Meniu Închide

Dragă școală, te rog să îmi aduci copilul înapoi

Dragă școală,

În urmă cu trei ani, ți-am dat un copil vesel, zglobiu, cu poftă de alergat și țopăit. Acum, îmi trimiți acasă un copil care abia își mai târăște picioarele de greutatea ghiozdanului. Ți-am dat un copil energic și jucăuș.  Mi-ai dat înapoi un copil care scrie în lista de reguli de respectat la școală că în pauze trebuie să stea în bancă și să fie cuminte.  Am trimis la tine un copil curios și dornic să învețe. Cu fiecare zi care trece, îmi trimiți un copil tot mai blazat și plictisit. Ți-am trimis un copil care învăța totul prin joacă, culoare și fantezie. Mi-ai trimis înapoi un copil care se chinuie să nu își piardă concentrarea după trei coloane de exerciții care cer același lucru.

Ți-am dat un copil cu deschidere spre lume și spre viață. Acum iau de la tine un copil obosit, care nu înțelege ce vor de la el cerințele scrise invers, comparațiile hilare, un copil care abia așteaptă să termine lecțiile și să arunce cât colo pe birou caietele.

Am trimis cu încredere un copil îndrăzneț, curajos, care încerca orice, fără teama de eșec

Săptămâna trecută, am simțit cum mor câte puțin când copilul meu mi-a spus “Nu am făcut exercițiul suplimentar, mami. Doar ce era obligatoriu. Să nu îmi scadă punctajul la evaluare”

Ți-am dat un copil cu luminițe în ochi și iau în fiecare zi un copil tot mai uniformizat, tot mai “conformat”, tot mai aliniat unor cerințe cu care nimeni nu e de acord, dar pe care toată lumea le urmează orbește.

Ți-am dat un copil  cu mintea și privirea ageră, cu empatie, cu o inteligență emoțională peste media vârstei lui. Un copil respectuos, dar și bătăios. Un copil plin de personalitate. Un copil care nu trece neobservat pe nicăieri. Și nu în sens rău.  Știam că nu ești deloc pregătită să primești copii ca al meu, dar am sperat până în ultimul moment. Undeva, într-un ungher de suflet, speranța mai licăre un pic.

Dragă școală,  dacă nu aș ști că nu ai cum să faci asta, te-aș ruga să îmi dai copilul înapoi

Din păcate, știu. Știu că, așa cum ești acum, nu poți să accepți că sunt copii, nu majoritari ce-i drept, pentru care nu prea contează că 5X2 = 10. Pentru ei, e mult mai important dacă pot folosi asta să creeze ceva, dacă se pot juca cu acel zece și îl pot așeza într-o mare de culoare, dacă îi pot atribui un rol într-o poveste. Sunt copii care la dictare – cea de acasă, că la școală “scade punctajul” în locul cuvântului “floare” desenează chiar o floare. Copii care, la tema “Eu și familia mea” fac singuri cap-coadă o compunere care îi lasă cu ochii în lacrimi pe toți membrii familiei. Copii care cântă, visează și creează așa cum respiră.

Un astfel de copil am trimis eu la tine și mă gândesc zi și noapte cum să fac să nu îl pierd de tot.

Citește și

Dragă părinte de copil școlar

Când hârtia și săpunul apar la baia școlii. Chiar, când apar hârtia și săpunul la baia școlii?

Școala românească. O șaorma cu de toate înghițită cu forța

Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Ce facem când copilului îi e greu la teme?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Educație, Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.