Meniu Închide

Învățământul în lume, episodul 2. Școala în America

După primul episod, în care am aflat cum este școala în Anglia, trecem astăzi Oceanul și ne uităm cum este școala în America. Consultant a fost Anca, o mămică stabilită de câțiva ani în Statele Unite și de care mă leagă amintiri dragi, de pe vremea când împingeam amândouă cărucioarele în Herăstrău. Anca ne povestește din perspectiva de mami de 2 – Darius de 8 ani și Sara de 6.

Cum e școala în America? Înscrierile

Înscrierile încep în funcție de fiecare stat în parte, undeva în februarie. Durează în jur de 30 minute sau o oră să completezi formularele. Te poți înscrie doar la școala din zona unde ai o proprietate sau un contract de leasing. Nu poți alege învățătorul. Oricum nu contează, deoarece ei se schimbă în fiecare an. Adică cine predă la clasa I anul acesta, va avea clasa I și anul următor și tot așa. Elevii au un profesor nou în fiecare an școlar. Și colegi noi. Clasele se amestecă astfel încât elevii ajung să se știe toți între ei în câțiva ani.

Structura anului și vacanțele

Anul școlar începe la 1 septembrie (de fapt pentru copiii efectiv începe pe 6 septembrie)  și se termină pe 22 iunie. Există o serie de zile libere – Ziua Muncii, Ziua Recunoștinței, Convenția profesorilor, Memorial Day. Există vacanțe de câte o săptămână în februarie, aprilie și decembrie.

Structura claselor și programul

Copiii încep de la 5 ani în școală cu K (Kindergarden,  echivalentul clasei zero), iar structura este 5-10 ani elementary school (5th grade); 11-13 ani middle school (6th-8th grade); 14-18 ani high school (9-12  grade = freshman Senior).
În funcție de școală sunt în jur de 20-26 copii într- o clasă. Acum la Darius în clasă sunt 26 de elevi, iar părinții fac cerere să se înființeze încă o clasă.

Programul, chiar de la K (Kindergarden) este de la 8:30am -2:55pm. Nu ai voie să intri tu ca părinte în școală decât dacă sun înainte și te programezi. Se respectă programul. Este același program pentru toți, nu este pe alese.

Dacă întârzii găsești școala închisă. Suni la interfon și mergi la un birou să semnezi pentru ora la care ai adus copilul la școală.  Absentele se anunță la telefon la mesageria vocală a școlii. Dacă elevul lipsește pentru că este bolnav și contagios, pentru a se reîntoarce la școală îi trebuie o hârtie de la doctor.  Absentele apar pe fișa online a copilului. Acolo sunt și notele.

Masa

Copiii au un lunch room și acolo mănâncă prânzul în jur de ora 12:00pm. Există posibilitatea să le comanzi online pe website ul școlii (sunt pagini întregi de meniuri) sau să își aducă de acasă.Gustarea  este în jur de 10 am și se mănâncă în clasă. În general este adusă de acasă.

Comunicarea cu profesorul

La începutul școlii  are loc o întâlnire părinte-profesor, unde spui cum vrei sa comunici cu profesorul: E-mail, telefon sau întâlnire. Eu prefer pe e-mail. De obicei profesorii răspund imediat. Mai sunt și alte cai de comunicare online cu școala  – website uri, chats cu mamele, etc. Primești toate informațiile de care ai nevoie pe e-mail și în scris prin hârtii în mapele copiilor.

Evaluare și notare

Copiii dau teste la fiecare sfârșit de capitol la mate, scris și citit. Se învață alert în funcție de școală. Aici unde stăm în Bergen County , Norwood New Jersey școlile sunt foarte bune și copiii la un nivel ridicat. Se lucrează pe levels. Adică dacă ești în K trebuie să ajungi la level D de exemplu la citit. Altfel dacă rămâi la A sau B repeți K. Și tot așa pe levels.

La acest nivel copiii sunt notați și cu litere (levels) și cu numere (de la 1-4 , 4 fiind cel mai bun). Totul se vede online, copiii sau părinții nu știu ce note au ceilalți din clasă. Ca să nu fie diferențe.

Profesori cu abateri, concediere pe loc

Profesorii au libertate destul de mare. Dar nu în comportament. Comportamentele nepotrivite se penalizează. De exemplu acum o săptămână Darius a avut un profesor înlocuitor pentru 2 zile și a venit acasă să îmi spună că vorbea cu un coleg și profesorul i-a spus “shut your mouth”. Directorul a primit mai multe plângeri și a două zi profesoara respectivă era concediată. Aceleași reguli sunt și pentru copii. Pot fi suspendați sau penalizați dacă nu respectă regulile școlii.

Teme pentru acasă

 Da există teme. Tema la mate este de 2 pagini până acum cu exerciții și probleme, în funcție de capitolul respectiv (adunări, scăderi etc). Și aici exprimarea din probleme este câteodată destul de alambicată, chiar și pentru adulți. De asta îi învață să găsească cuvinte cheie. Pentru citit, Darius are un fel de Facebook online care se numește Who’s reading și își înregistrează minutele de citit acolo, numele cărții și răspunde la întrebări. I se dau puncte cu care poate să își decoreze pagina lui. Pentru scris profesoara postează online cuvinte pe care le vor folosi săptămâna respectivă.  Există on line diferite activități pentru copii ca să exerseze acasă ce fac la școală.

