Meniu Închide

Dezvoltarea personală, modă sau nevoie?

Cum am trăit până acum fără să știu lucrurile astea? După 5 minute – Doamne, ce mi-o fi trebuit, nu mai bine stăteam eu liniștită în neștiința mea? După vreo oră – Ce Zen sunt și în armonie cu tot ce mă înconjoară. A doua zi – Vreau să moooor, ce viață oribilă am! Nu, nu e glumă, sunt dialogurile mele interioare – cele care suportă hârtia 🙂 de după momentul în care am devenit interesată de dezvoltare personală. Era fix înainte să împlinesc 30 de ani – cumpănă mare, de care acum îmi vine să râd și la un an și-un pic după ce născusem. Pe câtă bucurie îmi adusese Ana, pe atâta panică mă cuprinsese când am văzut că, odată cu ea, nu s-a umplut golul, nu a venit fericirea care să inunde tot și confuzia cu privire la rostul meu în viață era parcă și mai aprigă. Atunci m-am apucat să “mă caut”.

N-am ajuns la doctori, că m-am oprit la Nicoleta Svârlefus, tot un doctor și ea – la bază stomatolog,  în fapt, doctor de suflete pierdute.

Nicoleta este astrolog – sigur o știți de la TV 🙂 și consilier de dezvoltare personală. Cu ajutorul workshop-urilor ei, am ajuns eu să mă redescopăr ușor ușor, să aflu cine sunt cu adevărat și ce mă face fericită. A urmat haosul cu schimbarea totală a carierei și de atunci tot așa o țin. Pentru că, printre altele, am aflat despre mine că nu sunt omul unui singur job/profesii/cariere și că e absolut ok așa.  A fost și este un drum greu, uneori spun că era mai bine când eram « ignorantă”, dar îmi dau seama imediat că fiecare etapă are rostul și sensul ei.

De câțiva ani, drumul meu și al Nicoletei nu s-a mai intersectat, dar eu o urmăresc, o port în inimă și am vrut-o neapărat pe blog, să ne povestească ce înseamnă dezvoltare personală, spiritualitate și regăsire de sine.

Nicoleta Svârlefus în plin workshop “Creează-ți anul 2019”

Atunci când ai început tu să ții workshop-uri de dezvoltare personală, era un subiect mult mai puțin abordat. Cum ai ajuns să faci asta și să fii printre “pionieri”?

Sunt 11 ani de când fac munca asta și aproape că nu știu să-ți spun cum am ajuns aici. Totuși, cred că am ales drumul asta, o dată pentru că sunt încăpățânată în a nu crede în tot felul de definiții și limite. Permanent îmi place să descopăr și mai mult din ce sunt, din ce pot fi și ce mai e disponibil și potrivit pentru mine să înțeleg și să transform. Apoi, pentru că mă împlinește fiecare „mai mult” pe care o ființă umană îl acceptă și integrează în viața sa. Și nu e vorba despre mai mult pe orizontală, ci mai mult în sine și în conștiință.

Tu ești astrolog. Cât din ceea ce știi în acest domeniu te ajută ca și consilier de dezvoltare personală și invers?

Nimic nu-mi prisosește în munca pe care o fac, din ce am învățat. Toate se întrepătrund și fiecare informație iese la suprafață când e nevoie de ea. Totul mă sprijină să ajung cât mai aproape de cel cu care lucrez și să-i facilitez înțelegerea a ceea ce este viața sa și cum o creează. Astrologia este o infinită și inestimabilă sursă de cunoaștere, cu care dansez de multă vreme și încă o mai fac cu și mai mare dragoste decât la început.

De ce ajung oamenii să nu mai știe cine sunt și să caute tot felul de metode ca să îi ajute?

Păi oamenii, ăștia pe care îi știm noi, au fost crescuți cu definiții și adevăruri absolute despre orice. Nu au fost antrenați să funcționeze din întrebări, ci mai mult din răspunsuri, ca și cum ar fi niște piese finite. Evident că, undeva pe drum, acești oameni simt că sunt mai mult decât cutia în care au fost îndesați și începe să-i strângă totul, inclusiv viața proprie. Unii realizează, abia după ce au bifat multe obiective (curajoase), că nu găsesc pic de fericire și ancorare sau siguranță în asta, ci mai curând se simt dezrădăcinați, înstrăinați și goi. Și atunci începe procesul de căutare de sine. Încep întrebările despre cine sunt și ce caută în viața lor, știi tu… 🙂

Spiritualitatea și căutarea de sine par a fi un trend. Care e granița dintre a face asta pur și simplu pentru că e la modă și a o simți cu adevărat?

