Meniu Închide

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Am fost crescuți în paradigma corectitudinii sociale, a aparențelor, a gurii lumii. Am fost învățați să tăcem și să înghițim, să ne “purtăm crucea”, să nu deranjăm, să nu ieșim din schemele prestabilite. Am auzit că femeia trebuie să mulțumească Cerului dacă bărbatul nu bea sau nu o bate. Că rolul lui e să aducă bani în casă, iar ea trebuie să păstreze liniștea. Să nu îi spună nimic decât după ce i-a dat să mănânce, să adune copiii de pe lângă el dacă îl vede nervos, să ascundă ce știe că ar isca scandal. Ni s-a spus că sexul e o obligație și e prevăzut în contract, nu trebuie să îți placă prea tare sau să fie prea des. Că mariajul e pe viață și ce ți-ai ales aia e, acuma rabzi și mergi până la capăt. Că femeile care trădează sunt curve și bărbații care fac același lucru n-au plecat la alta de bine. Că la serviciu nu te duci de drag, ci ca să ai un loc unde să pleci de acasă și de unde să câștigi bani. Am învățat că un copil se crește să știe de frică și să nu deschidă gura în fața părinților, atâta timp cât stă în casa lor și are o pâine bună de mâncare.

Ni s-a spus că viața e despre ceea ce se vede, nu despre ceea ce se simte și că lucrurile se fac “cum trebuie”, nu cum vrei. Că există acceptat si inadmisibil, corect și greșit, moral și imoral.

Am ajuns adulți incapabili să ne exprimăm sentimentele, să spunem ce ne doare, când ne doare, pentru că nici măcar nu știm să identificăm ce nu e în regulă

Suntem oameni mari cu minți de copii, care atunci când lucrurile nu se întâmplă conform “planului social” ne speriem și ne învinovățim sau îl punem pe cel de lângă noi pe rug, acuzându-l că ne-a distrus tabloul vieții perfecte. Ne căsătorim în principiu pentru că am ajuns la o vârstă, facem copii pentru că așa am învățat că ne împlinim ca oameni , mergem la serviciu pentru că trebuie, stăm în relații care nu mai merg de dragul părinților sau de frică să nu intrăm în colimatorul societății. Acceptăm trădări doar la nivel mental, incapabili fiind să le asimilăm și să le iertăm, pentru că, nu-i așa, asta nu se întâmplă într-un tablou idilic. Femeile se căsătoresc virgine (da, încă se întâmplă) și când constată că de fapt potrivirea sexuală cu partenerul este zero ajung pe pastile sau la balamuc. Bărbații se refugiază în muncă, în băutură sau în alte femei, copiii se străduiesc să facă pe plac părinților până ajung să scape și nici că se mai întorc vreodată.

Aparent ne-am modernizat. Citim cărți de dezvoltare personală, mergem la conferințe, o ardem pe fine dining și minimalism. În realitate, puțini sunt cei care scapă de umbra conformismului și de fantomele bine ascunse în dulap ale educației din era comunistă și post comunistă.

Nu ne dăm voie să simțim, să ne placă să trăim, să iubim, să greșim

Trăim semi adormiți, semi fericiți și sancționăm orice ieșire în decor. A noastră sau a celor apropiați. Ne complacem în minciună, spoim compromisul cu iz de fericire afișată pe rețele sociale și uite așa trece viața. Norocoșii ajung să facă ceva, considerat, desigur, de neacceptat și supus unei aspre judecăți, în spațiu restrâns sau chiar public. Abia atunci, din suferință, rușine și multă durere, renaște la un moment dat un om real. Un om care greșește, care rănește și e rănit, care minte sau înșală, care sparge paradigma 9-17, care face în general toate acele lucruri care în filmul nostru mental sunt cu “BIG NO”.

Avem o șansă să rupem lanțul suferinței și al neacceptării. Să ne învățăm copiii că viața nu e un tablou perfect!

Că nu trebuie să faci o facultate doar ca să ai încă o diplomă, că nu serviciul cu program și salariu fix e singura cheie a fericirii, că dacă ai făcut o școală nu e musai să faci si o carieră în urma ei, că e ok sa îți schimbi parcursul profesional de câte ori simți.

Că nu trebuie să te însori sau să te măriți doar pentru că ai o vârstă, pentru că e fată bună și știe sa gătească sau e băiat bun și pare “de casă”. Că dacă ai făcut-o și la un moment dat lucrurile nu mai merg, e absolut ok să își vadă fiecare de drumul lui, fără resentimente și ranchiună, pentru că pur și simplu circumstanțele sau oamenii se schimbă.

Că oamenii fac și lucruri greșite sau fără sens, dar ele nu trebuie sa ajungă să îi definească. Că toți greșim, rănim, mințim, important este ce facem după ce am realizat și în ce valori ne trăim viața în general. Valori ale noastre, simțite și asumate.

Că nimeni nu este dator pentru fericirea sau nefericirea nimănui și nimeni nu are dreptul să ceară de la nimeni nimic. Că nu ar trebui să se schimbe decât dacă își dorește și simte, nu pentru a fi acceptat sau pentru că cineva îi cere.

