Meniu Închide

De ce nu se concentrează copilul la învățat? Cauze și soluții

De o perioadă încoace, adică de când programa de clasa I a devenit mai stufoasă și Ana nu mai merge la niciun program tip afterschool, viața noastră s-a transformat într-un haos. Nu mă interesează ca Ana să bifeze performanțe școlare, dar îmi doresc ca viața noastră de familie să fie echilibrată cu viața ei școlară. Din păcate, tabloul nostru nu arăta deloc armonios. Am avut vreo 2 săptămâni în care făcutul temelor dura de la 3 până la 6-7 ore. Efectiv ne mâncau tot timpul. Nu mai punem la socoteală nervii, frustrarea, îngrijorarea.

Repetent sau om al străzii

Dacă nu stătea un adult cu ea să îi explice ce vrea problema, totul era greșit. Citeam de zece ori un enunț împreună, iar răspunsurile ei erau amețitoare. Se vedea de la o poștă că mintea ei nu e acolo. Că a făcut un blocaj și nu e vorba de neștiință. Și, cu toate astea, în capul meu suna clopoțelul “ratat”, cu variațiile  “repetent”,  “om al străzii” și alte bazaconii. La nivel conștient și rațional le consideram ridicole, dar când intra emoționalul în joc, vai de lume…

Soluțiile noastre. Teme cu limită de timp și autonomie

Am realizat că lucrurile nu merg într-o direcție bună și am luat câteva măsuri:

  • Am discutat cu învățătoarea și am agreat că ritmul de învățare al Anei este mai lent și că este ok ca temele de o oră ei să îi ia cam două. Două, nu patru, nu nouă. Așadar am setat timpul de teme la 2 ore cu ceas
  • Am delimitat implicarea noastră în teme – o oră face singură cum poate și înțelege, o oră corectăm, explicăm ce nu a înțeles. Nu a fost nevoie să respectăm așa strict treaba asta, dar a ajutat puțin imboldul spre a face singură în primă fază
  • Tot în urma discuției cu învățătoarea, am decis ca ceea ce nu termină în timpul stabilit, va rămâne neefectuat, urmând să recupereze zilele următoare. Nu a fost cazul până acum
  • Am lăsat mai mult timp neorganizat, de joacă liberă, chiar dacă asta a presupus să nu mai studieze la pian sau vocal. Cel puțin temporar, am simțit că are nevoie de asta.

Subiectul școală, luptă de putere

Reorganizarea asta ne-a ajutat să domolim un pic panica care ne cuprinsese, pe mine în special și să îi dăm și Anei un sentiment de ordine și siguranță. Totuși, atenția ei la enunțuri încă lăsa de dorit, iar temele semănau mai mult cu  corvoadă, cu o luptă de putere între noi. Mi se părea că nu reușesc deloc să armonizez cele două paliere – al realizării îndatoririlor școlare și al echilibrului de familie.

Cu frământările astea m-am dus sâmbătă la Atelierul aplicat “Copiii între 6 și 12 ani. Anii formativi” susținut de Oana Moraru. Nu numai că am plecat cu explicația a ceea ce greșeam și cu câteva soluții de testat pentru noi, dar mi s-a și confirmat că măsurile pe care le luasem în ultimele săptămâni fuseseră bune.

Succint, ce am aflat de la Oana pe subiectele

  • Performanțe școlare
  • Capacitate de concentrare și atenție
  • Copiii cu personalitate și comportament activ
  • Formarea caracterului până la 12 ani. Disciplina minții și disciplina corpului
  • Relația discipol – mentor
  • Piramida învățării
  • La ce trebuie să renunțăm pentru a avea un copil cu succes școlar real

Ecuații în loc de povești și joc de rol

Pornim de la premisa că sistemul este prost, programa asemenea, nimeni cu contestă asta. Nu e normal să facem ecuații cu o necunoscută la vârsta la care copiii au nevoie de povești și joc de rol. Da, asta este situația și se pare ca ea nu se va schimba prea curând. Ce ne rămâne nouă, părinților să facem, este să gândim din altă paradigmă și să vedem cum le ținem spatele copiilor noștri.

