Meniu Închide

Cum îți ajuți copilul să își gestioneze emoțiile

Dr. Laura Markham, fondator AHA Parenting, este exact genul de specialist pe gustul meu. Este omul care fascinează prin calm, care vorbește despre empatie și chiar o oferă, care îndeamnă la blândețe cu o blândețe fantastică.  Zâmbește foarte mult, face gesturi de apropiere și îți dă senzația că înțelege prin ceea ce treci tu, ca individ, chiar dacă alături de tine mai sunt câteva sute de persoane cărora le vorbește. am participat recent la două conferințe susșinute de dr. Markham,  Crește un copil inteligent emoțional și Mindfulness și gestionarea emoțiilor. Pentru a putea să îți ajuți copilul să își gestioneze emoțiile, trebuie să fii tu capabil să o faci și să îi oferi un exemplu în situațiile de zi cu zi.

Cel mai important lucru pe care l-am reținut este că stă în puterea părintelui să calmze furtuna!

Cârma este întotdeauna la tine, tu ești matelotul corabiei și prin acțiunile tale decizi dacă furtuna se calmează sau se transformă într-o tornadă.

Până nu vom reuși noi să ne gestionăm emoțiile și să fim într-o stare de prezență conștientă, nu îl vom putea ajuta pe copil să facă asta.

Cum funcționează emoțiile?

După ce ne permitem să simțim emoția, aceasta se disipă. Din contră, dacă încercăm să o reprimăm, ea va continua să fiarbă și să crească. Atunci când ne reprimăm emoțiile, ne refugiem în diverse lucruri cu care să acoperim ce simțim de fapt – mâncare, televizor, tabletă și chiar în furie. Exact așa fac și copiii. Cred că suntem familiari cu toții cu  situațiile în care copiii fie cer foarte mult electronice – tv, tableta,  fie lovesc și sunt violenți. De fiecare dată când observăm un astfel de comportament, în loc să ne grăbim să îi taxăm, ar fi mai bine să vedem ce emoții ascund faptele lor.

Atunci când ne înfuriem, ascundem de fapt o frică în spatele furiei, iar corpul nostru intră în stare de urgență

Furia este răspunsul de luptă al corpului când se simte amenințat

Amenințarea este adesea lipsa de putere și durerea din bagajul emoțional. Cel mai important este să ne reconectăm creierul, în câțiva pași:

  • ne creăm un spațiu de siguranță și încredere
  • ne observăm corpul, senzațiile din el prin care se traduce furia
  • acceptăm emoțiile pe care le simțim fără să judecăm
  • ne iubim chiar și așa, în starea aceea de furie, nu ne blamăm
  • ușor ușor ne spunem o poveste nouă în minte.

Dacă atunci când ești nervos acționezi violent – țipi, înjuri sau lovești (chiar și o pernă sau un perete) îi transmiți corpului mesajul de pericol, de amenințare și situația se va înrăutăți

Ca și în cazul adultului, copilul are nevoie în primul rând de un spațiu de siguranță și încredere, care trebuie creat de către părinte – prin tonul vocii foarte blând, atingere ușoară pe spate/umăr, chiar și o îmbrățișare dacă o acceptă. Îi validezi sentimentele – știu că ești furios/supărat, îi accepți perspectiva sa asupra lucrurilor, empatizezi cu trăirile sale, iar la final spui povestea a ceea ce s-a întâmplat.

Relatarea faptelor îl ajută pe copil să își dezvolte cortexul pre-frontal și poate ajuta la punctarea consecințelor. De exemplu – ai fost foarte supărat că băiețelul/fetița ți-a luat jucăria, l-ai lovit, iar acum și el plânge și este supărat.

Atunci când copilul plânge, ar trebui să sărbătorești!

Asta înseamnă că își golește bagajul emoțional și are încrederea să o facă de față cu tine. Plânsul vindecă și reduce stresul!

În timpul sau în urma unui comportament indezirabil, înlocuiește time out-ul cu time in-ul. Adică, în loc să trimiți copilul într-o altă cameră “să se liniștească”, mai bine mergi alături de el într-un colț liniștit și cuibăriți-vă, liniștește-l, conectați-vă. Niciodată nu îi țineți “predici” înainte să se calmeze. Lecțiile și învățămintele  dintr-un conflict pot să aștepte. Copilul are capacitatea de a-și aminti ce s-a întâmplat și la câteva ore după incident. În situațiile de tensiune copilul nu reține oricum nimic.

Dr. Markham a vorbit și de un concept  de care știam deja de la Otilia, acela al crizelor programate, adică o modalitate prin care îl poți ajuta pe copil să își descarce bagajul emoțional. De exemplu, după o zi în care v-ați simțit foarte bine, v-ați conectat, ați făcut activități împreună, cel mai probabil copilul nu va dori să meargă la culcare sau să facă și activitățile normale ale unei zile, care presupun  întreruperea distracției.

În acel moment setezi limita – te înțeleg că îți place, că te simți bine și ai mai vrea să ne jucăm, dar este timpul să mergi la culcare. Dacă copilul nu are nimic de descărcat, va protesta, dar nu va plânge și va face până la urmă acțiunea respectivă. Dacă însă bagajul său emoțional este plin, limita îi va declanșa plânsul și furia. Foarte important în timpul acestor crize controlate este să îi arătați toată compasiunea voastră și să îi induceți siguranță.  După ce copiii plâng în prezența părinților, care sunt conectați cu ei, se simt mult mai bine și se și poartă mult mai bine.

