Meniu Închide

De la bărbat citire: mamele nu mai sunt ce-au fost!

Hei, unde te uiți? Vezi că-i verde! îi strig eu impacientată, când îl văd atent oriunde în altă parte decât la volan.  Știu că e prudent și sută la sută stăpân pe el, dar să zicem că nu mă simt confortabil să admir o altă mașină de la mai puțin de 10 cm distanță. Mă uit și eu în stânga să văd la ce se holba omul.  Lângă noi, o mașină sport, roșie ca focul. La volan o tipă cool. Șatenă cu breton, machiată fix cât să se pună în valoare, îmbrăcată smart casual, se asorta perfect cu mașina. Și cu fetița de pe bancheta din spate, o puștoaică de vreo 6 ani, la fel de chic precum mama ei. E clar, mamele nu mai sunt ce-au fost, ți-am zis eu! oftează consortul, cu ochii lipiți de semafor, desigur.  De fapt, pot să mă uit la tine și e suficient, încearcă el să dreagă busuiocul.

Pe vremea mea, mamele aveau permanent, 100 de kile și stăteau la cratiță

Acum e plin de MILFe (dacă nu știți termenul, rugați un reprezentant masculin să vă explice).

Nu-mi amintesc ca mama să fi avut 100 de kile, permanent și-a făcut o dată și nici la cratiță nu am văzut-o mereu, dar nu pot să îl contrazic.

Acum mamele au mai toate job, afaceri, alea mai cu capul în nori sunt bloggerițe :-). Ies în oraș la evenimente, se văd cu prietenele  – bine, o dată la o sută de ani, frecvența nu se pune aici, importantă e fapta. Se îmbracă atent, se aranjează, se fardează, au grijă de corpul lor. Ideal și de suflet. Citesc, trec și pe la sală când se-ngroașă gluma, sunt aranjate și emană un nu-știu- ce, pe care îl aveau și înainte și pe care statutul de mamă nu numai că nu l-a gonit, ba chiar l-a făcut mai atrăgător.

Numai ele știu cum le ies toate, dar le ies. Nu stau la cratiță prea mult, dar cumva au mereu ceva pregătit și dacă n-au, găsesc o soluție. Nu mai spală și calcă toată ziua, dar nici nu le umblă copiii și bărbații ca picați din pat. Nu pierd prea mult timp pe la saloane, dar se descurcă să arate bine mai mereu.

Dacă mă gândesc bine, noi, mamele suntem cam  mișto

Clar ne ajută și tehnologia și societatea, dar ne ajutăm și noi. Când nu mai putem, mai putem un pic. Ne scuturăm de toate imaginile și credințele moștenite, citim, ne căutăm, ne punem întrebări. Când e cazul, ne întindem magic mâinile și ne ajung și să legănăm copilul și să aruncăm o umbră de blush în obraji, să învârtim în brocolli și să apăsăm sticla de parfum, să dezmierdăm și să (re)cucerim, când e cazul.

E clar, mamele nu mai sunt ce-au fost!

Mie îmi place mult de mamele din jurul meu și sunt mândră când îmi văd bărbatul lungindu-și gâtul după vreuna din noi.

În loc de articol, puteam pune foarte bine o poză cu prietena mea Ruxandra și ar fi înțeles toată lumea perfect despre ce vorbesc 🙂

Citește și

Nu sunt femeia bărbat și nici nu vreau să fiu

Uneori, o mamă are nevoie doar de Mulțumesc!

Mamele ar trebui să trăiască veșnic

Tu mai știi cum miros salcâmii?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pixabay.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

4 Comments

    • Ioana Marinescu

      Sunt, sunt, multumesc! as fi putut pune poza oricareia din noi, dar Ruxa mi se pare mie asa, varful icebergului :-))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.