Meniu Închide

Maestrul Cristian Mihăilescu: Pentru un regizor, să lucreze pentru copii este o școală redutabilă

V-ați gândit vreodată cine sunt oamenii din spatele spectacolelor pe care le iubesc copiii voștri? 1 oră de bucurie oferită publicului se construiește pe sute, uneori mii de ore de muncă și pe munca unor oameni profesioniști și dedicați. Am înțeles asta cel mai bine în cele două luni cât am stat în preajma echipei de la Sunetul Muzicii. Cu cât publicul e mai mic, cu atât e mai sincer și mai greu de “păcălit”, așa că munca la spectacolele pentru copii este cu atât mai dificilă. De aceea, dar și pentru că simt că putem promova mai mult oamenii cu adevărat valoroși ai acestei țări, am ales să vi-i prezint, pe rând, pe cei care se află în spatele spectacolelor de la Opera Comică pentru Copii.

Pentru că luna decembrie a  început  cu spectacolul Joc și Rock, adaptare după Crai Nou de Ciprian Porumbescu și se încheie cu O Noapte la Veneția, un spectacol absolut fantastic, ambele sub semnătura aceluiași regizor, #OmulOCC al lunii decembrie este regizorul Cristian Mihăilescu. Maestrul semnează regia celor mai multe dintre spectacolele iubite de copii la Opera Comică pentru Copii, iar evoluția carierei dânsului este cu adevărat impresionantă.

Cum ați realizat schimbarea din calitatea de interpret, în cea de regizor?

Schimbări de natura celei pe care o amintiți nu se produc dintr-o dată, ci în timp. Ca solist, am fost catalogat mereu ca un bun actor. Am crezut întotdeauna că un cântăreț de operă trebuie să fie dublat de un actor pe măsură. Cu timpul, mulți colegi, unii chiar mari nume, mi-au cerut opinia asupra unor momente interpretative din rolurile pe care le abordau. Găsind destul de des „cheia” interpretativă, tot ei, acești mari artiști, mi-au sugerat să mă îndrept și către o carieră regizorală. Așa am ajuns să urmez cursurile post universitare de regie de operă la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie. O schimbare și mai îndrăzneață a fost cea spre director de operă. Dar aceasta este o altă poveste.

După ce ați pus în scenă opere celebre pentru adulți, acum regizați spectacole pentru copii. Ce a determinat trecerea?

Într-adevăr, am regizat multe titluri cu subiecte dramatice, dar, o să vă surprindă, debutul l-am făcut cu o operă pentru copii, „Inimă de copil (Cuore)” de Carmen Petra Basacopol. A urmat apoi o comedie, „Bărbierul din Sevilla”. Glumind pot spune că am început cu o operă comică și alta pentru copii. Spectacolul dedicat tinerilor spectatori este o miză cu totul specială pentru regizor, pentru realizatori , în general. Mesajul trebuie să fie direct, limpede, fără echivocul spectacolului pentru cei mari. Orice produs artistic de calitate are și un scop formativ, iar la copii el trebuie să capete un rol și mai important. La vârstele cărora ne adresăm noi, copilul este ca un burete care absoarbe tot, acum el își pune bazele formării . Trebuie să fim foarte atenți ce mesaj îi transmitem și cu ce mijloace artistice. Iată miza cu care ne confruntăm!

Sunt copiii un public mai pretențios decât adulții? La ce trebuie să fie atent un regizor care pune în scenă spectacole dedicate copiilor?

Copiii constituie un public spontan și foarte sincer, își exprimă aprecierea foarte vizibil. Dacă îi place, este atent și co-operant, se exteriorizează spontan, aplaudă, vociferează, intră în relație cu cei de pe scenă. Din contră, dacă nu îi place, dacă nu i-ai reținut atenția, se simte imediat: vorbește cu cei din jur, mănâncă bomboane, iese în foaier. Pentru regizor este o școală redutabilă. E vorba, cum spuneam, de claritatea mesajului, de adaptarea jocului interpreților, de decoruri și costume, de lumini, proiecții, efecte de scenă.

