema să vedeți teatru. O să vă placă :-).

Citește și

Războiul din Siria prin ochii unui copil

Minunea, un film de văzut

20 de filme artistice de văzut în familie (partea I)

20 de filme artistice de văzut în familie (partea a II-a)

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

 

Posted in Lumea Pisicii, Recomandări

Related Posts

6 Comments

    • Ioana Marinescu

      Da, cred ca da. Nu sunt scene nepotrivite, doar la un moment dat, una din acrite apare imbracata mai sumar, dar este intr-un context. Nu este limbaj nepotrivit, nici aluzii pe care sa nu le inteleaga. Ana are 9 ani aproape.

    • Ioana Marinescu

      Buna ziua! Chiar 5 ani nu cred, pentru ca nu cred ca se prinde de subtilitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.