Meniu Închide

Recomandare: Un loc cu liniște și vibrații bune pe litoralul românesc

Recunosc, când vine vorba de litoralul românesc, mi se zbârlește părul pe mine. Nu îmi vin în cap decât gălăgie, mizerie, prețuri mari, hoteluri înghesuite, haos. Nu prea văd motivul pentru care aș plăti un concediu la supra preț ca să îndur toate astea, drept pentru care am evitat cât am putut să mai merg la noi la mare în ultimii ani. Dacă era musai și doar pentru un weekend, alegeam zona de Sud, adică 2 Mai, cu o tură scurtă prin Vamă la clătite și cam atât.

Totuși, anul acesta, pe când era încă extra-sezon, am făcut o descoperire care m-a surprins plăcut și, ca să mă conving că e pe bune, am revenit în sezon, mai precis în ultimul weekend din iunie. Hotel Miorița Neptun a confirmat că este o oază de “altceva” pe litoralul românesc, așa că am decis să vi-l recomand și vouă, mai ales pentru că îl consider potrivit pentru familii cu copii (dar nu numai).

Hotel Miorița este situat în stațiunea Neptun, în zona de nord

Este destul de aproape de gară, se poate ajunge pe jos, iar cu mașina accesul se face direct din șoseaua principală, cu GPS-ul se ajunge foarte ușor.
Hotelul are parcare proprie, destul de mare. Este situat într-o zonă verde, plină de copaci, are o grădină tare frumos amenajată și îngrijită zilnic de însăși proprietara hotelului, pe care am admirat-o cum udă florile dimineața. În curte sunt două foișoare răcoroase și încăpătoare, mai multe măsuțe, bănci și hamace. E o oază de liniște, cu o vibrație tare bună. Mi-am băut cafeaua pe bancă, în ciripitul păsărilor, iar apoi m-am legănat puțin în hamac, parcă nici nu îmi mai venea să merg la plajă. Pentru cine duce gândul ăsta până la capăt, piscina hotelului e o variantă, este spațioasă și cu apa foarte curată. Sunt șezlonguri și dușuri, iar curățenia e cuvântul de ordine.

Camerele nu sunt foarte mari, dar nici mici, au balcon propriu, TV, chestiile de bază. Pentru mine oricum camera de hotel este ușor irelevantă, în afară de faptul că am nevoia să fie curată, mi se pare absurd să investești într-o cameră luxoasă și să nu apuci să stai în ea.

Am mâncat doar micul dejun la hotel, dar există posibilitatea de a opta și pentru prânz și cină, ambele în regim bufet. Prețul pentru mic dejun este de 30 de lei/pers, iar pentru prânz și cină 55 de lei/pers. fiecare. Opțiunile de mic dejun sunt clasice – ouă ochiuri și omletă, cremwurști și cârnăciori, cașcaval, brânză, mezeluri (mi s-au părut de calitate, cât mă pricep eu, adică prea puțin, că nu prea sunt fan), cereale de mai multe feluri, lapte, legume proaspete, pâine, produse de patiserie – am mâncat un chec fraged, ca cel făcut de Buni a mea, nu mă mai opream :-). Sala principală de mese are un aspect destul de clasic, dar există și o zonă care mie mi-a plăcut foarte mult, cu un design grecesc, cu mult alb, scaune albastre, decoruri shabby chic. Există și varianta, cea mai dragă mie, de a mânca afară, pe terasă. Spațiul nu e foarte mare, dar nici hotelul nu era foarte plin când am fost eu, așa că m-am bucurat de o cafea în liniște. În restaurant există scaune pentru bebeluși

Hotel Miorița are și un loc de joacă pentru copii, iar în fiecare zi sunt programe speciale pentru copii – clovni, pictură pe față, modelaj baloane, etc. În curte este și un spațiu de joacă pentru copii și o trambulină.

Distanța față de plajă este de aproximativ 500 de metri

Se poate merge pe jos, iar prima plajă la care se ajunge este curată și mai puțin aglomerată. Șezlongurile erau 15 lei pe zi până la 1 iulie, de la 1 iulie până pe 15 iulie prețul afișat era de 20 de lei, iar de la 15 iulie ajungea la 30 de lei. Plaja mi s-a părut curată, îngrijită și destul de liniștită aici, în partea de nord. Nu am ajuns La Steaguri sau mai spre agitație. Și în stațiune era o atmosferă calmă, cred că înspre jumătatea lui iulie lucrurile se mai schimbă, dar acum mi s-a părut chiar frumos.

De mâncat, în prima zi am mâncat la terasa Antik, cu specific tătăresc. Este prima recomandată pe Trip Advisor și merită. Mâncarea e bună, cocktailurile foarte bine făcute, iar chelnerii drăguți și prompți. A doua zi, pentru că eram în criză de timp, am încercat terasa Rosemarie, situată chiar lângă Hotel Miorița. A fost ok mâncarea și aici, prețuri cam de Mamaia mi s-au părut, dar poate sunt eu neieșită în lume demult și nu mai sunt la curent.

În loc de concluzie, las aici prețurile fotografiate la recepția hotelului și câteva fotografii din care transpar atmosfera și vibrația acestui loc, care chiar cred că e un pic altceva față de hotelurile clasice de la mare, dar se păstrează într-o zonă de preț accesibilă.

Dacă ajungeți la noi la mare și vreți o oază cu energie bună, vă recomand Hotel Miorița din Neptun. Sper doar să nu se aglomereze prea tare stațiunea în plin sezon, acum era ideal, din punctul meu de vedere.

Citește și

Grădina Vlahiia, un loc de vizitat aproape de București

Mini-vacanță în Macedonia. Comorile orașului Ohrid

Vacanță în Lefkada cu copiii. Ce ne-a plăcut și ce nu pe faimoasa insulă

Mini-vacanță în Bucovina. Obiective de văzut cu cei mici

Iași, un oraș fascinant. Ce poți vedea în două zile

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in În vacanță, Lumea noastră, Recomandări

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.