Toți ne dorim pentru copiii noștri să fie fericiți și să învețe bine

Dar ei sunt fericiți! În orice parte a lumii te duci, de la copii de familie bună, până la copii extrem de săraci și chiar copii abuzați, ei au o capacitate fantastică de a-și găsi libertatea interioară, pe care noi adulții am pierdut-o. Observând copiii, mai ales în aer liber, îți dai seama că sunt extrem de diferiți, filtrul lor de a vedea lumea este complet altul, în funcție de copil. Cu toate acestea, ne dorim ca în clasă ei să fie uniformi. Iar copiii nu suportă nevoia noastră de control asupra lor.

Toată viața, le răpim copiilor trăirea în prezent, din nevoia noastră de control

Ceea ce trebuie să facem noi este să integrăm extremele – să credem și în libertate și în control, tensiune și exigență. Să le integrăm cu “te văd, stiu cine ești , stiu care e vocea ta”

Singura sursă reală de fericire este abilitatea de a fi în prezent cu copilul și a fi atenți să nu fracturăm cine sunt ei, chiar dacă nu ne convine întotdeauna.

Ascultarea atentă este o deprindere cognitivă care se predă. Copilul e atent dacă poate, nu dacă vrea!

Un copil învață bine dacă a dezvoltat ascultarea activă.

Cei trei “șefi” ai învățării sunt atenția, controlul emoțiilor și controlul impulsurilor. Acestea sau la baza gândirii cognitive.

Capacitatea de atenție vine în primul rând din familie. Părinții greșesc pentru că încearcă să dezvolte atenția cu aceleași instrumente folosite și la școală.

Acasă sunt eu cu mine, la școală sunt eu cu ceilalți

La școală copilul funcționează după o altă paradigmă decât acasă. Acasă centrarea este pe el, iar harta lui este eu cu eu și ceilalți pentru mine. La școală el operează pe sistemul sincronizării.

Greșeala majoră pe care o fac aproape toți părinții este că acasă își pun pălăria de profesor, care ar trebui purtată doar de învățătoare, la școală.  Da, fix așa făceam și eu. Îi pretindeam Anei să fie serioasă, că doar acum facem teme. O chestionam cum de nu știe X și Y chestie, o corectam, o mustram. Exact ca la școală. Și copilul bietul, nu mai știa cum să se raporteze la el și la mediul familial.

Dacă te așezi lângă copil la teme cu sentimentul că îl repari, răspunsul lui emoțional va fi de respingere

El trebuie să simtă că este acceptat așa cum este și că împreună faceți o echipă. Că este greu, dar el va reuși, cu sprijinul tău. Tonul și abordarea nu vor fi ca la școală, ci mult mai relaxat. Va fi cu joacă, cu pauze, cu excepții, cu relaxare. Nu cu teama aia, cea pe care o simțeam și eu și sunt convinsă că mulți o simțim, că “aoleu, o să ajungă pe stradă dacă nu a înțeles proba adunării și scăderii”.

Copiii au nevoie de conectare la lumea interioară

Aceasta se întâmplă atunci când copiii nu mai sunt expuși la stimuli, când sunt plictisiți. Nu va ajunge să afle cine este el și care este vocea lui până nu va trece prin frustrare și încrâncenare, prin “nu mai pot”. Este foarte important să îi lăsăm să se și frustreze.

Educarea vocii copilului – vocea care știe cine este el – vine din rigoare, din structură. Copiii super ajutați, copiii “teleghidați”, copiii super “fericiți” nu vor ajunge să își dezvolte propria voce.

La școală, copiii sunt dependenți de validări exterioare. Dacă nu suntem atenți, acasă suntem tentați să facem la fel, să validăm din exterior. De fapt, noi avem o cu totul și cu totul altă miză acasă – să îl ajut pe copil să afle cine este și ce simte.

Copiii ar trebui să vină la școală de acasă cu tumultul sufletesc aranjat

Totuși, din cauză că părinții se concentrează tot pe performanțele școlare și acasă, acest lucru nu se întâmplă și atunci orele de la școală ar trebui să se transforme în universuri terapeutice, ceea ce este imposibil. Profesorul nu este și nu trebuie să fie psiholog! El are o cu totul altă raportare și relație cu copilul.

