Meniu Închide

Cum transformi un grup de mămici temătoare într-un ONG puternic

De câțiva ani, se desfășoară sub ochii mei câteva fenomene fantastice. Proiecte începute din impuls sau din nevoie și care ajung să schimbe la propriu vieți. Unul din ele este LaPrimulBebe, pornit ca un grup de suport pentru proaspete mămici și care a ajuns un ONG cu filiale în mai multe orașe din țară, ce derulează proiecte de sprijinire a familiilor din comunitate.

Fondatoarea grupului este Atena Boca, o femeie curajoasă, pe care am cunoscut-o în urmă cu mulți ani, în contextul propriului ei business de la vremea aceea. Am rămas în legătură cum rămâne tot omul, pe Facebook, și pentru că nu contenesc să îi admir forța, curajul și lucrurile pe care le face, am rugat-o să ne povestească cum a reușit să creeze povestea frumoasă LaPrimulBebe.

Draga mea, te rog să ne spui cum ai pornit LaPrimulBebe, ce a fost el inițial și cum a evoluat?

LaPrimulBebe a fost o întâmplare, sau poate ca nu :). S-a născut acum patru ani, atunci când fiul meu avea doar trei luni şi când eu treceam prin cea mai grea perioadă a vieții mele şi cel mai probabil printr-o depresie post-natală. Pentru că nu puteam să mă văd cu nimeni sau să vorbesc la telefon pentru a cere informații, având tot timpul în brațe un bebeluş alăptat cu greu, am creat un grup pe facebook. Nu ştiam exact cum funcționează, însă pentru că îmi era uşor să butonez, am invitat în el 10 prietene gravide sau care nascusera de curând. În mai puțin de o lună aveam 400 de membri în grup, prietene de ale prietenelor. Oameni ca mine.

Comunitate cu mii de membrii în toată țara

Totul a decurs firesc apoi, grupul a crescut enorm, am început sa organizez evenimente tematice şi campanii umanitare pe lângă sprijinul primit ši oferit zi de zi mamelor. Astăzi avem filiale în toata tara şi comunități de mame LaPrimulBebe în oraşele mari şi gestionăm peste 26000 de membri activi, număr în creştere în fiecare zi. E minunată atmosfera din comunitate. O mare familie.

Pe Internet și în ultima vreme pe Facebook, există o sumedenie de grupuri de suport pentru tinerele mame. Cum vezi tu această explozie și cu ce crezi că se diferențiază LaPrimulBebe ca grup de suport?

Ma bucur să aud asta. Cred că mamele la început de drum au nevoie de mult sprijin și este minunat că se vorbește despre acest lucru cu deschidere. Cu cît mai multe grupuri de sprijin, cu atât mai bine. Recunosc ca nu sunt membră în alte grupuri. Îmi urmăresc viziunea și misiunea care stau în spatele ONG-ului pe care l-am creat și îmi doresc ca peste 10 ani LaPrimulBebe să fi impactat viețile a 2 milioane de copii. Pentru mine LaPrimulBebe a devenit mai mult decât un grup, a devenit o mișcare și un drum, căruia îi dedic mai bine de trei sferturi din timpul alocat vieții profesionale.

Cum ai creat comunitatea? Cum ai câștigat încrederea atâtor mame și mai ales, cum reușești să menții legătura cu ele?

Am creat comunitatea pe nevoia mea, pe durerile mele de după naștere. Dureri și nevoi cu care se pare ca s-au identificat mii de alte femei. A venit totul din interior, dintr-o motivație interna pe care am descoperit-o după naștere. Din dorința de a nu trece și alte mame prin ce am trecut eu și din dorința de a construi ceva durabil. Cred că online-ul poate fi înșelător câteodată, însă am înțeles că emoția și autenticul pot trece ușor de ecran. Scriu enorm pentru mame. Am scris mii de postări în care ele s-au regăsit. Nu scriu cu dorința de a da lecții. Cine sunt eu să fac asta? Scriu cu dorința de a împărtăși ce simt, ce trăiesc. Scrisul, transparenta, acțiunile și energia din evenimentele noastre au dat încredere și au creat o mare familie. Nu este un loc construit pe ego si pentru ego, ci un loc construit pe trăiri profunde iar asta se simte și crează legături puternice.

