Meniu Închide

Între pioșenie și scandal. Slujba ortodoxă de Înviere la München

Haideți, vă rugăm, evacuați biserica. Mai repede, mai repede, că nu poate ieși părintele. Oamenii merg înghesuiți, se mai poticnesc, se mai întorc, unii mai au de sărutat o icoană, alții bombăne că ce e asta, în partea cealaltă era mai bine, cine a văzut atâta dezorganizare. O femeie se răstește la fata ei să aibă grijă la păr, alta își amenință băiețelul de câțiva anișori că și-o ia dacă nu se potolește. Între timp, vocea care zorește lumea afară este tot mai pregnantă. Omul se crede în Germania, de fapt acolo și este, dar pe bucățica aceea și în seara aceea, asta nu mai are importanță. Sunt români, într-o biserică românească, la slujba de Înviere. Și vorba că poți scoate românii din România, dar România din români nu mi s-a părut mai adevărată ca niciodată.

Împrejurările au făcut ca anul acesta să ne prindă Paștele pentru prima dată în afara țării

Pentru că Ana și-a dorit să mergem la slujba de Înviere, am găsit, cu ajutorul unuia din mulții români angajați la hotelul unde am stat, o biserică românească. Am ajuns foarte devreme, cât era încă puțină lume. La intrarea în biserică erau măsuțe pe care erau așezate niște candele albe, mici, la prețul de 2 euro. Noi ne luasem candele roșii, din acelea cu capac, de la supermarketul de lângă hotel. Nici nu am intrat bine în biserică, că am fost ușor certată de un domn îmbrăcat în civil, dar care avea o cruce mare pe piept. Vi s-a spus să nu aduceți candele roșii. Haideți, vă rog, să fim toți la fel. E o formă de respect.

I-am explicat că suntem turiști, nu enoriași ai bisericii și nu știam de regula respectivă, dar văzând că insistă și dă din cap a dezaprobare, am băgat candelele “păcătoase” în buzunar și le-am achiziționat pe cele conforme. Am intrat în biserică, ne-am închinat, atmosfera părea chiar liniștită. Oamenii au ocupat locuri pe băncuțe și au așteptat. În jur de 23.30, liniștea s-a cam făcut țăndări, vorba lui Nea’ Mărin. Omul de care povesteam mai devreme a început evacuarea, lumea a început să vocifereze, să se împingă, să se certe. Afară era o mare de oameni, câteva sute bune după estimările mele. Brusc mi s-a părut că nu e nimic sfânt acolo, nimic care să aibă legătură cu sărbătoarea pentru care veniserăm. Oamenii erau total deconectați unul de altul, preocupați să ia lumină neapărat de la preot, îngrijorați să nu ia foc, supărați pe copii, pe țară, pe nemți că îi muncesc prea tare, pe români că n-au la ce să se întoarcă. Supărați pe viață, în general.

După ce s-a împărțit lumina și ne-am lămurit unde se va ține slujba, spiritele s-au mai calmat. Întreg puhoiul a urmat soborul bisericesc, într-un pas cam alert, nepotrivit și el cu semnificația sărbătorii. Odată ajunși în curtea interioară, a început slujba. Abia atunci s-a făcut liniște și a început să semene a slujbă, a credință, a smerenie. Slujba a fost frumoasă, spusă din suflet, de un preot care înțeleg că slujea de 30 de ani comunității românești din München. După slujbă, oamenii au plecat încet, în liniște, către case. Total în opoziție cu modul în care veniseră.

Și totuși, după ce mi-a trecut gustul amar inițial, am încercat să înțeleg

A doua zi majoritatea probabil mergea la lucru, înțeleg că foarte greu se primește o zi liberă când vrei tu în Germania. Domnul care ne-a spus de biserică lucra la noi la hotel și muncise 10 zile fără oprire ca să își poată lua duminica liberă. Restul familiei sale nu avusese același noroc, așa că a doua zi era pe poziții, la muncă. Sunt împărțiți între dorul de casă și dorința de a o duce mai bine. Rupți între dorință și nevoie, între inimă și minte.

Dar totuși, măcar în noaptea de Înviere mă întreb dacă se putea renunța la zor, la bombăneală și cârcoteală, la amenințat copiii, la panică și haos? Oare se putea?

Citește și

Pentru că mâine poate să nu mai vină

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Gânduri, Lumea noastră

Related Posts

7 Comments

    • Ioana Marinescu

      Fausta, nici eu nu stiam unde esti tu 🙂 In plus, nu a fost vacanta cu cea mai buna stare si nici eu cu cea mai prietenoasa față 🙂 Poate ne iese alta data. Te pup cu drag!

  1. Fausta

    Daca vei reveni prin zona sau daca vrei sa cunosti locuri frumoase din Germania voi fi cu drag ghidul tau sau al vostru ca Familie.Eu locuiesc intr-un oras mic si minunat de langa München.Ar fi o experienta frumoasa !

  2. Simona

    Aici in Canada sunt exact doua locuri in care daca am cumva dubii de ce am vrut sa plec din Romania imi (re)gasesc raspunsurile instantaneu. Biserica Ortodoxa Romana din spatele gradinii noastre si Consulatul Romanesc din Toronto. Din motive pe care ti le imaginezi probabil foarte exact. Mi se pare tare trist, dar asa suntem noi ca natie, la gramada, tare urati si nepoliticosi si carcotasi. Am fost de curiozitate si la alte biserici (adica de alte natii) de Inviere aici si diferenta e catastrofica, oare ceilalti cum pot sa fie asa draguti si civilizati si intelegatori si noi scoatem ce-i mai rau in noi cand ne adunam la gramada?!

    • Ioana Marinescu

      Pffff, fix asta ma intreb si eu. de consulate am auzit ca e jale

  3. Mona

    Eu locuiesc în Franța. Am mers pentru a doua oară la Înviere la o biserică românească. De fapt, ortodoxă, dar preotul paroh este român. Ne-am adunat două culturi. Românii și grecii și cred că maxim trei frnacezi (atât am observat eu). A fost… ca “acasă”. Cu bune și rele. Per ansamblu, bine.
    Ce nu mi-a plăcut: preotul “certa” din priviri pe toată lumea. Am fost luată la întrebări de unde sunt, locuiesc în oraș, dacă da, de ce nu m-a văzut și Duminica. Ca haz de necaz, mami venise în vizită și la miruire o supune la același interogatoriu. Ea îi spune: sunt venită doar în vizită. La care el: La cine? La fam Florescu? Habar nu am la cine se referă
    Doi, a ales să nu mai facă liturghia a doua zi, așadar le-a cumulat și a durat de la ora 23 până la 3 jumătate dimineață. Și eu am mers cu băiețelul cel mare de 6 ani, neștiind acest lucru.
    Concluzia…omul sfințește locul. Indiferent în ce cadran pe hartă este menit să trăiască.
    P.S. Mă bucur că te-am descoperit!

    • Ioana Marinescu

      Mona, da, se pare ca de unele chestii chiar nu ne putem dezvata. iti multumesc ca m-ai descoperit si te-ai decis sa ramai aici 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.