Meniu Închide

Gustări sănătoase. 5 moduri de a-ți împrieteni copilul cu ele

Nu știu la voi cum e, dar la noi când vine copilul de la școală sau de la activități, e cu foame mare. Nu neapărat de mâncare, că doar mănâncă de prânz. În unele zile la școală, în altele la bunici sau acasă, înainte de a pleca pe unde ne cheamă talentele. Nuuu, e foame din aia de “aș mânca ceva bun”. Și pentru că, din experiența mea știu că setarea bunului ăla se face în copilărie, m-am străduit să îi ofer Anei alternative de gustări sănătoase la eventualele prostioare care ar putea-o tenta.

Cum am reușit să fac asta ? Uitându-mă acum înapoi, nu mi se pare că a fost greu deloc.

În primii doi ani i-am dat o paletă foarte vastă de fructe din care să aleagă. I le-am făcut pasate, coapte, bucățele, cu scorțișoară, cu brânzică, în tot felul de combinații și moduri. Nu a trebuit să mă încordez prea tare, a adorat fructele din prima. Când mergea cu mama la magazin, era mascota tuturor, copilul pe care îl întreabă bunica dacă vrea ceva bun și el spunea “da, o portocală”. Evident că vânzătoarele întrebau care e rețeta pentru un asemenea răspuns.

Am setat limite clare în ceea ce privește gustările sănătoase și i-am prezentat avantajele

I-am explicat mereu, chiar și când părea că nu înțelege, de ce e important să mănânce gustări care să îi ofere nutrienții de care are nevoie organismul. I-am spus că o ajută să aibă dințișori puternici și păr strălucitor, ca prințesele din filmele preferate. I-am spus că stomăcelul ei va fi mai puternic și va putea să lupte cu microbii răutăcioși care stau la pândă mereu. Și, evident, am asigurat-o că îi dau energie și o ajută să se joace mai mult . Credeți-mă, argumentul că vor rezista mai mult și mai bine la joacă e ca fierul beton în fața oricărui copil. A funcționat foarte bine, astfel că acum are niște limite auto impuse, face alegeri corecte de cele mai multe ori, fără să stea nimeni în spatele ei.

Când a crescut, i-am adus argumentul propriului exemplu

I-am spus cât m-ar fi ajutat pe mine sau pe tatăl ei să știm încă de când eram copii ce este sănătos și ce ne face bine. Poate așa nu am fi ajuns să ne luptăm cu kilograme în plus și obiceiuri rele și am fi fost și mai sănătoși. Contra-exemplul are efect, copilul ascultă, privește și trage singură concluziile.

Atunci când argumentele nu merg, revenim la măsuri drastice

Nu ținem în casă gustări nesănătoase și mai ales nu le ținem la îndemână/vedere. Nu e nevoie aproape niciodată de măsura asta, pentru că, de cele mai multe ori, funcționează argumentele și chiar dacă știe că avem ceva lucruri nepermise în casă, le mănâncă cu măsură. Uneori, însă, mai ales în perioadele de oboseală mai mare, e bine să jucăm sigur și să evităm să stăm cu dușmanul în casă. E valabil și pentru mine.

Pregătirea de gustări sănătoase e o activitate distractivă împreună

Întotdeauna există alternativa fructelor și a altor gustări sănătoase, pe care ne place să le facem împreună. Când ne reunim acasă după o zi încărcată, devenim creative și pregătim farfurii colorate din fructe proaspete, boluri cu nuci si merișoare, lactate ușoare. E o activitate care ne conectează și ne ajută să trecem mai ușor pe modul “familie”. Când e totul gata, îl chemăm și pe tati la masă.

La final, vă invit la noi în bucătărie, să vedeți cum pregătim împreună o gustare haioasă și creativă.

Am scris acest articol la invitația Danonino, care încurajează autonomia copiilor. Momentul gustării este un moment de autonomie, din punct de vedere decizional – copiii aleg ce mănâncă, dar sunt susținuți să facă alegeri sănătoase și din punct de vedere comportamental – participă și ei la pregătirea a ceva bun.

Brânzica și iaurtul Danonino , acum într-un nou ambalaj atractiv, vă sunt sprijin în bucătărie, la pregătirea de gustări sănătoase pentru copiii voștri.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in În bucătărie, Lumea Anei, Lumea noastră, Sănătatea copiilor

Related Posts

7 Comments

  1. Amina

    Asa era si Sofi mascota prin magazine, la noi ceva bun mereu e “o banana”. Foarte util articolul si pot sa confirm si eu ca toate cele spuse de tine chiar functioneaza.

  2. Fausta

    Ma alatur si eu cu bucuria de a intalni persoane pe a ceeasi unda cu mine.Soacra mea a fost foarte uimita cand fetita mea in jur de doi ani a ales intre o farfurie plina cu ciocolatele si una cu Mandarine. Pentru ca dulciurile nu le cunostea inca a ales cu mare entuziasm si bucurie mandarinele de pe masa !

    • Ioana Marinescu

      Exact asa si Ana! Si acum alege fructele, dar mai scapa si cate o ciocolatica 🙂

  3. Iuliana

    Uite, eu nu am puterea exemplului. Eu nu mananc fructe in fiecare zi. Dar am noroc cu un copil care ar manca doar fructe si legume crude toata ziua 🙂 Sper sa-l tina mereu asa 🙂

    • Ioana Marinescu

      Sa stii ca si eu mai trisez :-), dar impotant e ca ei au deja niste obiceiuri. se mai arunca si in neam :-), Ana a mostenit-o pe mama cu dragul de fructe 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.