Meniu Închide

E vreodată prea târziu să ai copii?

Finalul de an mi-a făcut cadou un repaos forțat și o mică introspecție, tot mai mult de nevoie decât de voie. O escapadă perfectă la schi s-a terminat cu o misiune de salvare de pe pârtie și o vizită la spitalul de ortopedie. Acolo, în urma unei radiografii, am primit diagnosticul de entorsă și o atelă gipsată. Toate operațiunile au fost realizate de o asistentă care lucra deja peste tura ei și se grăbea să ajungă acasă și de colegul ei, un tip simpatic și săritor. În timp ce lucrau, vorbeau unul cu altul. De la programul încărcat până la discuțiile despre copii s-a trecut ușor.  Nu mai e vremea mea. Am 43 de ani. Prăpastia ar fi prea mare.  E prea târziu să ai copii la vârsta mea.

Prea târziu să ai copii? E vreodată prea târziu?

Mă uit la el cu atenție. Pare mai tânăr, fizicul i-ar permite lejer să alerge în patru labe cu un toddler în spinare, să se cațere, să se joace. Ochii trădează un om bun, pe care îl văd ușor în postura de tată.  Și totuși, el nu se vede. Ceva din structura lui sau poate din ce i s-a tot picurat în urechi și a ajuns să creadă i-a spus că e târziu. Deși declară că e împăcat, ceva din glasul lui spune că nu este.  Îmi venea să mă ridic în mâini (picioarele nu mă ajutau atunci) și să îl încurajez, să îi spun că vremea este când o simți, nu când o dictează societatea, că din punct de vedere medical un bărbat este apt vreme îndelungată să procreeze, că sunt zeci de exemple de bărbați deveniți tați când alții i-ar fi văzut bunici.

Dar nu i-am spus toate astea. Doar am tăcut și m-am gândit

Cine decide cui, când și în ce condiții îi revine dreptul de a face copii? Cine dă măsura tinereții, a bogăției, a eticii morale care să ne facă eligibili ca părinți? În afara de medic, care poate emite niște diagnostice bazate pe o serie de date clare (și nici acelea cu titlu absolut) cine poate decide toate astea?

Mi-ar plăcea să avem mai mult curaj, să ignorăm “gura lumii”, să filtrăm prin propria lentilă ce e și ce nu e bine pentru noi, să facem mai mult ce ne dictrază inima și mai puțin ce ne cere societatea.

Să ne căsătorim din dragoste, nu de frica să nu ne “treacă vremea”. Să facem copii atunci când simțim că îi putem iubi și îngriji, nu când “sună ceasul”. Să nu renunțăm la nimic doar pentru că nu mai e momentul și să renunțăm dacă nu mai e pentru noi.

Așadar, cine are dreptul să decidă când e prea târziu să ai copii?

Citește și

Iubește femeia care învață să nu fie mamă

Mame cu doi copii, jos pălăria pentru voi!

Ce am învățat de când sunt mamă

Știi că ești mamă româncă dacă…

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto  – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

7 Comments

  1. Fausta

    Da ai drepate in ceea ce spui dar eu am citit un articol in care se atragea atentia si asupra consecintelor genetice ale unu tata de o varsta inaintata.Se pare ca studiile recente au scos altceva la iveala decat ce stiam noi pana acum.
    In afara de asta cunosc personal cazuri in care barbatii vad o intrerupere a ciclului familial natural si isi pun intrebarea de exemplu ‘Voi mai apuca sa fiu bunic’ ?
    Am citit de exemplu articole care prezentau cazuri concrete de copii (deveniti intre timp ADULTI) crescuti de tati foarte inaintati in varsta.Ceea ce nu s-a luat in considerare a fost faptul ca acesti tati pleaca din vietile copiilor foarte devreme (natura varstei isi spune cuvantul).Persoanele in cauza si-au exprimat durerea si regretul acestei tardive despartiri.
    Sunt multe aspecte care trebuie luate in considerare intr-o astfel de decizie iar alegerea este personala.Pentru mine este ideal ceea ce dicteaza latura naturala a fiintei noastre si anume o varsta maxima de 25 de ani pentru ambele sexe.Cercetarile arata ca transmitem cele mai bune gene pana la varsta de 25 de ani.Trebuie sa recunosc ca eu personal nu m-am bucurat de acest ideal (am devenit mama ceva mai tarziu) !

