Meniu Închide

Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar

Copil mic, probleme mici. Copil mare, probleme mari. Auzeam chestia asta cam de fiecare dată când mă plângeam de nopți nedormite, dinți care stau să erupă, febre, muci și tantrumuri. De tot atâtea ori o uram. Mi se părea cea mai meschină și lipsită de empatie zicală. Copilul ridică provocări la orice vârstă, depinde numai de tine cum alegi să te descurci cu ele.

Cred asta și acum. Începe doar să îmi mai dispară din optimismul ăla care mă făcea să cred că, odată ajuns copilul la școală, nopțile vor fi mai odihnitoare și zilele mai senine. Că vom avea timp de noi ca și cuplu. Că eu voi sta zeci de minute în baia plină de spumă, cu bețișoare parfumate în jur. Că voi putea cutreiera liniștită prin magazine. Că week-end-urile o să fie un dolce far niente și în sfârșit o să ne bucurăm de copil și împreună cu el.

Ei bine, socoteala din bebelușie nu se potrivește cu realitatea din pre-adolescența timpurie. Mai ales când ai un copil care, pe lângă școală, mai prestează și o tonă de activități artistico-educative. Care ei îi plac, că în mare parte și le-a ales și nu renunță la nimic, dar pe tine te lasă stoarsă mai ceva ca o noapte de alăptare la cerere în timp de erupții dentare.

Jur că eram mai odihnită când legănam bebel să adoarmă câte două ore decât acum, când brăzdez orașul la volanul mașinii mai ceva ca Schumacher în vremuri de glorie.

Dacă mi-ar fi spus cineva că o să regret plimbările maraton în parc, când numai dacă mă opream – așezatul pe bancă era exclus – se pornea alarma de incendiu din căruț, i-aș fi zis că e nebun.

Abia acum, când uneori mănânc pe genunchi în mașină la semafor, rezolv mailuri și scriu pe blog în sălile de așteptare de la engleză sau pian, mă machiez cu un ochi în oglindă și altul în caietul de teme, ajung să apreciez fiecare etapă.

Am dat vegheatul febrei pe verificarea temelor și tantrumurile pe discuții interminabile despre conflicte la școală sau probleme de stimă de sine. Plânsetele nu mai trec așa ușor cu un strâns în brațe, se cer ore de dezbateri, de multe ori la decibeli mulți, până se așterne calmul.

Am dat zilele în care nu prindeam 10 minute de stat jos, pentru că legănam 10 kile de copil, să îl alin de dureri de dinți, pe alergătura la balet, pian, canto.

Am dat crizele de “vreau să mă îmbrac în rochiță la -10 grade” pe “mama, dar vreau să mă îmbrac și eu mai fistichiu și nu am cu ceeeeeee”.

Visele mele de libertate și cochetărie se năruie treptat, când  o aud suav în spatele meu: “Vrei să faci baie cu spumă? Nu-i corect, vreau și eu” sau “Mergem și noi amândouă la mall, ca fetele?”. Sau când vreau să mă îmbrățișez și eu cu Pisicul consort și ne trezim cu două brațe încolăcite de picioare și un “ce drăguuuuuuuuț” miorlăit, la 40 de cm sub noi.

Week-end-urile se împart între activități casnice, tentative de activități recreative, vreun concurs de interpretare și eventualele teme, dacă nu apucă să le termine vineri. Pe cât așteptăm cele două zile, pe atât mi se pare că ne lasă mai obosiți.

Ce-i drept că în anii ăștia, care nu știu când au trecut, am câștigat un partener de discuție cum n-aș fi visat vreodată.

Care mă uimește cu întrebări și păreri mult peste vârsta pe care o are și cu care pot discuta câte în lună și în stele. Am câștigat un companion perfect de shopping, cu gusturi impecabile, care știe să aleagă și să asorteze ținute mult mai bine ca mine (atunci când nu alege totul roz cu sclipici, desigur). Am câștigat un omuleț plin de umor, care sparge tăcerea și alungă supărarea, chiar și atunci când eu mă încăpățânez să rămân ciufută.

Știu că oricâte vremuri grele vor mai veni și oricâte probleme “mari’ o să avem, nu o să mai fiu niciodată singură. Pentru că ea va fi acolo cu mine și lângă mine, să trecem împreună prin ele.

Și nu ne așteaptă zile prea ușoare, am citit eu la Ioana cum e cu adolescenții. Răbdare să ne dea Ăl de sus și o cafea bună și tare 🙂

Citește și

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?

Aș vrea să stăm de mână toată viața

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

8 Comments

  1. Cristina

    Eu văd deja diferențe în dificultatea problemelor chiar dacă Alex are doar 6 ani. Râdeam într-o seară cu M. că atunci când Sara va fi de vârsta lui Alex, ea ne va face cu capul tocându-ne nervii mărunt, iar Alex se va închide în camera lui și o să ne trateze cu un minim de cuvinte. :))

    • Ioana Marinescu

      Pfff, voi aveti si diferenta aia intre ei, cat sa fie in stadii complet diferite, cu nevoie si probleme opuse. Multa putere va doresc 🙂

  2. Fausta

    Cele doua articole eamana destul de mult !Cred ca ai vrut sa faci un gest de colegialtate cu Ioana.In orice caz emotionate amandoua !

    • Ioana Marinescu

      Cred ca doar experientele seamana si de aia 🙂 Aveam deja articolul in draft cand a publicat Ioana si m-a amuzat si pe mine asemanarea, tocmai de aia am si hotarat sa il public si am dat si linkul catre ea, mi s-a parut distractiv. Deh, noi mamele de copii mai mari si problemele noastre :-)))

  3. Nico

    Cam aceleasi experiente le traiesc si eu cu Diana mea. Inainte, lucrurile se rezolvau cu un pupic, o imbratisare si un zambet. Acum ea are nevoie de mult mai multa atentie, are nevoie sa fie ascultata si nu vrea teorii :). Stam in fiecare seara in camera ei si discutam lucrurile petrecute peste zi. Asta este o modalitate prin care ne mentinem un echiibru si vad ca functioneaza :). MI-au placut foarte mult randurile tale, m-au facut sa ma gandesc la noile provocari din relatia cu fiica mea. Si sunt din ce in ce mai multe. Pupici si succes!

    • Ioana Marinescu

      Ma bucur, draga mea, ca te-ai regasit. E cu totul diferit cu copii mari, asa e. Si invatam din mers, ce sa facem? :-)))

  4. Ana Anita

    A mea mandra are 3 ani jumate si deja observ diferente in comportament,in hotararea ei cand vrea ceva,in incapatanare nu mai spun,am inceput si gradinita de 3 zile si deja stiu ca vor urma zile si mai grele,nu vreau sa ma gandesc ce urmeaza mai tarziu,dar orice ar fi mi-a placut cum ai spus si tu,stim ca nu vom mai fi niciodata singure!!!

    • Ioana Marinescu

      oho, mai urmeaza 🙂 dar da, de acum nu vom mai fi niciodata singure 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.