Dacă vrei să realizezi ceva cu copilul, trebuie să schimbi vibrația, să emani echilibru. Copilul trăiește în câmpul vibrațional al părintelui. Când arăt rezistență, copilul îmi va arăta rezistență. Când eu sunt în armonie, lucrurile se schimbă. Părintele angoasat, trist, supărat va avea parte de un copil care îl va enerva, în încercarea de a-l scoate din acea stare!

Copiii cu personalitate și comportament activ

Oana a descris copiii cu personalitate puternică și foarte liberi și activi. De fapt, eu cred în secret că a descris-o pe Ana :-). Acești copii funcționează permanent pe ideea de a înfăptui. Pentru ei somnul este o pierdere de vreme, la fel și activitățile din sfera lui “trebuie”. Acest copil va sta foarte greu concentrat pe abstract, pe informație liniară.

Acasă ei au nevoie de foarte multe validări. La teme, vor sta în module scurte, de 10 minute fiecare.Între ele, vor face pauze de relaxare – se vor uita la ceva ce le place, vor asculta muzică, se vor juca, vor dansa.  De foarte mare ajutor pentru genul acesta de copii este să desenăm împreună cu ei zilele săptămânii, sub forma feliilor de pizza, în care să se vadă clar, colorat, care este timpul petrecut la școală, timpul pentru teme, cel pentru activități extrașcolare și timpul lor, timpul de joacă, nestructurat. Dacă vizualizează și anticipează timpul, ei acceptă mai ușor ritmul condiționare-necondiționare.

Două eșecuri la rând, trântesc un copil la pământ

Eșecurile sunt foarte periculoase dacă sunt repetate. După două eșecuri la rând, copiii se trag concluzia că sunt proști, incapabili. De aceea, este foarte important ca dacă au fost certați la școală pentru ceva, să nu îi mai certăm și noi acasă. În schimb, ne conectăm cu ei, îi ascultăm, îi validăm.

Caracterul copiilor se formează până la 12 ani. Creșterea lor, trecerea la nivelul următor provoacă în copil o stare inițială de disconfort. Ca să o depășească, copilul are nevoie de vocea interioară care să îi spună că va reuși.

Vocea interioară se clădește acasă, pe cu totul altceva decât miza performanței școlare. Dacă nu educăm copiii acasă – să își strângă, spele, aranjeze după ei, nu vom avea copii care învață bine. Copiii au nevoie să aibă și responsabilități casnice, nu numai cele școlare.

Nu se formează disciplina minții dacă nu există disciplina corpului

Dacă copilul nu are reflexul de a curăța după el, de a strânge, nu va ajunge să aibă performanțe la școală. Copiii hiper protejați nu se mai bat pentru evoluția lor. Dacă tu îi faci și acum ghiozdanul, la jumătatea clasei I, cum ai vrea să poată trece la nivelul următor? Bang, bang, asta clar a fost pentru mine și am primit-o ca și cum m-a călcat trenul.

Acasă, copilul trebuie să învețe ceea ce înseamnă aliniere cu sine. Cei mai buni copii din punct de vedere academic au rutina propriilor obiecte, a gestionării orarului, a rutinei de a-și spăla și strânge după ei. Avem iluzia că, scutindu-i de orice îndatoriri, le vom ușura munca la școală, dar facem exact contrariul. 

Nu există fericire fără integrarea eșecului, a tensiunii, a frustrării

Copiii trebuie învățați că există momente de câștig și momente de pierdere. Felul în care tu reacționezi la prima notă mică sau la primul lui eșec, va determina și modul în care el va privi eșecul.

Elevi, discipoli și maeștri

Într-o clasă avem elevi, discipoli și maeștri. Elevii fac tema, o fușăresc, doar ca să o mulțumească pe doamna și pe mami/tati. Nu există creștere intelectuală. Aceasta apare în momentul supunerii prin admirație. Spunerea prin control înseamnă zero creștere intelectuală, este doar mimetism. 

Pentru ca un copil să învețe, el trebuie să intre într-o relație de discipolat cu învățătorul. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci este musai să intre în relație de discipolat cu părintele sau un alt adult, o altă figură importantă din viața lui. Alături de acesta, copilul va învăța pentru că îl admiră și simte că va crește. Copilul lăsat în stadiul de elev nu se va realiza! Va învăța cu forța, în silă.

