Meniu Închide

Curajoasă sau inconștientă? Habar n-am, dar sigur autentică

La finalul anului trecut, am fost invitată de draga de Maria Mazilu la un eveniment de suflet, menit să îi ajute pe cei care își doresc o schimbare, dar nu se încumetă să o facă, să se decidă sau măcar să fie cu un pas mai aproape. Eveniment de prins curaj s-a numit întâlnirea noastră și a adunat câțiva oameni care, la un moment dat al vieții lor, au decis că pot și vor altfel și au și acționat. Cumva, Maria și Nuami Dinescu – un om absolut fantastic pe care îl iubesc și admir au considerat că eu am avut curaj. Ele au spus că mă “calific”, eu încă nu știu dacă a fost curaj, inconștiență sau pur și simplu lipsă de direcție ceea ce am făcut și fac eu cu viața mea de peste șase ani.

Știu doar că se apropie mult mai mult de versiunea mea autentică decât înainte

Mi-am dat seama, cu ocazia evenimentului, că nu am spus niciodată pe blog toată povestea mea, ci doar frânturi. Am pus-o pe hârtie cu ocazia evenimentului, așa că am decis să o scriu și pe blog, că doar aici e unul din “produsele” curajului meu. Nu cred că parcursul meu e unul wow. Sunt sigură că pentru unii e banal, pentru alții lipsit de judecată, dar cred și că sunt oameni pe care îi poate inspira și care se pot regăsi în unele trăiri și momente din ultimii ani. Nu mă cred vreun exemplu, nici nu sunt. Sunt doar un om care a făcut niște alegeri, unele în total dezacord cu siguranța și cutumele, cu tot ceea ce am auzit și învățat în copilărie despre viață, slujbă și îndatoriri.

Până la 28 de ani, viața mea părea că se așezase

Lucram pentru cel mai mare producător auto mondial la vremea respectivă. Eram PR Manager. Crescusem frumos, de la post de junior până la manager. Pe piața auto din România era o euforie. Se vindeau mașini, bugetele erau generoase. Eu aveam pe mână mașinile de presă, bugetul de comunicare, mergeam în deplasări în străinătate, mă cunoștea și mă căuta toată lumea. Viitorul părea promițător.

Până când, în piața auto a ajuns criza și în viața mea a apărut Ana. A dat totul peste cap, ca orice copil, dar atunci încă nu realizam cât de mult. Întâi am decis să stau acasă 1 an, apoi anului i s-au tot adăugat luni, până când am ajuns să stau perioada maximă prevăzută de lege. După doi ani, m-am întors la jobul corporatist.

Mă simțeam ca un actor într-un film prost

Nimic din ce se întâmpla în jur nu se mai potrivea cu mine, Ioana pe care maternitatea o lăsase în urmă. Nu mai era de ajuns să am un job bun, cu un salariu mai mult decât decent și ceva privilegii atașate. Simțeam nevoia să fac ceva prin care să aduc bucurie oamenilor.

Nepotrivirea pe care o simțeam a adus cu ea stări de disconfort fizic, dureri de cap, anxietate. Cum Universul nu stă degeaba, criza din auto a adus restructurări. Dintr-o pură “întâmplare” , primele vizate au fost posturile mamelor care stătuseră acasă cu copiii timpul maxim permis. M-am văzut atunci în fața primei alegeri radicale: să îmi depun CV-ul și că continuu în mediul corporatist, unde aș fi găsit cu siguranță ceva stabil și bine plătit sau să mă arunc în gol?

E aproape evident ce am ales

Cu câteva luni în urmă, ajunsesem dintr-o «coincidență» la un curs de ikebana  care mi-a deschis dragostea și apetitul pentru flori. Așa că, în momentul deciziei, în fața mea s-a deschis drumul florilor. Fără pic de experiență sau idee de ce însemna un business, mai ales unul cu flori, am devenit designer floral și propriul meu stăpân. Lucram în sufrageria casei noastre, căram zeci de găleți pline cu apă și flori patru etaje, stăteam nopți întregi să meșteresc buchete de mireasă, lumânări de cununie și botez, aranjamente simple sau mai sofisticate. În weekend-uri, în afară de evenimentele pentru care pregăteam florile, susțineam ateliere de creație florală pentru copii. De la ei îmi luam bucuria și energia de a merge mai departe.

După câțiva ani în care am muncit fizic până aproape de epuizare, mi-am dat seama că tot lipsește ceva

Eu sunt un om cu nevoie acută de socializare, iubesc să fiu în mijlocul evenimentelor, să pun lucrurile în mișcare. Poziția din spatele mesei de lucru nu prea mi se mai potrivea.
Iubeam să scriu și de multe ori în mintea mea curgeau articole întregi care nu ajungeau niciodată pe hârtie, dar mă ajutau să mă descopăr și să mă cunosc.

Într-o zi, mi-am făcut din nou curaj și așa a apărut Pisica pe sârmă, blogul pe care scriu din septembrie 2015 și care a devenit mult mai mult decât credeam eu că poate fi

Prin intermediul blogului, am desfășurat și m-am alăturat unor campanii sociale, am dus lumină și speranță acolo de unde dispăruseră demult. Am spus și am ascultat povești de viață, în care mamele s-au regăsit și care aduc alinare. Am pornit serialul “Școala în lume”, în care arăt, prin intermediul românilor stabiliți în alte țări, cum învață copiii din toate colțurile lumii.
Recent, am inițiat proiectului „Talentul copilului tău”, pe care îl doresc un fel de ghid al părinților care sunt în căutare de activități extra-școlare pentru copiii lor și al celor care vor să le descopere aptitudinile.

Din octombrie, sunt blogger oficial al Operei Comice pentru Copii, probabil cea mai activă instituție de cultură de la ora actuală din România

Nu am renunțat la lucrul cu copiii. Continuu să susțin ateliere de creație florală în școli, unde chiar simt că aduc culoare și bucurie. Din această lună încep ateliere de scriere creativă la Opera Comică pentru Copii.

În acești ani am învățat mai mult decât în tot timpul petrecut la corporație

Cele mai multe le-am aflat despre mine. Că nu mă mulțumesc cu un drum, cu o activitate, cu o potecă, ci caut mereu lucruri noi.  O perioadă m-am temut de asta, mi s-a părut că sunt anormală, apoi m-am liniștit. Discursul acesta m-a ajutat și el. Acum am și curajul să pornesc lucrurile pe care mi le doresc.
Viața mea e un puzzle imens, ale cărui piese se așează altfel în fiecare zi. Mă las ghidată de pasiune și de inimă și știu că nu o să dau greș.

Credit foto –  Event Portrait

Machiaj şi styling – Cristina Calancea 

Citește și

Cele mai inspiraționale discursuri TED

Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață

Tu mai știi cum miros salcâmii?

Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața

Uneori, o mamă are nevoie doar de Mulțumesc!

Când mama fuge de acasă. Chiar, când fuge mama de acasă?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Gânduri, Lumea noastră

Related Posts

2 Comments

    • Ioana Marinescu

      Cosmina, multumesc! Da, citind mi se pare si mie destul de interesant :-))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.