Consiliere psihologică

În orice școală exista un psiholog. Acesta este chemat sa evalueze copilul dacă există niște fapte repetate. Neatenție repetată asociată cu note slabe, violență, anumite aspecte repetitive în ce creează copilul la orele de arta  – de exemplu dacă pictează numai lucruri foarte triste sau înfricoșătoare. Consilierea psihologică se aplică, așadar, doar la nevoie.

În cazul copiilor violenți sau cu tulburări de comportament se face evaluare , se aprobă în cadrul unei comisii și se dă mai departe pentru a se investiga de către un psihiatru sau un specialist pe zona respectivă.

Ajutor suplimentar pentru copii

Copiii care nu învață sau nu țin pasul cu școala, sunt ajutați de către profesori extra,  angajați full time să se ocupe de materia unde nu sunt la nivelul necesar pentru clasa respectivă.De exemplu,  Darius în K nu era la nivelul clasei la citit pentru că venisem în America de puțin timp. O profesoară de a făcut suplimentar (în timpul orelor de școală) cu el și mi- a trimis acasă mici activități să repet cu el. Așa a ajuns la nivelul clasei. Dacă nu ajung la nivelul la care trebuie să fie repetă clasa.

Deocamdată nu se diferențiază copiii la acest nivel în funcție de aptitudini. Mai târziu există honor classes și acolo sunt copii cu diferite aptitudini. Dar bineînțeles că atunci când îi mută în anul următor, în alte clase și cu alți colegi se ține cont de note pentru a balansa clasele. Să aibă copii din toate categoriile.

Școala în America înseamnă integrare totală pentru copiii cu dizabilități

Cel mai important principiu aplicat în cazul copiilor cu dizabilități este Less Restrictive Environement- mediul minim restrictiv.

Copiii cu dizabilități merg în școala de masă ca regulă fundamentală, cu diferite grade de suport:
-independenți-alături de toți copiii
-cu puțin sprijin-alături de toți copiii cu ceva adaptări curriculare sau tehnologii asistive
-cu mai mult sprijin-alături de toți copiii cu profesor  de sprijin și materii adaptate
-cu foarte mult sprijin-alături de toți copiii la anumite ore, cu profesor de sprijin, și separat în clase dedicate la programe de recuperare fizică sau cognitivă
-în cazuri extrem de rare, în dizabilități extrem de severe, în clase speciale în școli de masă unde fac recuperare masivă
-în spitale
Al doilea principiu – Free appropriate public education – totul este gratuit
Al treilea principiu – Parent involvement-părinții fac parte din echipă de evaluare și stabilesc alături de o echipă de  12-15 specialiști care este Planul Individualizat de Educație cu obiective clare, asumate de profesori pe termen scurt și lung
Transportul este gratuit și se face cu însoțitor.
Cel mai important de reținut este că În America NU există segregare sau școli speciale, ci servicii specializate de educație care urmează copilul oriunde s-ar afla

Zonă bună, taxe mari, școli bune

Există școli cu afterschool sau fără. Asta trebuie să te interesezi când îți alegi o zonă în care să te muți :-). În general afterschool-ul se plătește.

Dar, există profesori care rămân după ore să explice încă o data celor care nu au înțeles.  Există profesori care ajută elevii să citească mai bine pentru a putea ține pasul cu restul clasei și a trece la următorul nivel. Aici totul depinde de bugetul școlii. Majoritatea banilor din taxe se duc la școală. Zonă bună, taxe mari, școli bune, case/chirii scumpe 🙂

Multitudine de culturi religioase

Religie nu se face pentru că aici lumea este foarte mixtă. E un pic exagerat deoarece sunt mulți care nu sărbătoresc nimic și când este o zi de naștere a unui copil, profesoara trebuie să îl ducă în altă clasă. Este dificil la câte religii sunt

Siguranța în școală

În fiecare școală există camere și interfon . Contează și în ce zonă stai. Aici fiind un mix de oameni și un număr mare de oameni, riscurile sunt mai mari la orice. La plecarea din școală părinții așteaptă afară și profesoara îi scoate unul câte unul. La uși diferite pe clase diferite. Sau autobuzul școlii care îi ia din fața școlii. Pentru asta există cineva cu o lista de copii.

Costuri

Învățământul de stat este gratuit. Costuri în școală nu prea sunt, cu excepția pachetului de rechizite școlare pe care îl comandăm online și este în jur de $40 pe an de copil. Mai este masa de prânz, dacă vrei să comanzi (se comandă pe 3 luni online ) . Dacă comanzi zi de zi prțnzul costă în jur de 220 de dolari pentru o perioadă de 3 luni.

Se cer foarte multe donații,  dar asta este opțional. Mai sunt acțiuni umanitare –  școala adoptă în perioadă sărbătorilor o familie săracă și primim e-mail dacă vrem să donăm diverse lucruri de care au ei nevoie.

Comunitatea este foarte importantă aici și lumea donează foarte mult,  de exemplu mâncare pentru armata americană sau pentru cei din adăposturi, jucării, etc. Se donează mâncare ți obiecte, nu bani.

Concluziile mele – sistemul este destul de strict. Este axat pe nevoile copilului, dar în același timp se urmărește și respectarea regulilor și a disciplinei și se pune accentul pe performanța academică .

Cam asta a fost despre școala în America. Dacă aveți completări, pe aștept cu drag.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pixabay

 

 

 

Posted in Educație, Lumea noastră, Școala în lume

Related Posts

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.