Meniu Închide

Mame cu doi copii, jos pălăria pentru voi!

O văd pe marginea trotuarului că pune piciorul pe trecere și opresc. Are un băiețel mic de mână, să aibă vreo 3 anișori maximum și încă un bebeluș măricel într-un sistem de purtare, pe piept. Băiețelul “mare” se desprinde din mâna ei și fuge înapoi pe trotuar. Apucă să îl prindă și pornesc din nou către trecere. Copilul vede un cățel și o ia înapoi. Șoferul de lângă mine se plictisește și pleacă cu scârțâit de roți și probabil ceva cuvinte de duh în completare. Eu am răbdare și rămân. Îi privesc. Mama îl ia cu blândețe de mână și îi vorbește. Bebelușul de pe piept începe să scâncească și atunci surprind privirea ei, care pare să spună “Doamne, te rog fă o minune și teleportează-ne acasă, acum”.  Atunci îmi amintesc cât le admir pe mamele cu doi copii și mai ales pe cele cu doi copii mici.

Cum reușesc să facă din două brațe patru și să legene doi copii în același timp

Cum pot convinge un copil mic că, în ecuația lor, el e cel “mare” și are nevoie de un pic de înțelegere de la el. Cum le iese să dea cu o mână piure și cu cealaltă să repare o mașinuță, care fix în secunda aia efectua o misiune planetară de salvare și dacă nu mai merge e nenorocire. Cum le-o ieși să aline două plânsete, să adoarmă doi copii, să mângâie două creștete, să șteargă doi obraji, să împartă atenția aia atât de prețioasă, pentru care copiii sunt dotați cu senzori speciali și cum li se pare că o pierd un pic, cum declanșează alarma de asediu.

Cum or face mai târziu să verifice două teme, să rezolve două tipuri diferite de anxietăți și temeri, să calmeze două furii, să împace două gusturi?

Cum necum, dragi mame de doi copii, vă iese treaba asta fantastic de bine!

Știu că voi nu credeți la fel mereu. Că uneori simțiți că dați prea puțin unuia în detrimentul celuilalt, că prima dată v-a ieșit mai bine sau, din contră, că n-ați știut tot ce aveați de făcut. Știu că simțiți de zece ori pe zi că n-o să mai puteți  și mâine. Că mamă așa groaznică nu s-a inventat. Știu că, deși iubiți din aceeași inimă de două ori, simțiți câteodată că n-o faceți destul. Știu că vă simțiți vinovate atunci când vă e greu și regretați când vă ieșiți din fire cu unul din ei.

Dar, credeți-mă, vă descurcați minunat! V-o spune o mamă care în primii trei ani nu își putea imagina viața cu doi copii

Mi se părea că îmi mai trebuie două urechi, două guri și cel puțin două brațe. Cu inima n-aveam probleme, bănuiam eu că duce. De nervi îmi era teamă, că mă știu nevricoasă. Dar n-a fost să fie, și atunci, când îmi e greu și mă răsfăț că nu mai pot, mă gândesc la voi și mai pot puțin.

Citește și

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri!

Ce am învățat de când sunt mamă

Știi că ești mamă româncă dacă…

De ce să nu fim mândri de copiii noștri?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

34 Comments

  1. Daniela

    E foarte greu cu 2copii mai ales cu diferența mică între ei,te intrebi mereu ce greșești atunci când nu se comporta așa cum ar trebui și mai ales când nu ești o persoana prea răbdătoare,când ai nervi la pământ dar e minunat când le vezi fetele nevinovate și zâmbitoare !

    • Ioana Marinescu

      Sunt convinsa ca e greu, dar, cum va speuneam, va descurcati minunat!

  2. Cris

    Mie nu mi s-a parut greu cand erau mici amandoi (adica cea mare 5 ani si bebe nou-nascut). Mai greu mi se pare acum, cand cresc, fiecare vrea altceva…Si cu o pre-adolescenta de 10 ani si un puștiulică plin de energie de 5 ani treaba nu e simpla. Dar vorba unui prieten, dacă nu ar fi copiii atât de draguti, probabil că am fi găsit pe pereți ori capete sleite de parinti, ori de copii. Sunt zile mai bune, zile mai grele, dar e iubire multa si asta conteaza. Nu as vedea viața altfel.

    • Ioana Marinescu

      ooo, da cu fata mai mare (pre-adolescenta incepe un pic mai devreme) si baiatul mai mic (extra energie) cred ca e mai greu acum. Dar si realizarile pe masura 🙂 Va pupam!