Piramida învățării

Primele trei trepte ale piramidei sunt memorarea, înțelegerea și aplicarea. Acestea sunt baza, ierarhia inferioară. Dacă le folosim doar pe acestea, dezvoltăm un om doar până la jumătate. Adevăratul salt în gândire se realizează atunci când acestea se aranjează sub forma unei plase de susținere și peste ele se folosesc analiza evaluarea și creativitatea, care constituie ierarhia superioară.

În clasele primare, în special clasa I și a II-a, în sistemul nostru se merge exclusiv pe ierarhia inferioară, deși copiii sunt în zona de vârf pe treptele superioare ale piramidei. De aceea, este de datoria părintelui să dezvolte nivelul ierarhic superior al gândirii, nu să se concentreze tot pe primele trei funcții.

Soluția este la părinți

Flexibilizarea gândirii nu are loc atunci când te faci mare. Ceea ce se stabilizează în structura cognitivă până la 15 ani rămâne acolo pentru tot restul vieții. 

Soluția este la părinți! Să funcționeze ca oameni inspiraționali, să îi provoace pe copii să se autodepășească. Nu mai sărbătorim doar școala, doar temele, nu mai valorizăm copiii doar pe zona aceasta!

Concluziile ar fi

JOS CU EGO-UL și orgoliul nostru. Copiii au nevoie de conectare și validarea că sunt buni așa cum sunt

VIAȚA ESTE DESPRE INTEGRARE ȘI ADAPTARE! Fericirea nu înseamnă privarea de suferință și eșec, ci integrarea lor

JOS CU SĂRBĂTORIREA EXCLUSIVĂ A SUCCESULUI ȘCOLAR. Focusul trebuie să fie pe parte superioară a piramidei învățării – Analiză, Evaluare și Creativitate.

Citește și

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Performanță școlară cu muci pe față și multă singurătate

Educație financiară pentru copii. Cum o facem?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels

 

Posted in Educație, Evenimente, Lumea noastră

Related Posts

16 Comments

    • Ioana Marinescu

      Cu tot dragul, doamna, ma bucur ca v-am fost de ajutor. Mult succes si felicitari ca va preocupati sa aflati lucruri noi pentru cresterea si educarea nepotelului dvs. Este mare lucru!

  1. Adriana B

    “…copiii cu personalitate puternică și foarte liberi și activi” ni se potriveste si noua. Tot ceea ce e cuprins in descriere regasesc, intr-o forma sau alta, in comportamentul lui Tudor (10 ani si jumatate).

    Partea care ne da cel mai mult de furca este organizarea timpului in general, a celui pt teme in particular. Impartirea in module scurte cu multe pauze ingreuneaza restul programului, de multe ori are impresia ca a trecut ziua si nu a apucat sa se bucure de joaca (ceea ce nu e adevarat). Ma refer aici la zilele de weekend, in timpul saptamanii nu are teme pt acasa. Pana acum am incercat multe variante, unele au functionat pe termen scurt. In acest moment ne folosim de un carnetel unde noteaza sambata dimineata tot ce are de facut (inclusiv documentare pt proiecte sau pregatirea materialelor necesare). Le impartim apoi pe zile (ce e musai de facut in weeeked, ce poate fi amanat pt serile de dupa scoala, eg. refresh la materiile gen istorie sau geografie). Ideea este sa nu incarcam excesiv in niciuna dintre zile, isi da astfel seama ca ii este de ajutor sa lucreze mai grupat (cu pauze de preferat scurte, astfel incat sa ne ramana suficient timp pt activitati relaxante in are liber).

    In ceea ce priveste ascultarea activa, inteleg si sunt de acord, pana la punct, cu ceea ce spune Oana. Sunt copii care pot face switch off daca atentia nu le este captata, chiar daca ascultarea activa a fost incurajata si dezvoltata inainte de inceperea scolii (acesta era feedback-ul pe care l-am primit la momentul respectiv, oricum chestia asta iesea usor in evidenta, este unul din punctele lui forte). Nevoia de nou si interesant / captivant este atat de mare incat prefera sa viseze cu ochii deschisi decat sa stea conectat la ceva ce-l plictiseste. In ultimul timp s-au mai rarit cazurile de acest fel, deja au trecut de etapa cu cunostinte basic, acum se pune din ce in ce mai mare accent pe aplicarea celor invatate.

