Meniu Închide

De ce ți-ai bate joc de propriul copil?

Deși mi-aș dori, nu pot începe articolul ăsta nici cu poveste, cum îmi place mie, nici cu toleranță, cu nimic blând, ci fix așa cum simt, cu nedumerire, cu “de ce” obsesiv în creier. Zilele astea am văzut un băiețel de vreo trei ani cu ștras în ureche. Nu am prejudecăți, sau cel puțin sper că nu am, accept trenduri, idei noi, ce vreți voi, dar pe cuvânt că nu înțeleg de ce ai face asta ca părinte.

Cum nu pricep nici de ce ți-ai îmbrăca fetița de 5-6 ani în ciorapi cu portjartier sau ciorapi plasă, cu haine strâmte de piele sau animal print provocator.

De ce ai machia un copil de vârsta asta – un copil cu ochii făcuți cu tuș și rimel mă îndoiesc că s-a machiat singur și mai ales de ce ai ieși așa cu el pe stradă.

De ce să îți tratezi copilul ca pe o miniatură a ta și să lași pe pielea și inima lui semne ale dorințelor și neîmplinirilor tale?

Tata are freza ușchită, codiță la spate și ștras în ureche? Pai ce, băiatul să nu aibă? Ce dacă are trei ani și poate peste 13 o să te înjure zdravăn? Ce știe el câte like-uri a încasat de la gașca de “băeți”?

Mama umblă cu fusta mulată din paiete și tocuri de 10? Fuga la mall să îi luăm și fetei un ciorap legat fedeleș pe post de fustă și pantofi de copii cu tocuri și sclipici. Cine mai e ca ele pe alee în parc la 12 ziua cu globul de lumini la purtător?

Am văzut copii mici cu suvițe sau chiar porțiuni mari din păr vopsite cu vopsea adevărată. Probabil că în curând vom vedea copii tatuați sau pozând cu țigara în colțul gurii și paharul de prosseco în mână, dacă nu se întâmplă asta deja.

Noi vedem de ani de zile, pe scenele concursurilor de interpretare la care mergem cu Ana, copii frumoși, ascunși sub măști de adulți frustrați.

Copii îngrămădiți sub tone de machiaj “de scenă”, băieți împăiați în costume nefirești, cu frac și papion, înțepeniți în poziții studiate atent. Fetițe cu părul încleiat de fixativ, în coafuri care le-ar face geloase pe nașele mari din vreo trei comune, cu rochii prea sclipitoare, prea încărcate, prea serioase.

Copii împinși prea devreme la marginea copilăriei, de adulți care nu  realizează că poți acoperi un copil cu machiaj, haine, bijuterii, ștrasuri, poate chiar tatuaje, dar niciodată nu vei putea machia copilăria pe chipul unui adult.

Lăsați-vă copiii să fie copii! Învățați-i să fie copii!

Prindeți-le codițe și fundițe în păr, lăsați-i să poarte haine cu volane și zorzoane. Cu personajele lor preferate, dacă asta îi face fericiți. Nu dați tenul lor proaspăt pe tona de tencuială, nu le chinuiți corpurile în haine nefirești și accesorii inutile.

Explicați-le ce e potrivit pentru vârsta lor și ce îi face să arate ridicol. Permiteți-le din când în când fetițelor să aibă unghiile făcute sau să se dea cu un gloss discret, până la urmă nimeni nu e absurd și tot ce e interzis devine mai tentant. Dar lăsați-i pe ei să ceară, să vadă, vorbiți-le despre consecințe, setați reguli și excepții.

Trăiți copilăria copiilor voștri, ca să îi ghidați frumos și firesc spre adolescență și spre o viață de adult venită la timp.

Citește și

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

De ce moare tatăl atunci când pleacă bărbatul?

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Neîncrederea în mine devine neîncrederea în ea

Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău

Pregătirea pentru adolescență începe la 4 ani

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

 

Posted in Lumea Pisicii

Related Posts

6 Comments

  1. Cris

    Avem și noi în jur cazuri. Toculet la grupa mare, unghii la manichiura, haine mulate… Ca sa fie frumoase. Poze pe fb de la mare în poziții provocatoare la 8-9 ani. Și, ghici ce, fii-mea ar vrea și ea. De ce mama lui X, Y, Z accepta și chiar încurajează? Duc munca de lămurire constant.

    • Ioana Marinescu

      Ooo, da, si eu duc extrem de multa munca de lamurire. Dar asta este, e in job description 🙂

  2. Cris

    Hai că m-ai făcut să râd… am fost la un eveniment de familie… printre invitați o doamnă care a încercat să facă ceva cu aspectul natural, dar nu i-a prea ieșit, a dat niște rateuri a la Michael Jacqson. Buze oribile, nu mai rămăsese nimic feminin, și o șenilă de tanc scotea ceva mai fain dintr-o păpușă de cauciuc. Bărbatul ei, deși „mai reușit” decât ea, îi ținea isonul la aspect de piți. Aș pune pariu că era epilat, dar avea camașă și pantaloni lungi.
    Surpriza cuplului erau cei doi copii… extrem de… normali! N-ai fi zis că sunt ai lor! Deși obraznici, erau îmbrăcați perfect adaptat vârstei, fără nimic, dar nimic care să atragă atenția. Deci… se poate.

    • Ioana Marinescu

      Cristina, sigur ca se poate, mai tine si de copii, daca erau rebeli e clar ca nu au acceptat. dar cand copilul are 3 ani ce sa decida bietul de el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.