Meniu Închide

Cum convingi un sedentar să se apuce de sport

Pfff, greu la deal cu boii mici și greu, taaare greu cu un om care nu a practicat niciun sport toată viața. Slăbești, îți atingi obiectivul și apoi te rogi Divinității să nu pui tot la loc. Și, dacă se poate, să se ducă din celulita aia urâtă și să stea și carnea mai fermă pe tine. Vești proaste! Fără sport nu merge. Bine, dar mie nu îmi place sportul! Îl detest! Alergare nu am voie, înot nu îmi place, la sală mă plictisesc de moarte și oricum știu că nu mă țin. A,da, clar nu am nici timp, cu asta trebuia să încep. Cum să te apuci de sport dacă toată viața ai ținut-o într-o dulce scuză? Dacă de mic nu ai deprins anumite rutine, sau măcar să fi avut vreun exemplu în jur? Dacă detești tot ce are legătură cu mișcarea? Soluții?

Cam ăsta este dialogul intern pe care îl tot port cu mine însămi de când mă îndemn să mă apuc de ceva mișcare. Că nu am voie, că nu am timp, că nu îmi place, că nu mă țin. Dacă mă străduiesc, mai găsesc vreo 10 argumente forte.

Totuși, fiindcă îmi e milă de alea 12+ kilograme topite anul trecut și pentru că aș vrea să pot purta și eu pantaloni scurți în viața asta, cât prefixul din buletin îmi permite, m-am luat de guler și m-am aventurat în programul deja celebru de acum, Revvolution, powered by Valentin Vasile.

Cum să te apuci de sport. Argumente care m-au convins pe mine

Dorința de a mă menține. E păcat de efortul depus și kilogramele de care am scăpat, să le arunc așa, pe apa lenei.

Celulita, bat-o vina! Deși am auzit că nu se scapă de ea decât prin masaj (oh, happy, oh, joy), totuși sper ca măcar carnea de pe coapse să arate mai bine și să pot purta și eu fustițe sau pantaloni scurți într-un interval rezonabil de timp.

Ritmul alert de lucru. În sfârșit, am găsit locul în care nu mor cu ochii pe ceas, întrebându-mă dacă mai scap vie de acolo. Nu am timp. Exercițiile se desfășoară atât de rapid, încât nu am timp nici să mi se pară greu, nici să mă vaiet, cu atât mai puțin să mă plictisesc. Fiecare exercițiu se repetă doar un minut, exercițiile alternează. Acum ești pe saltea, acum țop în picioare, acum salți până în tavan, într-un minut bagi niște abdomene. Pur și simplu nu ai timp să-ți plângi de milă sau să îți dorești să renunți.

Pentru mine ritmul alert este antidotul perfect la plictiseala de sală

Am motivarea lângă mine. Pentru că și Pisicul consort frecventează programul și la el rezultatele sunt palpabile, mă ambiționează să nu renunț. Este ideal să aveți sprijinul partenerului, mai ales dacă nu sunteți o fire sportivă. Atunci când nu am chef să merg, vocea lui este mult mai puternică decât cea a conștiinței mele (care conștiință) și îmi dă un șut virtual către sală.

Pot să mă duc oricând, chiar și seara târziu. Faptul că există clase până târziu (20.00, 20.30, chiar și 21.00) anulează scuza timpului și mă ajută să mă organizez mai ușor. Și da, am mers și în cuplu la antrenamente și am mers și în trei. Ana a fost fericită să facă sport alături de noi (după puterile ei, desigur) și eu cred că am mai împușcat un iepure. Știți voi, viață sănătoasă, bla bla.

Mult mai eficient să îți vezi părinții făcând sport atunci când ai opt ani și să faci și tu alături de ei, decât să îți turuie cineva discursuri sforăitoare despre stil de viață sănătos când ai 30+.

Cum să te apuci de sport
Ana într-o pauză de exerciții

Lucrez în ritmul meu, dar sunt motivată să pot mai mult. Fiecare face cât poate, antrenorii (întotdeauna doi la fiecare ședință, indiferent că în sală sunt 4 sau 20 de oameni) arată și varianta ușoară a exercițiului, dar și pe cea mai dificilă, pentru cine se simte capabil. Poți să faci mici pauze, ai voie să nu mai poți. Dar nu prea îți vine, pentru că atitudinea antrenorilor și a participanților în program este atât de pozitivă, energia care se formează acolo e atât de bună, încât pur și simplu vrei să dai mai mult, să te depășești.

Nu doar grașii se duc la sală!

Mi-ar plăcea să înțeleagă toată lumea asta. Am primit atât de multe remarci de genul “Mvai, dat tu mai vrei slăbești?” “Nu ești zdravănă, ce să cauți tu la sală?”, “Ai slăbit, ce mai vrei?”. Nu, oameni buni, mersul la sală nu e numai despre slăbit. Este despre a te simți bine, despre a-ți crea o rutină de viață echilibrată, despre a-ți respecta corpul. Și, nu în ultimul rând, este despre a-i da un exemplu bun copilului tău. 

Cum să te apuci de sport
Da, arăt așa. Asta nu înseamnă că nu am nevoie de sport

Recunosc, nu am făcut o pasiune din sport. Nici chiar echipa Revvolution nu a reușit asta. Tot aștept momentul, dar sincer, nu cred că va veni vreodată. Dar m-am convins să mă urnesc din casă de două ori pe săptămână, iar asta pentru mine e mare mare lucru.

M-am convins că slăbitul nu e totul și că am nevoie de mișcare susținută pentru a avea o viață echilibrată. E posibil să nu mă țin decât o perioadă. Sunt șanse mari, din varii motive. Clasicele timp, bani și multe altele.

