Meniu Închide

Fericirea se obține prin multă muncă. La fel ca și condiția fizică

Vreau să ajung și eu să simt starea aia deplină de fericire, de mulțumire, să mă iluminez și să rămân așa. Asta gândeam și mă văitam până nu demult. Greșit greșit, greșit. Dacă este un lucru pe care l-am învățat în ultimele luni, de când toată viața mea s-a întors la 180 de grade și am luat-o aproape de la zero fără preaviz, este că fericirea nu există pur și simplu. Nu stai frumos în bătaia soarelui și te iluminezi brusc. Poate călugării budhiști să poată spune asta, dar nu suntem în papucii lor, deci nu se pune. Noi suntem oameni obișnuiți, cu un bagaj emoțional în spate, plin de experiențe dureroase, din copilărie sau de unde-or fi, expuși unui ritm cotidian agitat, traficului, vecinilor ciufuți, funcționarilor acri, șefilor capricioși, vieții în general. Toate își pun amprenta asupra noastră, ne cocoșează și ajungem să fim la rândul nostru nervoși, irascibili și supărați pe lume. Ajungem să avem mici momente de fericire și să depindem de ele ca de aer ca să mergem mai departe. Vacanța la mare, petrecerea copilului, mașina nouă, achitarea creditului, că e frumos afară, că ne laudă cineva. Toate ne aduc momente de bucurie, de fericire chiar, dar cum se duce efectul, mai devreme sau mai târziu, ne lăsăm iarăși prinși în toate vâltorile amintite și uităm.

Da, sigur, în teorie știm cu toții că fericirea vine din interior și spre asta tindem

Numai că ce nu înțelegem noi este că nu vine pur și simplu. Stai la TV și vine fericirea peste tine și nu te mai lasă. Nu merge așa, cum nu merge nici să te uiți la exerciții de fitness și să te aștepți să faci pătrățele pe abdomen instant. Pentru fericirea aia trebuie să muncești. Să îți iei la puricat fricile, să vezi de unde vin, să te apuci să le vindeci sau măcar să le ameliorezi. Apoi, să treci la frustrări. Să vezi de ce te enervează așa tare tanti aia acră de la ghișeu, pe ce butoane apasă. De ce nu mai ești om când îți spune cineva că nu ești bun de nimic, de ce încă te scoate din pepeni o persoană a cărei părere nu ar trebui să mai conteze pentru tine, de ce te apasă și te scot din circuit probleme care s-au întâmplat acum o groază de timp. Ce te împiedică să fii fericit când e urât afară și plouă, când stai în trafic, când se strică mașina, când ai de plătit rata la bancă. Doar tu ai făcut-o și ți-ai asumat teoretic că o vei achita.

Fericirea presupune să ajungi să te cunoști

Dar, vai, și asta e destul de complicat. Înseamnă să admiți că ai și multe bube, o grămadă de defecte, să ți le știi și să le accepți tu în primul rând. Să recunoști că tot ce nu a mers bine în interacțiuni și relații de orice fel ar fi fost ele, a avut cel puțin doi responsabili și unul ai fost tu. Să stai cu tine și să te asculți, să fii atent la semnalele corpului și ce vor să îți transmită, să afli ce te face să vibrezi. Și asta e al naibii de greu. Presupune să ieși de pe pilotul ăla automat de care vorbește toată lumea, dar prea puțini îl părăsesc. Să faci ce nu îți place inițial. Să stai cu ochii închiși și când te furnică toate cele și ai vrea să fugi mai bine la un film, că e mai simplu. Să nu pleci nici când îți vine să plângi și să urli, ci să continui să stai acolo, strângând din dinți la început.

Eu, de exemplu, eram convinsă despre mine că nu pot medita. Nu puteam să stau nici 5 minute, mi se părea o totală pierdere de timp și fugeam cât puteam. Îmi veneau tot felul de gânduri în cap, mă mânca tot corpul și sfârșeam prin a mă enerva. Nici acum nu-s vreo expertă. Gândurile vin în continuare, mintea fuge și încă nu mă simt prea înălțată spiritual. Dar stau acolo. Stau și am răbdare. Mă ascult și îmi simt corpul. Uneori nu aflu nimic, dar tot stau și nu mă las. Cum nu mă las nici de sală. L-am luat pe Liviu antrenor personal ca să mă asigur de asta, măcar să mă gândesc că dau banii degeaba când mă apucă lenea și găsesc pretexte. M-am apucat de dansuri și brusc toate scuzele cu nu am timp, nu găsesc sală cu program flexibil, nu aia și ailaltă s-au risipit. Și mă duc. Și pe ploaie și pe frig , chiar dacă știu că mă învârt după loc de parcare și întârzii mereu. Și mă trezesc la 5 ca să am timp de meditație și de rutina spirituală de dimineață. Pun telefonul pe snooze o dată de două ori, merg împleticit până la bucătărie, dar tot mă trezesc. Și scriu zilnic ce simt și ce fac și motivele de recunoștință, chiar dacă uneori scriu aceleași lucruri sau o mai fac și pe pilot automat.


E prima oară când mă țin cu dinții de mine

Pentru că cel mai ușor este să renunțăm la noi. Nu-i așa, parcă nu am fost nicicând importanți, de ce-am începe azi? Tocmai de aia. Pentru că ne datorăm să începem de undeva și cândva.

Fericirea e ca alergatul la maraton

Nu poți sări din fast-food și de pe canapea direct în cursa de 42 de km, că s-ar putea să îți bușești genunchii și chiar să ți se oprească inima. Trebuie să o iei cu pași mici, atât cât poți la început, apoi să forțezi un pic, să îți depășești limita, să doară, să îți muști buzele, până intri în rutină și înceapă să îți placă. Fix ca la sală. Sau cel puțin așa mă păcălește pe mine Liviu că se întâmplă. Și îl cred, pentru că văd pe mine că funcționează. De când nu mai stau să aștept să pice fericirea din cer, ci muncesc pentru starea mea de bine zi de zi, am început să depind un pic mai puțin de funcționara acră, de tipul nervos din trafic, de ploaia urâtă și rece, de temele copilului și de câte alte motive găseam înainte să fiu nefericită. Și uneori e nevoie de un șoc care să te trezească, dar ce bine ar fi dacă am reuși să o facem și altfel.

Citește și

Când viața îți dă reset și tu decizi să dai reset stilului de viață

Acoperă golul lăsat de alții cu plin de tine

Fiecare om e cel mai aspru judecător al lui însuși

În fiecare zi învăț să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

2 Comments

  1. Răzvan

    Subscriu. Pentru mine fericirea e o strare de spirit, e abilitatea de a mă putea bucura de o cană de cafea sau de o priveliște frumoasă.

    În egală mășură, mai am mult de lucrat la partea cu “cunoașterea de sine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.