Cred că a trecut faza asta cu trendul, acum e mai curând un fel de „trebuie să fac și asta, altfel rămân de căruță”. Unii nu sunt chiar convinși de drumul ăsta, dar o fac totuși. Alții au înțeles că au nevoie de cunoaștere, de conștiență mai multă și merg pe calea lor, încercând tot felul… Habar n-am care e granița, pentru că, în definitiv, dacă cineva caută și face ceva pentru sine, că e trend sau nu, până la urmă s-ar putea să-i folosească. Știu și eu? Ce e drept, dacă vorbim despre cursurile pe care eu le creez și susțin de atâția ani, sunt destul de selectivă când îmi aleg clienții. Nu se poate înscrie oricine, doar așa pentru că se plictisește acasă, ci rămân să lucreze cu mine, cel puțin a la long, oamenii care știu ce vor, care sunt consecvenți și își asumă procesul ăsta de cunoaștere și transformare de sine, atât cu bucuriile cât și cu disconfortul aferent.

E posibil să începi căutările de sine luându-te după ceilalți și să descoperi că, de fapt, chiar era pentru tine?

O, da! De câte ori am asistat la asta! Îmi amintesc de cineva care a venit o data la cursul meu de bază „Trăiește viața pentru care ai fost creat”, doar ca să aibă argumente să-și desființeze partenera, care fusese și nu mai contenea să-i spună cât de mult a ajutat-o și (voi nu faceți ăsta!) cât de mult i-ar trebui și lui! Și, ce să vezi, a venit omul chitit să vadă care e treaba, ce sectă mai suntem și noi, ce pastile luăm… de astea. În cele din urmă, când s-a terminat cursul, a venit și mi-a strâns mâna, recunoscând de ce venise și cum i se schimbase radical percepția. Știi tu, viața are uneori căi tare amuzante de a ne duce acolo unde e de noi! 🙂

Sufletul, ca și corpul și mintea, are nevoie de “întreținere”. Pentru corp, mâncăm sănătos și facem mișcare, mintea ne-o întreținem citind și învățând, dar pentru suflet ce putem face?

Pentru suflet, facem curat și păstrăm curat. Mintea, corpul, relațiile, casa, familia… în fine, energia care suntem, dacă este curată, atunci sufletul e liniștit și împăcat. Dacă nu, cu greu reușim să experimentăm pacea. Avem grijă de suflet iertând, de pildă. Și iubind. Făcând alegeri pe care le simțim adecvate, care sunt pentru împlinirea noastră. Fiind prezenți, abordând totul cu mai multă detașare și înțelegere, dintr-o perspectivă mai lejeră și mai înaltă, știind că totul e spiritual și nimic nu e ne-spiritual, în fond. Așa avem grijă de sufletul nostru.

Care ar fi ingredientele necesare pentru un echilibru minte-suflet-corp?

Înainte de toate, cunoaștere. Dacă nu știm despre minte, corp și suflet, nu știm nici cu ce se ocupa fiecare în „curtea” noastră și ne va fi greu sa fim în armonie. Apoi, conștiență și prezență, auto-observare, responsabilitate. Uite, responsabilitatea mi se pare esențială. E mare lucru și deja se schimbă fundamental lucrurile, pentru cel ce își asumă viața pe care o are și înțelege ca el are mereu puterea de alegere.

Care ar fi cea mai simplă metodă de liniștire în tot haosul cotidian în care trăim? Cum putem opri zgomotul exterior ca să ne ascultăm interiorul?

Hmmm, nu dețin o metodă mai bună ca alta. Sunt mii de metode, cred că fiecare trebuie să-și aleagă ce i se potrivește la un moment dat. De la metode de respirație, până la uleiuri esențiale și alte minuni ale naturii și universului, nu există bune și rele, ci există potrivite și nepotrivite.
Totuși, aș menționa că cel mai important este să ne antrenăm să stăm cât mai centrați, să ne lăsăm cât mai puțin distrași, pentru că distragerea e sursa de neliniște. Și să nu ne oprim niciodată. Din a (ne) întreba și a descoperi.

Ne poți recomanda niște cărți pentru cei aflați la începutul căutărilor de sine, dar și pentru „avansați”?

Pentru cei aflați la început de drum, câteva titluri ar fi: „Arta de a iubi”- Don Miguel Ruiz, „Conversatii cu Dumnezeu”- Neale Donald Walsh, „Secretul umbrei”- Debbie Ford. Iar pentru cei inițiați, poate „Curs de miracole”, orice carte a lui David R. Hawkins.

La final, trebuie să vă spun că Nicoleta e primul om de la care am aflat că spiritualitatea nu este egal cu o modestie prost înțeleasă, respectiv cu a fi neîngrijit, prost îmbrăcat, mereu “pătruns” și în sfere înalte. Dacă veți merge vreodată la cursurile lui Nico, veți întâlni cel mai îngrijit și arătos consilier de dezvoltare personală. Cu unghiile impecabile,coafura la fel și un zâmbet care vine din interior și propagă liniște și calm.

Citește și

Detox cu focus pe relația cu sinele

Ai grijă de tine! Sfaturi de la Dr. Oz

Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața

Cum să devii o persoană mai calmă în noul an

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Lifestyle & Frumusețe, Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.