Meniu Închide

De ce să nu fim mândri de copiii noștri?

Mă uit pe peretele meu de Facebook și oftez. E plin de poze cu copii cu diplome în mâini și coronițe colorate pe cap. Lângă ei, mama, tata sau amândoi. Cu zâmbete largi pe față, cu ochii umezi. Se bucură împreună că au mai supraviețuit unui an școlar. Anul ăsta am ratat momentul pentru că am plecat înainte de finalul anului. Cu siguranță aș fi îngroșat rândurile celor care postează poze cu copiii “absolvenți”.  Nu ca să mă laud, nu pentru că îmi iubesc copilul prin prisma diplomelor și trofeelor. Sunt și astfel de părinți, îi văd mai ales la concursuri. Mai toți părinții din jurul meu, însă, s-au bucurat sincer alături de copilul lor.

Suntem mândri de copiii noștri și de rezultatele pe care le au

De ce nu am fi? De ce asta însemnă neapărat că după ce le dăm coronița jos de pe cap îi luăm la șuturi și înjurături? De ce să presupunem că toți cei care postează poze cu reușitele copiilor condiționează iubirea, grija sau atenția de rezultate? Am văzut poze cu mențiuni și premiul 3 care respirau la fel de multă mândrie. Am văzut și poze fără rezultate, doar cu zâmbete și emoție. Din fericire, pentru unii dintre noi, vremurile în care doar coronița cu 10 pe linie era demnă de laudă încep să apună.

Învățăm să ne îmbrățișăm copiii și atunci când eșuează, să le stăm alături când cad, să îi susținem când nu pot

E greu, pentru că standardele pe care ni le-am pus sau ne-au fost puse ne dictează altfel. Dar ne străduim și ne iese tot mai des. Asta nu înseamnă că nu e în regulă să ne bucurăm sau că în cazul tuturor bucuria e doar pe Facebook. Și părinții noștri se bucurau. Eu nu am luat niciodată premiu în clasele primare sau în gimnaziu, abia la liceu am ajuns în “prima linie”, dar îmi amintesc cu drag de ieșirea la prăjitură după ce plecam de la serbare. Mamei îi eram de ajuns așa cum eram, fără coroniță. Se mândrea cu mine și cu ce realizam în fiecare an. Noi de ce nu ne-am bucura?

E bucuria unor victorii mici într-un sistem putred. Bucuria că am mai dat gata un an fără să ne pierdem mințile

Că am putut să le stăm alături copiilor noștri în lupta cu trezitul dimineață, cu programul plin, cu noțiunile greoaie, cu cerințele înțepenite, cu evaluările absurde. Că am rezolvat cot la cot cu ei probleme încâlcite și am încercat să le traducem pe limba lor. Că am susținut cadrele didactice în “bătălia” zilnică pe care o poartă la rândul lor. Că la finalul zilei am mai fost în stare să stăm de vorbă cu copiii noștri și să le oferim o îmbrățișare sau o vorbă bună.

Sunt și diplomele noastre, sunt și coronițele noastre și le putem pune pe câți pereți de Facebook vrem! Cine le are și nu umblă creanga prin continente străine 🙂

Citește și

Amarul coroniței

Dragă părinte de copil școlar

Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

 

Posted in Gânduri, Lumea noastră, Parenting

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.