    • Ioana Marinescu

      Eu am devenit mama la 28 de ani, nu mi-am pus problema daca e devreme sau tarziu, atunci a fost. Acum mi-as mai dori cu disperare un copil, am 38, deci l-as naste undeva aproape de 40. Nu varsta ma impiedica, doar ca nu se mai intampla. se pare ca 1 e numarul de copii “planificat” pentru noi si asta este, trebuie sa acceptam. Dar daca s-ar mai putea, nu as ezita nicio clipa. ai dreptate in ce spui, legat de decesul parintelui la o varsta destul de frageda a copilului, dar pana la urma nimeni nu iti garanteaza cat traiesti, poti face copil la 25 si sa mori, Doamne fereste, la 27. Pana la urma, fiecare cand simte ca e momentul lui eu as zice sa nu se dea in laturi

  2. Simona

    Ai mei m-au facut la 27, mi se parea atunci ca au fost “foarte batrani”, eu ziceam ca n-o sa astept atata… Doar ca n-a fost cum am vrut eu, ci asa s-a intamplat, desi m-am maritat la 25, copiii au venit abia la 31 si 34 (cu multe aventuri, nu toate fericite, intre timp). Dar prietena mea a facut copil la 38, ignorand pe toata lumea care ii spunea ca e prea batrana sa fuga dupa copil si dupa ce a nascut s-a uitat la mine si mi-a spus “E primul meu copil, dar nu ultimul”, am crezut ca vorbeste pe calmante, dar fata chiar a stiut ce vrea, al doilea copil a venit la 43. Oricum, pentru ca media de viata a sporit considerabil, nu cred ca mai e asa o problema cum era mai demult, si nu stii niciodata ce iti rezerva viata. Unul din prietenii nostri cei mai buni e nascut cand ai lui aveau 41 si 45, ceea ce e foarte rar la generatia respectiva in Romania. Parintii lui traiesc. Ai mei s-au dus demult… Cred ca toti avem exemple in jurul nostru, de toate felurile… 🙂

  3. Tania

    Vorbe “politically correct “. Ma si miram sa fie altfel, in societatea asta care ne împinge mereu, mereu sa credem ca totul e posibil, până ajungem la un soi de bla-bla-bla…
    Nu stiu, clar, cati dintre noi am fi, asa sincer, nu da dăm bine, fericiti ca la 60 de ani sa avem un adolescent de 17. Ca asa, vorbim, e simplu de vorbit, nici nu costa bani, nici nu implica cine-stie-ce responsabilitati. Vorbim si gata!
    Copiii se fac la vremea lor, dragilor! Sau ce credem noi, ca ne distrăm, facem cariera, etc si ne trezim asa, subit, la 43 de ani ca am face si noi un copil??
    Eu respect omul din relatare, pentru ca are o viziune corecta – zic eu – asupra realității. Si nu cred că are mare legatura cu “gura lumii” ,cum sugerează autoarea.

    • Ioana Marinescu

      Nu toti oamenii pot face copii “la timpul lor” din diferite motive. Eu am vazut parinti fericiti si la 20 si la 25 si la 30 si la 40+ de ani. si da, totul este posibil, limitarile ni le punem noi, in general impuse de societate. Eu mi-as dori sa mai fac al doilea copil, daca as putea din punct de vedere medical. Am 38 de ani impliniti si un copil de aproape 10 ani si nu as pregeta nicio clipa. Dar fiecare face cum crede ca este mai bine pentru el, nu?

    • Simona

      Sunt curioasa, care e “vremea lor”? Cine spune ca trebuie facuti copiii intre x si y ani? Si daca atunci nu e cu cine, ii facem cu cine apucam doar sa fie facuti? Dar daca situatia favorabila pentru a avea copii apare doar la 40? Nu mai incercam pentru ca am trecut de perioada in care trebuiau facuti?! Hai sa fim seriosi, la fiecare persoana situatia e diferita, nu poti judeca pe nimeni, nu ai dreptul. Asta e o viziune extrem de simplista asupra vietii, parerea mea. N-am sa-ti spun cate sarcini si in ce stadii am pierdut ca sa ajung la minunile care sunt acum in viata mea, dar daca veneau cu zece ani mai tarziu erau la fel de bine-veniti. Mie imi pare sincer rau de barbatul din post, daca isi doreste copii cu adevarat…

  4. Simona

    Am o prietena foarte buna, o femeie extraordinara, dar care n-a avut noroc in viata sa dea peste un barbat cu care sa poata intemeia o familie. O cunosc de multi ani, e mai mare decat mine cu cativa ani, a implinit ieri 48. A gasit omul, mai precis OMUL cu care sa faca echipa buna abia acum 3 ani. Bebelusul lor are 6 luni. Dupa teoria Taniei ar fi trebuit sa nici nu le treaca prin cap asa ceva, la varsta lor. Si oare de ce? Sunt o familie ca toate celelalte, extrem de fericiti (mai ales acum, cand “s-au intregit”), cine ar fi in masura sa le spuna ca n-au procedat corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.