În ce moment și de ce a devenit LaPrimulBebe ONG? Ce se întâmplă concret în cadrul acestui ONG?

LaPrimulBebe a devenit ONG în momentul în care am organizat o campanie umanitara online și am început să primesc mii de euro în contul de persoană fizică. M-am speriat:). Momentul s-a suprapus cu cel în care am asistat la speech-ul unui expert în parenting de care m-am îndrăgostit. Am înțeles ca nu sunt singură pe acest drum, că și alți oameni simt ce simt și eu. Mi-am sunat avocatul chiar în pauza evenimentului și în 2014 ONG-ul a luat naștere. Misiunea noastră este aceea de a sprijini mamele educate în primii patru ani după naștere prin acces la o platforma online de networking în care primesc informații, împărtășesc experiențe și se conectează cu persoane asemănătoare lor.

Eveniment LaPrimulBebe

Impactăm zeci de mii de mame în fiecare zi, aducem informații de la experți, le oferim acces gratuit la toate evenimentele noastre educative. Până în prezent am organizat 45 de evenimente cu peste 3000 de mame în săli.  De trei ori pe an ne implicam în campanii umanitare. În ultima noastră campanie pentru dotarea cu aparatură a unei maternități am avut implicate 1713 mame. Am sprijinit pana în prezent 18 cazuri umanitare, de copii sau mame bolnave, am dotat două spitale cu aparatura și de câțiva ani, prin proiectul Cakeshine by LPB ducem torturi personalizate de ziua lor copiilor din două orfelinate. Astăzi, LaPrimulBebe nu se mai susține din fondurile mele proprii, ca în primii ani, ci este pe propriile picioare. Avem o echipa în creștere și împreună încercăm să creștem organizația, astfel încât impactul sa fie din ce în ce mai mare.

Care este puterea unei comunități în România în mediul off-line? Și mă refer aici la puterea de a schimba decizii și chiar legi. Ați făcut așa ceva până acum sau aveți în plan să o faceți?

Puterea unei comunități poate fi foarte mare. Noi simțim acest lucru în imobilizarea impresionanta din campaniile umanitare dar și în evenimentele noastre care “se joacă cu casa închisă” și cu lungi liste de așteptare. Mai avem însă pana la a influenta decizii și legi. Vorbim peste câțiva ani însă 🙂

O parte din comunitatea LaPrimulBebe
Tu ești mamă, în primul rând, ai și propriul business și conduci și LaPrimulBebe. De unde îți iei resursele, puterea?

Din bucuria cu care fac lucrurile. Mă bucur cu tot sufletul de tot ceea ce fac. Simt că las ceva în urmă, că nu trăiesc doar pentru mine. Auzeam mai demult oameni care spuneau că pentru ei munca nu e muncă, ci o bucurie. Și mă gândeam că doar se laudă :). Acum simt la fel. Fac numai și numai lucrurile la care care sunt bună și unde aduc cu adevărat valoare, și în rest am lângă mine cei mai buni oameni. Oameni mult mai buni decât mine. Oameni de care mă bucur în fiecare zi și care au aceleași valori în viață ca și mine.

Care este primul sfat pe care l-ai da sau pe care i-l dai unei proaspete mame, care se simte complet pierdută în noul rol?

Sfat? Nu îmi place cuvântul acesta foarte mult, pentru că aș pleca de la ideea că eu știu mai bine decât celălalt. Și da, a fost o vreme în viața mea când credeam că știu mai bine. Astăzi am înțeles că de fapt nu am habar și, mai mult decât atât, că nu am dreptul să am. Că fiecare mamă are un context diferit, o relație de cuplu diferită, o educație diferită și ceea ce îi spun eu s-ar putea să nu se potrivească deloc cu ce simte și trăiește ea. Ce am învățat eu în drumul greu și minunat de mamă  este să las zidurile jos și să îmi dau voie să fiu slabă, să mă uit mai bine și mai sincer în mine și să îmi trăiesc toate emoțiile, să încerc să fiu în fiecare zi o varianta mai autentică a mea și să învăț să mă accept așa cum sunt, cu bune și cu rele. Am învățat să înțeleg cu fiecare celulă că ființa pe care am adus-o pe lume este un om separat, cu visuri și drum separate, care are nevoie de la mine doar de acceptare în orice ar alege, iubire și mult respect. Atât.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Povești de viață

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.