Meniu Închide

Dragă sistemule, ai învins, dar îți mulțumesc!

Dragă sistemule de învățământ de stat, după o relație de 4 ani, pe care am început-o cu teamă, dar mult optimism, în care am investit încredere, speranță, bunăvoință, dar și dinți scrâșniți a ciudă, pumni strânși a neputință, zile cu dureri de cap, seri târzii cu nervi, îți declar în mod oficial că ai învins! Nu am mai așteptat nici măcar să se împlinească cei 5 ani “de primară” pe care ți-i promisesem la început. Pur și simplu am refuzat să mai experimentez pe copilul meu, așa că l-am luat de mână, am pus pe listă pro-urile și contra-urile, am tras adânc aer în piept și te-am părăsit. Fără regrete, fără să privesc înapoi. Cu o teamă firească de nou, de cum se va descurca într-o școală nouă, cu colegi noi, într-o perioadă și așa dificilă pe care o traversăm. Am luat-o de lângă prietenii ei, din mediul în care se obișnuise și am aruncat-o în necunoscut. Am ales, după puțină cercetare și foarte multă intuiție, o școală privată, unde se studiază programa națională, dar într-un alt sistem de predare/învățare.

Pentru mine, primele indicii au fost mai mult decât liniștitoare

După cum spuneam și într-o postare pe Facebook din prima zi de școală, am dat careul aglomerat și înghesuit pe o adunare ad-hoc, cu baloane și copii fericiți. Am dat cuvântările formale pe discursuri pornite din inimă, rostite cu glasuri gâtuite de emoție. Am dat “sfințirea” pe o binecuvântare scurtă și sinceră. Am dat imnul urlat distorsionat din difuzoare pe un “Acasă” a lui Smiley, cântat de profesori și copii, cu acompaniament de chitară. Atmosfera prietenească din curtea școlii mi-a dat impresia unei mari familii, a unei echipe unite spre binele copiilor, nu a două tabere care abia așteaptă să se acuze și să se șunteze reciproc, cum au devenit, din păcate, părinții și cadrele didactice. Am văzut copii fericiți, părinți relaxați, profesori surâzători, deși petrecuseră zile și nopți în șir lucrând cot la cot cu muncitorii ca să finalizeze noul corp de clădire și să îi poată primi pe copii într-un spațiu funcțional. Deși inima mea zicea că e bine, am așteptat să văd reacția Anei.

După două săptămâni de școală, îmi vine să mă întreb unde e copilul meu

Dintr-o veșnic revoltată împotriva regulilor, a disciplinei, a lui “trebuie” în general, fata mea a început să povestească cu entuziasm despre respectarea regulilor, despre sistemul de aprecieri și sancțiuni care există la școală, despre cât de bine este să se respecte regulile, ca să existe disciplină (da, zău, mă uit la ea ca la un extraterestru). Din copilul de care trebuia să tragi ca să își facă temele și căruia îi lua de două ori timpul recomandat, a ajuns să termine printre primii și să se îngrijoreze dacă în vreo zi știe că are programul încărcat și e posibil să nu apuce să își facă toată tema. De la lehamitea de teste și evaluări, a ajuns să plângă de ciudă că nu a apucat să termine un exercițiu pentru că nu a înțeles o cerință și să o roage pe învățătoare să îi mai dea câteva minute în plus. De la Nu pot să nu mă duc azi la școală? a trecut la Mami, ești sigură că atunci când am repetiții pentru Sunet dimineața nu pot totuși să ajung și la școală, măcar un pic? (nota mamei – Sunetul Muzicii, spectacolul în care Ana joacă la Opera Comică pentru Copii).