Daaaar, există o soluție și pentru cei care chiar argumente forte. Se cheamă Revvolution On-line.

Costă 180 de lei și este un pachet de nutriție personalizată (și monitorizată, exact ca cea din programul clasic) și exerciții fizice pe suport video, coordonate de Valentin Vasile. Pachetul mai cuprinde și un ghid introductiv de biomecanica mișcării, pentru că este important să execuți exercițiile corect, acces la comunitatea Revvolution de pe Facebook – ajută la motivație și un manual de nutriție.

Așadar, zero scuze de data asta! Luați-vă și voi de guler și faceți mișcare! O să vă mulțumiți peste câțiva ani!

Citește și

15 lucruri care se schimbă când pierzi 15 kg

Cum slăbește un bărbat. Episodul 2

Cum slăbește un bărbat. Episodul 1

Cum mă mențin la aceeași greutate de un an de zile

 

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto coperta – freepik.com

 

 

Posted in Lumea Pisicii, Sănătate și formă maximă

Related Posts

23 Comments

    • Ioana Marinescu

      N-as paria :-)))), dar hai sa zicem ca iti dau credit pana la proba contrarie :-))) Te puuuup!

  1. Alina

    Să știi că și eu am început programul acum 3 ani tot alături de soțul meu și a contat. Era timpul nostru pentru noi, în care făceam ce trebuie pentru sănătatea noastră. Suntem membri activi încă, cu pauze de o luna două pentru ca nu este despre slăbit. Este despre sănătate, tonus, articulații, coloana, voie bună.

    • Ioana Marinescu

      Daaa, stiu ca voi sunteti clienti fideli si va admir tare!

  2. Nico

    Si eu am inceput sa fac miscare ma intensiv de pe la sfarsitul anului trecut. Simteam ca ceva lipsea in viata mea, oricat de sanatos mancam. Imi lipsea miscarea constanta, sustinuta. Momentan sunt adepta catorva ore de cardio pe saptamana, mi-am imbunatatit rezistenta si apoi mai fac si putin pilates. Rezultatele se simt, intr-adevar. Singura problema sunt zilele in zilele in care intervine ceva pe ultima suta de metri si se intampla sa nu ajung la sala. N-am stiut de programul Revvolution on-line, dar mi se pare o solutie extraordinara pentru astfel de zile si nu numai :). Si da, esti o mamica in forma! In plus, te felicit ca ai reusit sa o iei si pe fetita ta cu tine!

    • Ioana Marinescu

      Multumesc mult, Nico! La tine ar merrge si mai si, fata ta e mare, faceti chiar cot la cot

  3. Alina

    Ioana, ai mare dreptate cu sportul. Avem nevoie de el pentru sanatate si pentru conditia fizica.
    Legat de Revvolution, mi-ai starnit interesul .
    Succes in continuare si vointa de fier iti doresc!
    Alina

    • Ioana Marinescu

      Alina, sa stii ca am fost eu insami sceptica, dar m-am dus ca un fel de pariu cu mine. Vad ca pana acum functioneaza

  4. Valentina

    Bravo si vointa in continuare pentru a face sport!
    Si eu ma incurajez si ma felicit atunci cand reusesc sa fac miscare, scuze pentru a nu face sport gasesc tot timpul.

    • Ioana Marinescu

      Ooo, da, e asa mare satisfactia atunci cand imi iese. De scuze m-am cam plictisit

  5. Elena Munteanu

    Ah, asa am pofta de miscare…
    Astazi, la o cafenea, uitase cineva un card-abonament la fitness… A fost tare dragut domnul care m-a intrebat daca nu este al meu, dupa care mi-a observat burtoiul si si-a raspuns singur 😀 As vrea sa fiu in stare de mers la sala…

  6. Raluca Loteanu

    Mi-a placut mult ce ai scris despre faptul ca sala nu este doar pentru slabit, ci pana la urma pentru a-ti mentine corpul sanatos! Te admir ca te-ai apucat de programul acesta, ma motivezi si pe mine sa merg la sala. 🙂

    • Ioana Marinescu

      Multumesc mult, draga mea! E greu cu motivarea, dar fiecare succes e o mica victorie asupra vechilor obiceiuri! Succes si tie!

  7. Flavia

    Ma regasesc printre randurile tale. Am luat aproape 40kg in sarcina si le-am dat jos, dar am nevoie de tonifiere. Am inceput cu exercitii acasa, pentru ca la mine mersul la sala nu-i chiar posibil deocamdata. Si le-am facut cu ambitie pana la operatia de varice. Acum iar sunt pe pauza, dar din toamna vreau neaparat o rutina sportiva pt sanatate si pt exemplul dat mai departe.

    • Ioana Marinescu

      Mult spor, Flavia! Eu acasa inca nu am reusit sa ma tin niciodata 🙂

  8. anonim

    exercitiul la saltea cea mai mare tampenie posibila mai bine faci sala sau orice altceva decat saltea acolo sa faca ei slabi ca aia grasi nu pot abia se chinuie sa faca plus ca daca au probleme la spate sau la coloana in general nu e recomandat deloc sa faca! nu e de gluma deloc nici caterinca nici nimic

    • Ioana Marinescu

      Persoanele supraponderale oricum nu este recomandat sa faca exercitii fara indrumare si supraveghere

  9. anonim

    inotul nu e recomandat la persoanele grase oricum! la alea slabe poate si atat singura solutie e sala daca iti place dai jos la grasimi de nu se poate grasimi pe care la saltea nu le dai in vecii vecilor!

    • Ioana Marinescu

      Va contrazic. Sotul meu este o persoana supraponderala, care practica inotul si ii face foarte bine. La inceput, orice activitate sportiva trebuie supravegheata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.