Meniu Închide

Dragă Facebook, mă întorc un pic în viața mea

Știu că sună a un fel de despărțire. Nu e. Nu sunt adepta măsurilor radicale și știu că ar fi o decizie proastă din orice unghi aș privi-o. Îți cunosc și apreciez avantajele. Îmi dau seama că fără tine nu aș reuși să promovez ceea ce fac. Prea puțină lume ar ști că pot să le fac flori la evenimente sau le pot învăța copiii joaca cu flori și culori. Și mai puțini probabil ar găsi un sprijin, un sfat, o experiență în care se regăsesc în articolele mele. M-aș rupe complet de oameni cu care nu comunic niciodată altfel. Nu aș mai fi conectată la evenimente care mă interesează, nu aș mai afla lucruri care îmi folosesc. Nu aș mai fi părtașă la bucurii și tristeți la care nu aș avea altfel acces Ar fi o pierdere și mai mare de timp și energie să fac toate astea și multe altele în stilul tradițional, care o mai fi ăla acum.

Așa că nu, nu plec. Doar mă retrag un pic. Înapoi în viața mea. Aia reală, cu probleme care nu merg astupate cu poze pe care ai pus un filtru, sa fie mai luminoase. Cu un soț care nu e mereu simpatic și drăguț, dar m-a iubit de pe vremea când Mark era probabil la pubertate. Cu o familie care mă vrea și altfel decât cu o extensie la mână, fie ea oricât de deșteaptă. Lumea aia a mea în care un copil râde și mă trage de mânecă să îmi arate o gâză, o floare, un desen, iar eu, preocupată să număr like-urile și să nu pierd nici o linie din feed, arunc un ochi rapid spre ea, răspund un da absentă și revin în lumea ta. E frumos acolo. Pare că toți o duc bine și sunt fericiți. Și e normal să fie așa, doar nu ieșim în pijamale, cu părul vâlvoi și cearcănele până la genunchi pe stradă, de ce am face-o pe o rețea socială? Și uitându-te la fericirea lor, aproape că îți uiți propria nefericire. Acoperi cu lumini și sclipici durerea, frica, golul. Doar că atunci când ai apăsat butonul din mijloc al telefonului, toate se întorc. Mai grase, mai frumoase și mai puternice. Și îți acaparează viața. Dar tu nu te prinzi. Că nu ești acolo. Ești în viețile altora, respiri like-uri, share-uri si commenturi, vânezi aprecieri și suferi teribil când nu le primești. Iarba e tot mai verde la colegii de “perete” și mai uscată în ograda ta.

Mi-a fost ușor să iau decizia. Mai greu mi-a fost să accept că am nevoie de ea. Când am integrat, că de realizat realizasem de vreo doi ani, poate și mai bine, că diminețile mele încep cu tine, mesele le iau doar în compania ta atunci când sunt singură, la semafor boscorodesc uneori când se pune verde că nu am terminat nu știu ce de văzut, plăcut, împărtășit, pe cărțile mele se pune praful, pentru că eu tot cu tine mă culc seara, la întâlnirile cu prietenii sunt prezentă un timp la început, apoi mă întorc la tine,  cu copilul discut uneori cu un ochi în ecranul telefonului și mâna pe taste, mi-am dat seama că ceva e foarte greșit. Dar mai ales când am realizat că eu nu mai stau cu mine. Nu mă mai ascult și nu mă mai văd, pentru că mă văd alții, nu mă mai întreb, pentru că răspunzi tu înaintea mea, nu mă mai plac, pentru că mă plac cei din listă suficient. Nu mai duc lucruri la bun sfârșit, nu mai sunt mulțumită de modul în care decurge viața mea. Sigur, nu ești acum de vină pentru toate, ar fi bine să se rezolve cu un click – dezinstalare.

Dar azi mi-a fost bine. Am reușit să răspund legat la toate mailurile, m-am dezabonat de la toate newsletter-ele inutile care îmi invadau căsuța și mă făceau să pierd timp aiurea zilnic, m-am bucurat de o întâlnire la care telefonul meu a păstrat mereu o distanță de minimum 20 cm față de mine, am mâncat conștientă de fiecare înghițitură, am ascultat cu adevărat muzica de la radio, mi-am conștientizat gândurile. M-am jucat cu Ana făcând experimente științifice, m-am enervat un pic mai puțin decât în alte zile. Și mâine o să mă enervez și mai puțin. Și da, am reușit să verific toate notificările, ba chiar să aflu ce au făcut cei din lista mea. Probabil vreo 10% din ei.

Nu-i bai, e și mâine o zi. O zi mai mult pentru mine și mai puțin pentru tine. Rămânem prieteni, dar de la o mică distanță. Eu am un pic de treabă. Am lipsit din viața cuiva important pentru mine și vreau să văd ce-a mai făcut.

Tu câte ore stai pe Facebook într-o zi? Ai fost vreodată curios să verifici asta?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

6 Comments

  1. Simona

    Inteleapta decizie!
    Eu stau dimineata de la 8 la 8:30, cu cafeaua in mana, incapabila sa ma apuc de munca inca. Si uneori intru si seara, dupa ce am culcat copiii. Nu am fb pe telefon, doar pe laptop, pentru ca nu vreau sa stau mereu cu nasul in telefon. M-am gandit sa renunt complet la fb, si apoi mi-am dat seama cat mi-ar lipsi prietenii cu care altfel nu am cand/cum sa mai vorbesc. Unii pe alte continente…
    Deci… fb nu dispare nici din viata mea, dar nici nu mi-o invadeaza 🙂

    • Ioana Marinescu

      Simona, e fantastic! La asta vreau eu sa ajung. La un program cat de cat, adica 1/2 ora chiar si de 2 ori pe zi mi se pare rezonabil. Iar faptul ca nu ai pe telefon te salveaza de mult mut timp pierdut, sa stii 🙂 Nu te poti rupe complet, este parte din realitatea noastra, dar am toata admiratia pentru cei care reusesc sa pastreze un echilibru, bravo!

  2. Gabi

    Draga Ioana, FELICITARI pentru reusita zilei de ieri!!! Felicitari pentru decizie, pentru actiune, si pentru primul pas!

    Cum te vei bucura, fiind prezenta in viata ta, de tot timpul eliberat de Facebook?

    iti doresc o zi minunata!
    Cu drag,
    Gabi

    • Ioana Marinescu

      Draga mea, si eu iti multumesc pentru ziua de ieri, a fost intalnire tare placuta! Deocamdata ac lucruri mici, poate nu se va remarca diferenta prea tare, dar sigur voi fi mai linistita. Te imbratisez cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.