    Last but not the least, sunt multe diferente intre fete si baieti atat in plan academic cat si in ceea ce privetse rutina, organizarea, etc. DIn pacate, sistemele educationale nu tin cont de acest lucru… si aici cred ca este importanta contributia parintilor.

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, Adriana, pentru ca ai impatasit experienta ta cu noi! O solutie poate fi acea pizza colorata, in care baiatul tau sa vada exact cat s-a jucat, cat a facut teme. Dar si ideea cu carnetelul mi se pare foarte buna.
      Da, la noi parintii e o munca fantastica 🙂

  2. vavaly

    foarte bun si elaborat articolul. multe informatii de citit si recitit. multe din ele le am descoperit prin greseli repetate, pe multe ni le a aratat chiar copilul.
    faceam teme cu el si eram incruntata si concentrata. mi a spus ca nu i place de mine, ca parca sunt doamna de serviciu, referindu se la cineva angajat sa faca teme cu el. pe mpment n am inteles dar apoi m am dumirit.
    constientizarea timpului care trece este iar un punct care ne da de furca.
    ma bucur ca ai atins si subiectul responsabilizarii in casa. am fost un copil caruia i s a spus pana am plecat la facultate ca trebuie doar sa invete. si nu stiam sa spal o cana. acum incerc sa gasesc calea prin care copilul sa inteleaga de ce e important sa si achite si alte responsabilitati decat cele de scoala.
    voi reveni asupra articolului de cate ori simt ca sunt in cautare de raspunsuri sau confirmari 🙂

    • Ioana Marinescu

      Cu drag! Multumesc si eu pentru aprecierile atat de generoase!

  3. Melinda

    Mii de mulțumiri pentru acest articol! Mă regăsesc total în cele relatate, și eu am tendința de a dispera în momentul în care fiica mea (9 ani, clasa a II-a) nu reușește să facă cele mai simple exerciții, iar singura perioadă din zi în care sunt extrem de irascibilă, este în timp ce facem temele. Încerc să mă controlez, dar din păcate mai strig la ea câteodată și pe urmă mă uit cu ea cu milă că stă de ore în șir la masă și pur și simplu nu mai poate să se concentreze. Cu alte ocazii încerc să o încurajez, încerc să facem haz de necaz, să ne jucăm, să râdem – numai că pentru aceasta trebuie să fiu și eu în dispoziția potrivită, nu cu 100 de treburi pe cap care trebuie să le rezolv.
    De mult mă gândesc ca să facem cumva un plan, și structura zilei în formă de felii de pizza mi se pare o idee bună. Ne apucăm în acest week-end.
    În ceea ce privește treburile prin casă și pregătirea ghiozdanului – ziua este așa de scurtă, ajungem acasă pe la 17:30, trebuie să se odihnească, să se joace, să mănânce și ar trebui să mai facem și teme câteodată, ca la ora 20 să începem să ne pregătim de culcare. Și atunci nu mai vreau s-o împovărez și cu treburi casnice, cu toate că tot citesc și eu că sunt necesare.
    Mă gândesc, că nici eu nu am ajutat-o pe mama când eram mică, și totuși am învățat bine la școală, iar acum știu să le fac pe toate. Deci, fetele le învață pe toate cu timpul.
    În schimb, ceea ce consider o necesitate, dar o provocare în același timp, este cum să-mi educ băiețelul (care are acum 6 ani) ca atunci când va deveni adult, să se implice în treburile casnice și să nu considere că acestea sunt doar de datoria femeilor. Având în vedere faptul că la noi în casă nu vede acest model. M-ar ajuta un articol cu sfaturi în această privință.

    • Ioana Marinescu

      Draga Melinda, ma bucur ca te-a ajutat articolul si multumesc pentru impartasirea acestor ganduri! O sa ma gandesc si la un articol pe tema solicitata de tine, deocamdata exemplul dat in casa mi se pare un punct de plecare. Te imbratisez!

  4. Stoica Mihaela

    Doamne, m-a uns la suflet articolul acesta.Sper sa il citeasca cat mai multi parinti.Multumim Ioana. Sharing is caring !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.