Meniu Închide

Frici de bunici. De ce se tem bunicii în relația cu nepoții lor

Îi știm aproape de noi, fizic sau măcar sufletește. Ne bazăm pe ajutorul lor la nevoie. Îi luăm “de buni” și nu ne închipuim că ar putea fi vreodată altfel decât acolo, la dispoziția noastră, cu brațele întinse. Ne-au crescut pe noi. Bine, rău, cu greșeli și lucruri bune, după practici mai mult sau mai puțin acceptate acum. Indiferent de metoda, că nu asta dezbatem acum, părinților noștri le-a trecut deja prin mâini cel puțin o generație de copii. Așa că ar trebui să fie antrenați. Să nu mai stea să se întrebe ca noi, de cinșpe ori dacă fac bine sau nu, să nu mai caute prin cărți, să nu se mai teamă. Bunicii ar trebui să fie curajoși. Ei bine, e așa și nu prea.

Bunicii au temerile lor în relația cu nepoții. De la frici de ordin fizic, la probleme mai profunde

Deși uneori par super-eroii copiilor noștri, bunicii sunt și ei oameni. Nu ne spun niciodată, ca să nu ne îngrijoreze, dar așa cum noi ne facem griji pentru copiii noștri, ei își fac griji la dublu. Pentru copii și nepoți. Am luat la întrebări câțiva bunici, inclusiv pe ai noștri, și am aflat ce îi sperie cel mai tare.

Fricile pentru siguranța fizică. Locul I în topul fricilor de bunici

Majoritatea covârșitoare se tem pentru siguranța fizică a nepoților. Să nu cadă să se lovească conduce detașat, urmat la diferență mică de să nu se înece. Când era mică, Ana băga frecvent bucăți întregi de pâine sau fructe în gură, fără să aibă absolut nicio treabă. Asta până să apară bunica în peisaj. Cum o vedea, scotea un “hiiiiii” mare din suflet. În secunda doi se îneca copilul :-).

Dintre fricile de ordin fizic fac parte cele legate de confortul termic

Niciodată cel de căldură. De frig, curent și alți “demoni ascunși” mereu, chiar și la 40 de grade. În strânsă legătură cu frica de frig, stă frica de boală. Să nu răcească, să nu facă febră,  să nu, să nu, să nu. Dacă n-aș ști cum se înmulțeau carcalacii în epoca comunistă și câte injecții au suportat fundurile noastre, aș crede că virozele, răcelile și bolile copilăriei s-au inventat odată cu noua generație.

O altă teamă majoră este legată de alimentație. Nu mănâncă copilul!

Deși nu o fac din rea intenție, mulți bunici nu pot trece peste mitul lui “termină tot din farfurie”. De teamă ca nu cumva să nu mai crească sau să fie prea slabi, bunicii își hrănesc nepoții cu tot ce cred ei că e “bun”, de regulă grăsimi, zahăr, calorii goale. Dacă pe ei asta îi face fericiți, putem să mai închidem ochii din când în când, mai ales dacă în rest păstrăm o alimentație echilibrată.

Influențați de ceea ce văd pe la televizor, cei mai mulți bunici se tem pentru siguranța nepoților și chiar a copiilor

Buni a mea, străbunica Anei, a făcut o adevărată obsesie din a ne ști acasă, în siguranță. I se pare că în afara bârlogului pericolele pândesc la tot pasul și,  odată ajunși în perimetrul casei, ele dispar ca prin minune. Și alți bunici se tem pentru nepoții lor, mai ales la școală, în relația cu ceilalți copii. Să nu fie loviți, jigniți, terorizați.

Bunicii au și frici legate de viitorul nepoților lor

Mama mi-a mărturisit că nu are neapărat niște temeri concrete, dar că îi este teamă  că ABi, cum îi spune ea Anei, nu ar avea parte de ceea ce merită, așa minunată cum e. Că și-ar dori mult să fie fericită și să își realizeze visele și i-ar plăcea ca asta să fie o certitudine.

O categorie aparte de bunici sunt cei ai copiilor cu nevoi speciale

M-a impresionat ceea ce mi-a povestit bunica unui copil diagnosticat cu deficiențe din spectrul autist.

Toți medicii și pshiologii ne spun că răspunde foarte bine și repede la terapie și că totul o să fie bine. Totuși, nu pot să mă liniștesc când văd în ce țară trăim , unde nu se face nimic pentru copiii cu nevoi speciale. Statul îi “ajută” să fie marginalizați,  iar opinia publică îi exclude, îi face să se simtă singuri. Pentru nepoțelul meu o să lupt ca o leoaică, dacă va fi nevoie, ca să îi asigur un trai decent.

O problemă pe care rar ne-o punem, mai ales în tăvălugul în care ne aruncă viața de zi cu zi, este cea a singurătății părinților și bunicilor. De multe ori, ei au nevoie doar de un telefon și de o vizită din când în când. Dacă îi facem să se simt utili și le cerem ajutorul, atunci chiar că i-am fericit.

Cel puțin asta am aflat de la un bunic.

