Meniu Închide

Învățământul în lume, episodul 12. Școala vieții în insula Fanning

De 12 săptămâni călătorim împreună prin sisteme de învățământ formale de pe toate continentele. Diferite sau asemănătoare între ele ca structură, dar totuși profund formale. Astăzi am ales să rup puțin ritmul și am primit povestea Corinei Poptean, blogger la Recomand cu drag, care ne poartă într-o școală diferită, întâlnită într-un loc în care viața curge cu siguranță după alte ritmuri și reguli. De săptămâna viitoare revenim la forma consacrată a serialului nostru, dar până atunci vă invit să călătorim în locuri cu adevărat speciale. La școala vieții din insula Fanning.

Îmi place să călătoresc. Mai mult decât orice pe lumea asta mie îmi place să călătoresc. Am avut parte de asta din plin, am călătorit în lung și-n lat, acolo unde nici gândul nu mă ducea și nici imaginația nu zbura. Uite așa am ajuns într-o zi, acum vreo 6 ani, în Tabuaeran sau Insula Fanning, parte din Kiribati. Pentru cei care nici măcar nu au auzit de această insulă, o găsiți în Oceanul Pacific, la vreo 4 ore de zbor de Hawaii.

Am fost foarte norocoasă sa ajung pe acest atol, deoarece este unul dintre cei mai inaccesibili din Pacific. Va imaginați desigur, că din acest motiv  insula este visată și dorită de toți pasionații și iubitorii de surf, pescuit și scufundări. Insula este înconjurată de un recif de corali, considerat cel mai aproape de perfecțiune de pe Pământ.

Insula Fanning

Bariera de corali formează o lagună în jurul insulei, cu ape limpezi și clare, unde biodiversitatea este la ea acasă la propriu.

Am vizitat multe insule dar niciodată una atât de autentică, aproape neatinsă de civilizație.  Populația de aproximativ 2000 de suflete, este grupată în câteva așezări gen sate iar pe singurul drum prăfuit se circulă doar cu bicicleta și cu “pe jos-ul”. În lagună  se merge cu canoe.

Soarele ardea sus pe cer când am pășit pe insulă – că na, eram în mijlocul Pacificului – iar eu mă simțeam precum Robinson Crusoe în aventura vieții. Am cuprins cu privirea întinderea de ape clare, de un turcoaz tulburător, nisipul alb, fin, cu palmierii revărsându-se peste plajele sălbatice – toate neatinse de civilizația nebună, toate crude și frumoase, cu un iz de paradis.

Am apucat-o pe singurul drum plin de nisip și praf și pietricele, îndreptându-ne către …. nici noi nu știam unde

Îmi plăcea insula, frumusețea ei era molipsitoare dar eram curioasă să-i întâlnesc pe localnici. Citisem ca duc o viață liniștită , ruptă de civilizație, limitată la 3-4 vizite pe an din partea unor vase tip cargo, care le aduceau orez, făină și altele lucruri esențiale.

Și cum mergeam noi așa admirativ am simțit că cineva ne urmărește. Așa era. Două mogâldețe mici și curioase, mergeau în spatele nostru fără să scoată vreun zgomot. M-am întors și le-am zâmbit, dar nu am scos nici un surâs de la ele. Le-am adresat un “Hello” prietenos,  dar nu am primit nicio vorba de la ele.

Erau două fetițe cu pielea arsă de soare și ochi pătrunzători, frumoase, așa cum sunt toți copiii. Erau îmbrăcate, dar nu și încălțate. Au mers o bună bucată de drum în spatele nostru fără să spună nimic, nu vorbeau nici între ele, doar ne priveau atent și curios.

Am înțeles că voiau doar să ne însoțească și că eram un fel de atracție pentru ele, așa cum insula era pentru noi.

Am zis să solidarizez cumva cu noile mele cunoștințe și mi-am scos și eu șlapii, într-o încercare nereușită de a merge la fel ca ele, fără încălțări. Yeah, well, nu prea a funcționat, tălpile mele se pare că nu sunt suficient de bătătorite ca să suporte multe pietricele ascuțite. Ouch!

Am ajuns destul de repede într-un loc, foarte aproape de plajă, cu câteva așezări, unde era școala. Tocmai sunase clopoțelul iar elevii ieșiseră din clase.

Nu mi-a venit să cred că aici exista o școală. O școală unde elevii nu aveau încălțări dar aveau uniforme.

Ne-am apropiat de o “sală de clasă” construită sumar sau mai bine zis foarte sumar, cu pereți din bețe de bambus și acoperiș din frunze de cocos și palmier. Am întrebat dacă putem intra și educatoarea ne-a poftit înăuntru, cu zâmbetul pe buze. În sala de clasă doar eu purtam șlapi, copiii erau în picioarele goale pe rogojinile împletite din frunze de cocos. Mi-a plăcut sala de clasă tocmai prin simplitatea ei, nu lipseau băncile și tabla de scris. La momentul respectiv se studia engleza și matematica, iar pe tablă temele erau scrise în mod caligrafic și ordonat de către învățătoare. Copiii păreau bucuroși și curioși să ne vadă acolo.

Sala de clasă

Apoi am intrat într-un fel de cancelarie unde am văzut acest afiș. Am avut așa o revelație, revelația vieții când vine vorba de valori și resurse în învățământ.

Aici am simțit că e esența și Doamne, cum de am găsit-o tocmai unde mă așteptam mai puțin, la capătul pământului?

Știu că suntem cu toții interesați să vedem cum se face școală în Suedia, Danemarca și cum or fi școlile acelea scumpe de’ nu ni le permitem? Una peste alta, la finalul zilei, cu toții învățam matematică, fizică, chimie, în modul standard, clasic sau prin nu știu ce metode; dar ce mi-ar place ca la baza tuturor școlilor și metodelor de învățământ să fie afișul ăsta. Și să să ni se spună așa: Fii bun, Împarte cu ceilalți,  Fii răbdător, Fii onest, Nu risipi, Protejează natura.

Iar dăscălii copiilor noștri să își (re) amintească zi de zi: copiii nu trebuiesc niciodată etichetați, loviți sau jigniți, ei trebuie încurajați și remarcați.

“Regulile” cancelariei

Nici nu știu dacă îmi venea să râd sau să plâng. Să râd că am ajuns la mii de km depărtare ca să învăț despre bun simț și empatie de la niște oameni pe care-i credeam rupți de civilizație și realitate. Sau să plâng că m-am înșelat.

Copiii mi-au făcut o brățară din scoici albe, albe, pe care mi-au  dăruit-o. Când mă- îmbolnăvesc de dorul insulei, o scot din cutie, o miros, o mângâi cu vârful degetelor și mă bucur că e aievea.

Amintire nemuritoare

Citește și:

Școala în Anglia

Școala în America

Școala în Germania

Școala în Franța

Școala în Suedia

Școala în Australia

Școala în Belgia

Școala în Canada

Școala în Irlanda

Școala în Austria

Școala în Irak. Sistemul Cambridge

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto: arhiva personală a Corinei Poptean

Posted in Educație, Lumea Pisicii, Școala în lume

Related Posts

4 Comments

  1. Fausta

    Multumim mult pentru aceasta calatorie impartasita.E intradevar nepretuita !Ma bucur mult sa iau parte (chiar si doar o farama) la astfel de experiente.Ne imbogatesti sufleteste !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.