Meniu Închide

Gemeniada. Povești cu o mamă de gemeni. Primele 24 de luni

Pe Anca Ghinea o cunosc de mulți ani. Ne-au adus aproape căutările de sine și cursurile de dezvoltare personală la care participam într-o vreme. Când nu am mai mers la cursuri, Anca mă ruga să o ajut cu flori pentru diverse evenimente. Mereu mă întâmpina cu un zâmbet cald, dar uneori trist. Știam cât de mult își dorește un copil. După o așteptare nedrept de lungă, a primit doi. De când s-au născut Sarah și Nicholas, o urmăresc pe Anca cu admirație. Este neobosită în a face memorabilă fiecare secundă din viața copiilor ei. Mă bucur că Anca a dorit să scrie aici povestea ei de mamă care creează amintiri. O mamă de gemeni extrem de creativă. Cum au fost primele clipe, cum au curs primele luni, primii doi ani, dar și de unde vine creativitatea, a povestit Anca cu mult suflet. Sunt convinsă că o să vă inspire și pe voi.

Gemeniada. Povești cu o mamă de gemeni, guest post by Anca Ghinea, mămică fericită de Sarah și Nicholas

Un balon de aer cald, primul desen personalizat pictat pe peretele central al camerei lor. Lângă balon, motto-ul familiei noastre, creat de noi, undeva pe o alee din Oia, Santorini: Viața ca o vacanță.

Două salopețele, roz și albastre, primele hainuțe.

Primele poze însărcinată, sub un copac cu flori albe, multe, multe.

Unele din primele amintiri pregătite pentru gemeni

O zi de vineri, trecut puțin de ora 14:00, am ajuns acasă de la maternitate. Gemenii –  ea în rochie, el cu papion, noi doi cu tricouri speciale pe care scria Mom/Father of Twins.

Apoi, totul s-a derulat mult prea rapid, ca și cum ai uita degetul apăsat pe telecomandă, pe fast-forward.

Multe povești s-au adunat în mine, în primii doi ani de când sunt mamă de gemeni

Atât de multe trăiri s-au scris între celulele mele, în toți centimetrii de piele. Atâtea povești trăite și care și-au așteptat rândul la scris. Au așteptat luni, ani, până când, timid sau nu, își revendicau nevoia să ia forme prin cuvinte. Să se materializeze.

3 fapte inedite din gemeniada noastră. Asta așa, de aperitiv

În primele luni, acțiunea somnul avea loc cam în felul următor: când un geamăn adormea, celălalt exact atunci se trezea. La secundă. Cum își stabileau ei turele de somn era ceva ce nu reușeam să-mi explic sub nicio formă.

Deși sunt născuți la un minut distanță, sunt foarte diferiți. Fetița este o divă cu pasiune spre dans, muzică și interacțiune cu ceilalți, iar băiețelul, un boss pasionat de mașini, construcții, explorări.

Nu-i îmbrac identic!

Și acum… restul 🙂

Colecția de haine interioare pe care le-am tot schimbat pe parcursul primelor 24 de luni de mămicie

Fericirea

Parcă voiam să scriu pe pereții cerului, ca să vadă toată lumea, să știe cât de bucuroasă eram. Să fie precum stelele! Să-i lumineze.

Eram fericită că aveam doi copilași, mai presus de cum mi-am imaginat.

Că puteam să țin în brațe iubirea.
Că puteam să îi hrănesc, îmbrac, îngrijesc, să fiu pentru ei oază de căldură.
De fapt, am avut trei vitamine: S, N și C: Sarah, Nicholas și Creativitatea. Vitamine luate zi și noapte, pentru că așa puteam controla timpul, oboseala și rutina.

Cam așa arată gustările lui Sarah și Nicolas, gemeni de mămică extra creativă

Timpul

Simt și acum ce era prin mine atunci: aveam atâtea de spus, iar timp nu exista deloc. Atâtea fericiri, întrebări, greutăți (pentru că provocări ar fi un termen mult prea diafan), lecții, zâmbete, joacă și jucării.