Mi s-a spus că viaţa ni se va schimba miraculos când cea mică va începe şcoala. Că o să o luăm la prânz şi o stea la noi câteva ore. Se întâmplă de 2 ani și e cea mai mare bucurie. Mai avem 2 nepoţi pe care nu-i vedem zilnic, dar nu preget să trec pe acolo la nevoie. Nepoţii o să crească mari, o să aibă preocupările lor, o să-i vedem mai rar, aşa am fost şi noi cu bunicii. Așa că profităm.

Trebuie sa trăiești în bula noastră de bunici ca înțelegi ce simțim. Noi chiar ne lăudăm că avem nepoți, de parcă am avea vreo contribuție. O întâlnire la 50 de ani de la terminarea liceului excelează prin realizările nepoților noștri.

Dincolo de fricile fizice, bunicii conștientizează evoluția fulgerătoare, mai ales a tehnologiei și se tem de diferența prea mare între generații

Mi-e teamă de mine pentru că îmi doresc să îl învăț multe și să îl văd plecat la o școală mare. Bunicilor ar trebui să le fie frică doar de propria lor degradare și incapacitate de a ține pasul cu vremurile.  Ar trebui să ne temem de cât de repede vor evolua lucrurile și de cât de lenți vom fi noi.

Dar și asta se poate controla prin iubire și dorința de a fi util celor dragi. Bunicii de acum sunt dintre ultimii care vor mai păstra gustul de acasă al bucatelor. Mesele de Crăciun și Paște din casa lor vor rămâne amintiri dragi și uneori dureroase.

Haideți să fim mai răbdători cu bunicii copiilor noștri, chiar dacă uneori e al naibii de greu. Și ei au temerile lor, chiar dacă rareori ni le spun, ca să nu ne încarce aiurea. Dați-le nepoții în grijă, faceți-i să se simtă utili și iubiți-i. Nu știți cât o să îi mai aveți prin preajmă.

Citește și

Nepoții sunt pentru bunici a doua șansă pe care le-o dă viața

Copiii au nevoie de bunicii lor

Aș vrea să stăm de mână toată viața

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

12 Comments

  1. Eliza

    Nu m-am gândit niciodată din perspectiva asta. Eu mă gândeam că le e frică doar de gura mamelor:) E bine să privești și din alte unghiuri.

    • Ioana Marinescu

      Ha ha, da, buna asta cu gura mamelor 🙂 Clar e bine sa privesti din toate unghiurile

  2. Ina

    Ai mare dreptate, Ioana, cu “Nu știți cât o să îi mai aveți prin preajmă.”! Ce mult mi-as fi dorit sa-mi cunoasca si tata copiii…

    La fricile bunicilor pentru siguranta fizica si “curent” suntem campioni… 🙂

    • Ioana Marinescu

      Da, din pacate da, nu stim.
      Se pare ca majoritatea bunicilor au frici comune 🙂

  3. Cristina

    Eu am noroc că ai mei sunt tineri și nu avem nu știu ce probleme de generation gap. Dar, copilul ar cam putea mânca mai mult să se rotunjească la față – așa zice bunica mea. 😀

    • Ioana Marinescu

      Da da, asta cu rotunjimea :-). Ma bucur ca va aveti bunicii “aproape”, atat cat permite distanta fizica

  4. Anca

    M-a întristat începutul, în care spuneai ca “Ne bazam pe ajutorul lor la nevoie”, insa doar pentru ca a “reactionat” cu ceva din sufletul meu și a făcut boom (tocmai azi)….
    A fost pe sufletul meu ce ai scris, așa pornita cum sunt eu pe bunicii prezenți în jur, dar absenți din viata nepotilor, cred ca bunicii sunt foarte importanți pentru nepoți.
    Și, nu pot sa nu scriu aici de o bunica draga mie, care spunea ca atunci când ii suna telefonul (fiica) se panichează și automat ii trece prin minte: “oare ce am greșit?”. Asta poate pentru ca, în loc sa ne bucuram că-i avem, avem atâtea pretenții de la ei, uitând ca au o vârstă, ca își dau silința, ca … ar putea sa se plimbe cu cineva de vârstă lor (sau nu 😉 ) de mana, pe undeva prin lumea asta, în timp ce nepotii lor… rămân la mila strainilor în fața unui cabinet medical în care chiar nu pot intra, la un loc de joaca “în care nu vor sa rămână fără mami” etc)

    • Ioana Marinescu

      Of, da, asa este Anca. Ma bucur ca a ajuns la sufletul tau articolul.

  5. Anca

    Sunt momente in care suntem nemultumiti de ceea ce fac bunicii, si tindem sa le tot spunem ca nu fac bine, ca prea ii cocolosesc, ca prea ii alinta. Dar asta e treaba lor, a bunicilor. Eu ma bucur nespus cand vad ce mult ii iubeste baietelul meu pe bunici, si cat de mult se bucura ei cand il vad. Am invatat sa mai inchid ochii din cand in cand, si mai ales gura. Sa nu mai comentez fiecare miscare a lor. Si sa ma bucur mai mult ca ii avem aproape si ne ajuta. Sa ne traiasca, si sa isi iubeasca in continuare nepotii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.