Meniu Închide

Dragă părinte de copil școlar

Știu că te simți copleșit și ți-e frică. Ți-e frică de bau-baul ăla mare și fioros numit Sistemul, despre care spun toți la televizor și pe internet că ne mănâncă timpul de petrecut în familie, că ne încarcă copiii cu teme în exces, că le va fura copilăria și le va ucide pofta de învățare. Puiul tău a crescut, e școlar .

Ți-e frică de omul pe mâna căruia va încăpea copilul tău

Ți-e groază că nu va avea răbdare să îl vadă, timp să îl asculte, înțelegere să îl accepte. Că îl va critica în loc să îl încurajeze, că îl va eticheta grosolan, că va încerca să îl modeleze după cum scrie în programă și îi va tăia aripile pe care tu te-ai străduit să le crești.

Ți-e frică de colegi, că nu îi vor înțelege sensibilitatea și sufletul curat

Că îl vor lua la mișto că nu prea le are cu tableta, dar nu vor vedea ce povești minunate creează din nimic. Că îl vor considera un ciudat pentru că nu are la el ciocolată și nici bani  să își cumpere chipsuri de la tonomat, în schimb mănâncă mere și nuci. Că vor râde de el pentru că nu își face ziua la cel mai nou loc de joacă din oraș sau că nu are pantofi din ultima colecție. Că îl vor marginaliza pentru că nu îl vor putea înțelege. Că va începe treptat să se schimbe, doar pentru a fi acceptat.

Țe uiți la prieteni și cunoștințe cu copii mai mari și te îngrozești

Îi vezi îmbătrâniți, aplecați sub grija temelor, a manualelor scrise cu greșeli, sub presiunea evaluărilor naționale și a performanței care le suflă în ceafă. Îi vezi prinși în competiții cu alți părinți, pierzând pe drum scopul final al învățării. Pierzându-și valorile și uneori proprii copii.

Te simți neputincios, legat de mâini și de picioare

Îți dorești să pleci, să fugi, dar nu știi unde, nu știi cum. Te învinovățești că nu ai ales pentru el un sistem alternativ de învățământ sau că nu îți permiți să îl dai la o școală privată. Acolo măcar sunt mai puțini în clasă și are șanse să învețe altfel, să fie văzut, auzit, provocat. Poate învăța experimental, poate face și sport, au și psiholog, care probabil își și face treaba.

Crede-mă, știu cum te simți

Să nu ai certitudini, să nu ai repere, să nu știi dacă faci bine decât când poate fi prea târziu. Să te blamezi, să te întrebi care e calea, să simți că dai un copil mult prea bun, în care ai pus sufletul tău timp de șase-șapte ani, unei societăți care nu îl merită. Care nu va ști ce să facă cu el. Care îl va lua și îl va pune într-o cutiuță, șlefuind zi de zi la el, ca să îl facă să încapă perfect acolo.

Dar știi ce? Eu cred în noi. În tine și în mine și în alții ca noi

Cred că suntem destul de stăpâni pe noi încât să nu ne lăsăm copleșiți la prima greutate. Destul de puternici încât să luptăm pentru copiii noștri. Destul de înțelepți încât să o facem cu diplomație. Destul de echilibrați încât să îi ajutăm și pe ei să își țină calea. Destul de antrenați încât să o luăm de la capăt de fiecare dată, chiar și după ce am căzut.

Cred că vom reuși să găsim o cale de comunicare cu dascălii copiilor noștri

Măcar cu unii dintre ei, pe care să îi ajutăm să vadă dincolo de bareme și rigori. Iar acolo unde nu vom reuși, cred că îi vom ajuta pe ei să nu conteze atât de mult. Că îi vom ajuta să își descopere pasiunile și să filtreze informațiile bune pentru ei. Cred că îi vom apăra de nedreptate și îi vom învăța apoi să se apere singuri. Să își spună punctul de vedere, să argumenteze în mod civilizat, să dea respectul cui îl merită și să aibă măsură în toate.

Cred că vom găsi echilibrul la teme și vom reuși să ne ținem departe, măcar în clasele primare, de competiție, de cursa nebună către nicăieri.

Cred că vom deschide carnetul de note doar după ce vom afla ce a înțeles copilul și ce a știut el să ia din lecțiile sau evaluările respective. Cred că vom închide caietele și cărțile când vom considera că e destul și ne vom așeza pe covor, în jurul jocului preferat. Sau vom spune povești. Sau vom ieși afară în parc, cu bicicletele și rolele. Vom da muzica la maximum și vom dansa ca și cum nimeni nu ne-ar vedea.

Cred că o să continuăm să îi învățăm valorile în care noi credem și pe care le-am insuflat de mici. O să le explicăm diferențele între oameni și îi vom sfătui să nu se lase complexați de nimeni. O să îi învățăm să se iubească pe sine, fără să îi desconsidere pe alții, să fie fair-play, să comunice, să își facă prieteni. Să creadă în drumul lor și să știe mereu că, de undeva de pe margine, patru mâini vor fi mereu acolo. Să îi prindă, să îi mângâie, să le șteargă lacrimile.

Știu că ești copleșit și ți-e frică. Dar sunt puternici copiii noștri. Noi i-am învățat de mici că Bau-Bau nu există și că ei pot răzbi în orice cu capul sus și inima curată.

Citește și

Dragă părinte de copil artist

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

De ce moare tatăl atunci când pleacă bărbatul?

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Acest articol a fost scris ca urmare a participării mele la cursul #parentingpesteasteptari, susținut în cadrul #ScoalaFlanco de Ioana.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Pixabay

 

Posted in Dezvoltare personală, Educație, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

4 Comments

  1. Marina

    Eu nu am ajuns pana la scoala, gradinita ne streseaza. Ai spus frumos – “Eu cred în noi. În tine și în mine și în alții ca noi!”

    • Ioana Marinescu

      Multumesc! Bucurati-va de gradi, e o perioada frumoasa tare!

  2. Claudiu

    Tare frumos scris! <3
    Sa ne dea Dumnezeu putere si intelepciune! Avem si noi la randul nostru maini ce ne sustin! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.