Râsul conectează foarte mult

Câteva jocuri excelente, care provoacă râsul și apropie părinții de copii sunt: de-a v-ați ascunselea, jocuri de urmărire, de-a călăritul, de-a împinselea, glume despre mersul la toaletă (copiii adoră glumele “de baie”), bătaie cu perne. Dacă vă ascultați copiii, ei vă cer exact ceea ce le trebuie. Ana adoră bătaia cu perne și o cere exact în momentele în care simte nevoia să se conecteze cu noi, în general după o zi grea sau la finalul unei săptămâni de școală.

Cum își dezvoltă copiii stima de sine?

  • se simt acceptați pe deplin
  • cred că părinții îi iubesc, îi apreciază și se bucură de ei
  • se simt capabili să își împlinească nevoile și sunt convinși că și părinții le vor împlini nevoile
  • se simt puternici, apți

Și dacă mai aveați vreun dubiu că parentingul bazat pe empatie, conectare, respect, ascultarea nevoilor copiilor dă roade, aflați că studiile dovedesc că bebelușii și copiii care au parte de un atașament sigur au căsnicii fericite ca adulți și un EQ (coeficient de inteligență emoțională)  mult mai ridicat.

Părinții care răspund nevoilor copiilor lor le oferă acestora un atașament sigur, deoarece copilul are convingerea că părintele îi va îndeplini nevoile.

Ce facem cu nevoile părinților și capacitatea lor de a-și gestiona emoțiile?

În primul rând, este important să știm că adultul trebuie să aibă grijă de propriile nevoi, nu copilul. Nu este treaba copilului că tu nu te odihnești suficient sau că ai avut o zi grea la serviciu. Este de datoria ta să iei măsurile necesare pentru a-ți îndeplini nevoile și a te echilibra, pentru ca emoțiile tale să nu se răsfrângă asupra copilului. Orice pas, oricât de mic pe care îl faci pentru a evolua și a te îndrepta, contează.

Câteva metode prin care să nu mai țipați

Faceți un jurământ “fără țipete” și găsiți un partener care să vă țină socoteala. Dacă copilul este suficient de mare, poate primi el această sarcină. Faceți un grafic pe zile (ceea ce a arătat Laura era ceva asemănător cu orarul școlar). La finalul fiecărei zile întrebați copilul dacă meritați o steluță pe ziua respectivă – dacă ați reușit că gestionați lucrurile și să nu mai țipați. Discutați cu el, întrebați-l de ce vă acordă sau nu steluța, implicați-l.

Luați-vă angajamentul că veți încerca zilnic și nu vă “pedepsiți” dacă o zi nu vă iese

Acordați-vă sprijin, odihniți-vă

Nu acționați la furie, pentru că în acele momente părțile creierului responsabile cu rațiunea se blochează

Nu lăsați să se adune supărările

Cum să vă calmați când sunteți furioși

  • opriți-vă, respirați
  • spuneți-vă mereu că această situație nu este o urgență
  • nu luați lucrurile personal
  • așteptați-vă ca furia să sporească și încercați să o controlați prin respirație
  • stați la distanță de limită
  • nu acționați la furie

Și o informație pentru domni – studiile arată că atunci când soțul rămâne calm la furia soției, căsnicia va rezista în timp.

Așadar, doamnelor, suntem absolvite de orice răspundere 🙂

În raport cu copilul nostru, există o serie de gânduri care declanșează furia și pe care ar fi bine să le evităm și chiar să le contracarăm

  • acest copil este o problemă
  • acest copil rănește
  • acest copil alege să se poarte inadecvat
  • trebuie să îl fac să mă asculte
  • trebuie să repar/opresc/controlez asta

Cel mai bine ar fi, în cazul unui comportament inadecvat, să ne întrebăm dacă îndeplinim nevoile de atenție și conectare ale copiilor noștri. Atunci când copiii se simt deconectați de părinți preferă și o conectare rea – mă port urât ca să atrag atenția.

Comportamentul rău nu se ignoră, ci se caută nevoia din spatele lui.

La final, dr. Markham ne-a oferit și câteva instrumente prin care putem să ne îmbunătățim prezența și capacitatea de a ne gestiona emoțiile. Două dintre acestea, pe care le-am reținut eu sunt împăcarea cu trecutul prin rescrierea/repovestirea episoadelor care te-au marcat din trecut și meditație body scan – o meditație de 10-15 minute, în cadrul căreia ne concentrăm pe rând pe fiecare parte a corpului, simțind-o în profunzime.

Cele mai importante informații pe care eu le-am reținut de la Dr. Laura Markham sunt că este absolut necesar să îmi controlez eu emoțiile, pentru a-l ajuta și pe copil să o facă și că decizia referitoare la modul în care acționez și mă comport se află în mâinile mele.

Vă doresc să luați numai decizii bune cu privire la gestionarea propriilor emoții și la sprijinul pe care îl acordați copiilor în gestionarea emoțiilor!

Citește și

Pregătirea pentru adolescență începe la 4 ani

Discuția de 5 minute

Cum să crești un copil inteligent emoțional

Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Lumea noastră, Parenting

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.