Nu spun că lucrurile vor rămâne așa, sunt conștientă că este și entuziasmul începutului. Nu spun că e totul perfect, normal că și aici vor apărea neajunsuri. Spun doar că, pentru prima dată de când a intrat copilul meu la școală, eu simt normalitate. Deși programa este la fel de încărcată și materia la fel de stufoasă, sistemul de predare este diferit și copiii ajung să înțeleagă mecanismul din spatele învățării și să prindă drag, chiar dacă noțiunile nu sunt tocmai prietenoase. Deși au lecții, ba chiar un pic mai multe aș spune, le fac cu drag și implicare. Deși trebuie să respecte reguli, înțeleg de ce o fac și văd și consecințele respectării lor, nu numai pe cele ale încălcării.

Pentru prima dată de când a intrat copilul meu la școală, mă simt liniștită

Liniștită că este respectată și auzită. Că îi sunt recunoscute și apreciate aptitudinile și activitățile extra-școlare. Că i se vorbește calm și frumos de către toată lumea, de la portar la director. Că este ascultată și încurajată atunci când are ceva de spus și tratată cu răbdare atunci când nu înțelege. Că este lăsată să se exprime liber, dar și învățată să respecte limite și reguli. Că, deși apar, conflictele cu ceilalți copii parcă nu mai degenerează în drame existențiale și se rezolvă mult mai rapid și mai calm. Că poate ieși afară să se joace liber în fiecare pauză și după ore. Că poate merge oriunde își dorește în pauză, atâta timp cât se întoarce la timp în clasă. Că este cu adevărat în siguranță, deși nu există atâția portari și bodyguarzi ca la vechea școală. Că eu ca părinte am putut cunoaște și discuta cu fiecare profesor în parte, de pe o poziție de egalitate și colaborare. Că știu că orice problemă ar apărea, se va găsi o rezolvare. Că nu mă mai simt neputincioasă, ci simt că fiecare acțiune a Anei și a noastră, ca părinți, va avea ecou. Că văd cum profesorii sunt de partea copiilor și nu împotriva lor, echipă cu părinții și nu adversari.

Așadar, dragă sistemule, deși mi-aș fi dorit să nu am motive să o fac și speram să se întâmple cât mai târziu, te anunț că ai învins, dar îți mulțumesc! Am primit înapoi copilul meu vesel, entuziast, cu drag și deschidere către cunoaștere. Mi-ar dori ca într-o zi, toți părinții din țara mea să își ia copiii înapoi și să experimenteze sentimentul de liniște și împăcare față de școală, fără să fie nevoiți să plătească pentru asta.

Pentru că știu că vor apărea întrebări, vorbim despre Școala Gimnazială Româno-Finlandeză și acesta nu este un articol publicitar. Este doar impresia încărcată de emoții a unei mame mulțumite.

Citește și

După 5 ani de mers în școli, am găsit prima învățătoare blândă

Dragă școală, te rog să îmi aduci copilul înapoi

Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Ce facem când copilului îi e greu la teme?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Educație, Lumea Pisicii

Related Posts

6 Comments

    • Ioana Marinescu

      Fausta, este un efort, dar merită. Exista, din fericire, dar costă

  1. Otilia

    Ce frumos vorbești despre Scoala. Fiica mea cea mare a trecut clasa a V a și amândouă ne simțim de parca ne-a lovit trenul….Din păcate nu avem alternative însă pt ca nu avem scoli private la noi in oraș. Mult succes și sa auzim numai de bine!

    • Ioana Marinescu

      Otilia, exact de cls a V a ma temeam si eu si de aceea am facut schimbarea. Multa putere va doresc!

  2. Grig

    Învățământul de Stat din România este nu doar depășit, ci chiar strâmb de-a dreptul. Cu toate astea, cu puțină îndrumare din partea părinților și selectând cu atenție unitatea de învățământ potrivită copilului, acest impediment poate fi depășit. Există destui dascăli care mai pun suflet.

    Probleme foarte mari sunt în localitățile mai mici, unde părinți nu prea au opțiuni pentru copiii lor, nici chiar opțiunea învățământului privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.