Că viața nu e o schemă prestabilită în care trebuie să ne străduim să încăpem, ci noi ar trebui să fim cei care desenează liniile, le redimensionează, le șterg și apoi le trasează din nou.

Nu e un tablou pe care îl pictăm cât mai frumos, să placă publicului sau celor care nu pot înțelege ce culori ne plac sau că uneori mai pictăm pe lângă. E un tablou la care trebuie sa privim zilnic și să ne placă ceea ce vedem.

Învățați-vă copiii sa fie pictorii propriului tablou și să accepte tablourile imperfecte ale celorlalți!

Credit foto –  Event Portrait

Machiaj şi styling – Cristina Calancea 

Citește și

Ce facem cu copiii când trecem prin perioade grele în familie?

De ce ne-ncurajăm copiii să crească prea repede?

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Oare cât timp o să mai aibă nevoie de mine?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Educație, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

10 Comments

  1. Fausta

    Foarte profund si bine scris articolul !Totusi am niste dubii!Chiar sunt atat de multe femei care se casatoresc virgine ?Si daca da …chiar ajung in stari deprorabile ?Tind sa cred ca e parerea ta personala bazata pe oamenii care i-ai cunoscut dar nu cred ca statistic chiar acolo suntem !
    M-a uns la suflet articolul tau !
    Fausta

  2. Ioana Marinescu

    Mu, nu e statistica, e doar parerea mea din ce am auzit.Nu credeam ca mai sunt femei care se ghideaza dupa aceste valori, dar se pare ca sunt destule. Plus cele care mint ca sunt, de dragul parintilor, al societatii, etc. Multumesc pentru aprecieri <3

  3. Simona

    Foarte bun articol, mi-a placut mult!!! Eu am avut o bafta majora, taica-meu n-a considerat niciodata dogma cu “asa se face”, de la el am invatat sa-mi pun multe intrebari si sa nu iau de bun tot ce mi se intampla. Constat ca ai mei copii sunt si mai liberi, au respect fata de ceilalti si de adultii din jurul lor, dar respectul lor nu include tacerea supusa in fata unei tampenii pe care a scos-o adultul, am avut multe conflicte pe tema asta cand eram in Romania si multa lume a spus: “asta e un copil nesimtit, uite cum raspunde inapoi, neobrazatul!”, cand am spus “dar ai ascultat cumva ce are de spus, poate e un lucru care merita auzit” mi s-a raspuns inapoi ca orice copil trebuie sa taca in fata adultului, indiferent de imprejurari. Si asta e parerea multora, e parte din bagajul comunist cu care am crescut toti, sechele cu care unii vor ramane pe viata, si e mare pacat. Si inca o chestie pe care n-o pricep multi: ca sa ai o viata fericita nu inseamna ca trebuie sa fii fericit 100% din timp. E ok sa-ti accepti reactiile si sentimentele, ca apoi sa le accepti si pe ale altora fara sa judeci.

    • Ioana Marinescu

      Oo, da, exact, asta cu e ok sa nu fii fericit tot timpul e iarasi ca o mantra. Am fost invatati sau unii dintre noi cel putin ca nu e ok ca oameii sa se certe si ca daca te-ai certat certat ramai pe viata…si din asta au iesit multi adulti stricati, din pacate

  4. Ioana

    Super tare articolul,unul din cele mai bune care le am citit,cu foarte mult talc,analiza si substrat.Foarte putini oameni ajung sa realizeze ceea ce ai detaliat in articol,din cauza ca nu isi privesc sincer viata,se mint.Ti am mai citit din articole dar nu aveau nici o legatura cu sinceritatea si claritatea acestuia,categoric se intampla cu tine niste schimbari majore,stiu din propria experienta.Probabil iti schimbi viata in bine dupa sinceritatea articolului,treci printr un proces de despartire?

    • Ioana Marinescu

      Multumesc pentru feedback, Ioana! ai intuit corect 🙂 Voi dezvalui probabil curand intr-un articol, pana atunci, cine citeste printre randuri, intelege, cine nu…nu 🙂

  5. Ioana

    Recunosc ca mi a placut mult articolul si astept cu interes noul articol.
    Este nevoie in viata de mult adevar ca sa progresezi este greu dar si al dracu de frumos cand devii liber si nu mai contezeaza decat ce crezi tu si atat.
    Parerea mea este ca avem nevoie de nisa de femei ca tine,care pe langa talentul de a transpune pe noua hartie internetul cu un talent aparte sentimente profunde.
    Este greu dar este si frumos si te elibereaza de tot,si oamenii au nevoie sa auda altii oamenii ca se poate.
    Felicitari

    • Ioana Marinescu

      Mulțumesc mult, Ioana, chiar asta imi doresc, sa invat si sa cresc alaturi de femei care trec sau au trecut prin experiente similare. E greu, dar si frumos. Te îmbrățișez si multumesc pentru gândurile bune

  6. Ioana

    Buna Ioana,
    Cum a reactionat el cand i ai dat vesteaca s a terminat? pentru ca si eu sunt intr o situatie similara,si nu stiu cum va reactiona si cum sa procedez?
    Multumesc,

    • Ioana Marinescu

      Ioana, situatia e un pic mai complicata, iti scriu mesaj pe email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.