Toate m-au poziționat de la început într-o atitudine care mă ajută să răspund în 3 secunde la întrebarea Cum ești ca mamă de gemeni?

Sunt creativă, dar realistă

Nu voi pretinde niciodată că este ușor, nu voi spune că părințeala este ca un nor-roz-pufos-ca de zahăr, însă în același timp îți voi vorbi câte-n luna și în stele despre cât de mult îmi iubesc copiii, cât de creativ vreau să fac totul în viața lor și cât-cum îmi potențam fericirea.

Locul de joacă a fost una din surprizele pregătite de Anca și soțul ei pentru aniversarea gemenilor

De fapt, la mine ritualurile de creativitate transpuse zi de zi, în toate activitățile cu ei, îmi făceau și mai mare fericirea și cumva, mă plasau în timp, spațiu, în lume. Pentru că altfel, uitam că era marți, uitam că afară lumea se desfășura altfel, cu altfel de reguli. Cumva, mie nu-mi păsa (sau nu așa tare) că afară era viscol și se circula ca un coșmar, iar lumii exterioare nu-i păsa că eu schimbam pampersi contratimp, că eram ca pe bandă rulantă.

Îmi amintesc că mă apuca un fel de râsu-plânsu’ când auzeam alți oameni văitându-se că nu au timp

Mă certam cu ei în gând și le spuneam Nu ai timp? Ai mâncat? Da, deci ai timp. Ai făcut un duș mai larg de 3 minute soldățești? Da? Deci… ai timp. Ai putut povesti ceva cuiva pe îndelete? Ți-ai băut cafea? Ai putut să îți acorzi 15 minute? Oau, deci, ca să vezi, ai timp.

În dragostea mea nesfârșită pentru cele două boțuri de aur, dar și în programul atât de la minut pe care îl impunea creșterea-joaca-îngrijirea-alăptarea, documentarea pentru ei, ei bine, mai rămâneau doar mici mici fărâme de minut, care se duceau spre nevoia cea mai stringentă pentru acea perioadă a zilei.
Eu nu aveam zile, aveam săptămâni care se rostogoleau unele după altele. Nu puteam spune că mâine o să fie mai bine, pentru că azi rupea mereu din mâine. Nu știam când va veni timpul când ziua mea nu ar mai fi avut peste 30-40 de ore neîntrerupte. Nu puteam ști când va veni momentul să pun puțin capul pe pernă să mă odihnesc/să ne odihnim, pentru că era valabil pentru amândoi, eu și soțul meu.

O chestiune de Oglinzi

Am fost și sunt fericită în postura de mamă. A nu se confunda cu este ușor. Exact asta se vedea din afară, pe modelul iarba este mai verde la vecin, mai strălucitoare.
Pe stradă, toată lumea îmi spunea exact la fel: Sunt gemeni? E greu, dar și frumos sau dacă interlocutorul era într-o stare mult mai bună decât a mea – Este frumos, dar și greu. Cel mai mult mă amuzau domnișoarele de 20 de ani, care declarau iubitului: vai, iubi, ce îmi doresc și eu, exact așa, îmi doresc băiețel și fetiță. Îți dai seama, ce frumoossssssss? El era TOT o tăcere 🙂

Despre Forță

Mă simțeam ca și cum eram la un antrenament pentru NASA. Parcă cineva îmi antrena corpul să și prelungească la infinit putințele. Parcă băteam recorduri. Guinness Book era la mine acasă.

Despre Împreună

Atunci am înțeles că mamele pot fi cele mai calde, dar și cele mai tăioase. Ele pot să te înalțe sau să te zdruncine bine de tot.
Mi-am promis ca niciodată să nu fiu rea și să nu provoc o suferință în sufletul altei mame, cu atât mai mult când este vorba de sufletul fragil al unei proaspete mămici.

Citește și

Mame cu doi copii, jos pălăria pentru voi!

Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri!

Copiii din distribuția Sunetul Muzicii

Cum mi-a îmbunătățit o provocare de parenting relația cu copilul meu

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Mă inspiră, Povești de viață

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.