Ați realizat la Opera Comică pentru Copii adaptări extrem de curajoase ale unor lucrări clasice. Cum v-a venit ideea unor astfel de abordări mai puțin conformiste? Nu v-a fost teamă de criticii mai conservatori?

Un regizor trebuie să fie conectat la tot ce este nou, să simtă ce își dorește publicul contemporan lui. Trăim într-o epocă în care genurile artistice se apropie tot mai mult: filmul întregește decorul în spectacolul scenic, luminile din teatru completează fericit atmosfera creată de muzică într-un concert simfonic. Și genurile muzicale se apropie între ele. Mari cântăreți de operă se asociază cu vedete de rock sau jazz, campionii de patinaj cu balerinii.

Îl iubesc încă din studenție pe Ciprian Porumbescu (eram student la Conservatorul Ciprian Porumbescu). Un melodist prin excelență, cu o sensibilitate excepțională, un intelectual cu un destin curmat la doar 29 de ani. Apoi, la „Crai Nou”, intervin și versurile lui Vasile Alecsandri, de inspirație populară. M-am gândit ca lucrarea să nu pară depășită, înainte de a fi ascultată, am înveșmântat-o în straie contemporane. Am devenit și libretist, scenele de început și de final aparținându-mi. Muzica lui Ciprian Porumbescu strălucește și, nealterată, își dă mâna cu ritmurile rock. Aceste ritmuri se întretaie, proiecțiile video întregesc visul. Succesul spectacolului mă face să cred că este un demers artistic reușit.

Care credeți că este metoda cea mai bună de a apropia copiii de muzică și de teatru, de a îi face să iubească muzica?

Pentru a iubi muzica pe copiii trebuie să îi pui în situația de a o asculta… activ. Înțeleg prin aceasta a îi oferi spectacole și concerte de calitate, cu un repertoriu bine ales și accesibil, cu explicații atractive, nu ex cathedra. Copiii reacționează surprinzător de bine la opusuri de Mozart, Donizetti, Rossini, Ceaikovski, în spectacole de operă, operetta, balet, musical, dar și la concerte și recitaluri prezentate pe înțelesul lor.

Cum sunteți ca regizor? În “Joc și rock » chiar faceți o referire la dumneavoastră ca la un regizor pretențios. Ce le cereți oamenilor cu care  lucrați și cum îi motivați?

Da, m-am „autodenunțat” în deschiderea spectacolului. Sunt un regizor care explică mai întâi întregul, concepția, după care insistă mult, foarte mult pe detalii. Îmi justific concepția în fiecare moment. Le sugerez interpreților să întrebe regizorul atunci când nu înțeleg o solicitare. Acesta trebuie să aibă o explicație logică și coerentă pentru orce amănunt. În cazul în care răspunde „pentru că așa vreau eu!”, înseamnă că nu este un regizor pregătit. Mă întrebați cum îmi motivez colaboratorii: îi fac să simtă ca spectacolul îl realizăm împreună. Le spun ce doresc și apoi căutăm soluțiile. Orice idee valoroasă este binevenită. Nu am orgolii. Dacă ideea unui artist sau a unui tehnician este mai bună decât a mea o adoptăm imediat. În felul acesta lucrăm cu bucurie, uitând, nu o dată să ne uităm la ceas.

Pe scena de la Sala Polivalentă s-a desfășurat recent a patra ediție a galei “Poveste de Crăciun”, în regia dumneavoastră. Cum gestionați o astfel de super producție?

Ca noi toți, am o sensibilitate specială pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Primele mele amintiri sunt legate de pomul de Crăciun. În familie am avut o adevărată tradiție în a cânta colinde (mama mea s-a numit Eugenia, nume ce se sărbătorește pe 24 Decembrie, iar Cristienii poartă numele sărbătorii.). Ca Director, atât la Opera din Constanta, cât și la cea din Brașov, am inițiat Gale de Crăciun. Aș spune că, astfel, m-am perfecționat, am căpătat experiență. Amploarea unor astfel de gale cum sunt cele ale OCC la Sala Polivalenta, impune o rigoare în elaborarea scenariului care cuprinde foarte multe componente.

Alături de conducerea instituției, ne preocupăm, încă din primăvară, de spectacolul din decembrie. Facem liste de invitați, căutăm cele mai atractive momente din spectacolele noastre în interpretarea minunaților noștri artiști. Apoi, odată scenariul definitivat, gândim decorul, proiecțiile, luminile, sunetul, efectele de scenă alături de colaboratori valoroși.

Examenul final se dă în ultimele zile de repetiții

Practic se lucrează 24 de ore din 24. Tehnicieni și artiști, laolaltă, construiesc acest eșafodaj. Regizorul, care trebuie să cunoască în detaliu fiecare componentă, fiecare moment, este cel care coordonează un colectiv numeros și profesionist. Apoi vine satisfacția; spectacolele cu mii și mii de spectatori ce umplu generoasa Sală Polivalentă, aplaudă, se bucură, cei mici chiar dansează fugind de lângă însoțitorii lor. Această bucurie ne face să uităm de efortul depus.

Maestrul Cristian Mihăilescu și Felicia Filip, la finalul spectacolului Poveste de Crăciun

Care este cea mai mare realizare pe care simțiți că ați atins-o în calitate de regizor?

Nu pot vorbi de o realizare anume, fiecare spectacol își are viața lui, istoria lui, frământările lui. Pot vorbi de provocări. În țară, „Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, de Dan Deliu, mi-a pus la încercare toate „uneltele” profesiei. Succesul pe care l-a reputat, atât în stagiunea curentă, cât și în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, a constituit o mare satisfacție.

În străinătate, consider provocări montările pe care le-am realizat cu titluri aparținând țării respective. Astfel, am regizat „Rigoletto” în țara lui Giuseppe Verdi, în Italia, la umbra domului înclinat din Pisa. În Japonia, „Madama Butterlfy” în locul desfășurării acțiunii, la Nagasaki. Apoi, poate cea mai temerară încercare a fost montarea spectacolului „Carmen”, cea mai iubită operă a francezilor, la Marea Operă din Toulon.

În fiecare montare pun mult suflet, dar am și o montare… de suflet: „Traviata” de la Opera națională din București, cu Felicia Filip în rolul titular. Este vorba de cel mai cântat titlu de operă din lume. Spectacolul a rămas pe afișul primei scene a României timp de 16 stagiuni, de fiecare dată cu sala arhiplină.

Aveți vreo dorință neîmplinită? Ceva ce mai vreți să realizați în cariera dumneavoastră?

O! Ca dorințe artistice, mă simt abia la începutul carierei, atât de multe îmi mai doresc. Bunăoară, din creația lui Giuseppe Verdi, am regizat deja ultimele sale creații, considerate cele mai complexe: „Otello” și „Falstaff” (aceasta, de două ori, la Opera Națională din București și la Opera din Brașov). Din așa-numita „trilogie de aur”, așa cum am menționat, am regizat „Traviata” și „Rigoletto”. Ar trebui să urmeze „Trubadurul”. O dorință mai veche pe care doresc mult să o împlinesc ar fi musicalul clasic „Jesus Christ Superstar

La final, regizorul Cristian Mihăilescu ne-a dezvăluit într-un mod misterios, un fel de plan pentru 2019 – Mie îmi tot dă târcoale un personaj iubit de toată lumea. Îl știți și dumneavoastră: „Figaro-n sus, Figaro-n jos”.

Nu ne rămâne decât să fim cu ochii pe Opera Comică pentru Copii, ca să aflăm ce surprize ne mai pregătește maestrul Cristian Mihăilescu, alături de echipa  sa fantastică.

Cătălin Caracaș – Copilul vede și simte mai mult decât un adult

Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil

Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu

Talentul copilului tău. Un proiect original Pisica pe sârmă

Când inimile cresc pe ritm de aplauze infinite

Copiii din distribuția Sunetul Muzicii

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea noastră, Mă inspiră, Opera Comica pentru Copii, Povești de viață

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.