  3. Simona

    Este si greu si frumos eu am doi baieti cu diferenta de 22 luni intre ei sunt foarte diferiti cel mare de 3 ani manaca aproape orice cel mic 16 luni aproape nimic hahah unul e mai alintat si mai plangacios celălalt e un puternic (cel mic)rămânem blocati cate traznai ii trec prin cap si cat de mic e.E greu intr-adevar mai ales ca noi il avem pe tati acasa doar in weekend in rest doar noi 3 si mai stam si la etajul 4 fara lift într-o tara in care e cald de mori vara si iarna mori de frig totul in contrast asa si cu copii.Dar bine ca e dragostea mare si o impartim la fiecare….

    • Ioana Marinescu

      Wow, Simona, ce frumos si cat curaj! La 4 stam si noi, tot fara lift si imi amintesc cu nostalgie cum ma chinuiam cu Ana in brate si carutul intr-o mana. Eheee, ce vremuri! Esti tare curajoasa si puternica, mai ales daca tati nu e acasa in timpul saptamanii, jos palaria pentru tine! <3

  4. Liliana

    Iti multumesc mamica draga pt lacrimile de emotie ce imi curg siroaie acum, in timp ce-ti citesc gandurile!

    Tare as vrea ca macar 1% din soferite sa simta aceasta bucurie atunci cand sunt in dreptul unei treceri!
    Tare as vrea sa am acel buton magic de teleportare atunci cand bicicleta celui mare – 3anisori – nu vrea sa urce pe trotuar iar ochii lui nu se despart de la parbrizul soferului iritat ca asteapta, iar cel mic – 1an si 4luni- arunca din carucior ursuletul sau galetusa taman cand sa calc pe micul ElDorado numit trotuar! Uff ce greu e! pentru mine, pentru ei cand nu inteleg starea mea de iritare ca trecerea de pietoni nu e loc de conversatie fie si cu un sofer amabil care ne saluta …

    Sa iti traiasca domnisorii si sa fie sanatosi!
    Te pupa o mamica nebuna de traverseaza cu un carucior plin de toate, o bicicleta poznasa si un curios rebel! :*:*:*

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos ai spus, Liliana! Ma bucur ca am trezit in tine astfel de sentimente! Te imbratisez cu mare mare drag!

  5. Fausta

    Comentariile mi-au adus si mie aminte de obiecte scapate tocmai pe trecerea de pietoni si de crizele de dupa (nu de fiecare data reuseam sa le recuperam).Si mai e ceva : oare fratii mai mici sunt intodeauna cei mofturosi la mancare ?in ultimul timp parca mi se confirma aceasta presupunere….
    Trebuie sa recunosc ca si pe mine m-a emotionat articolul desi stiu ca din afara se vede un procent foarte mic din ceea ce traim noi mamele de doi(umbla vorba ca cu doi ar fi cel mai greu).

    • Dani Maria

      Toti oamenii au drepturi egale. In familie esti pe primul loc, insa in societate suntem clasati in functie de prioritate. Cat de mic sau cat de mari suntem, trebuie sa ne repectam semenii. La mine la bloc cu un etaj ma sus locuieste o scumpa mama cu doi prichindei, iar eu cu un etaj mai jos locuiesc cu o scumpa mama a mea cu o boala extrem de grava si mama este nedeplasabila. Este o galagie greu de suportat. In sesiune am invatat intr un parc din apropiere, insa cu drumuri frecvente spre casa pentru a ma asigura ca totul este ok cu mama mea. Stiu ca ne dorim aceste prioritati, insa intrebarea mea este daca si noi la randul nostru oferim la fel? Si nu cere nimeni unu-i copil asta ci parintelui. In lume exista batrani bolnavi, tineri bolnavi, oameni in suferinta la pierderea persoanelor dragi, oameni ramasi pe strada, oameni cu probleme psihice grave, oameni care ingrijesc altfel de oameni, oameni care nu au ce manca, prichindei care se culca flamanzi. Daca cerem societatii ca idivizii cu boli psihice fara discernamant sa fie izolati si daca se poate teleportati intr o jungla cat mai departe,atunci asa cerem si mamelor care tipa 8 ore fara oprire sa ne respecte macar ele ca doar lor le cerem asta, orele de somn. Si nu ma refer la 17 ore de somn ci la una doua ore, in care si daca sunt tanara, am nevoie de odihna. Merg la facultate, muncesc sa ma intretin singura, o ingrijesc pe mama mea zi de zi fara nici un ajutor si cu toate astea tineretea mea nu trebuie sa fie suparare pentru persoanele care au devenit mame. Cand dai nastere unu-i copil este o alegere, cand te inbolnavesti nu mai alegi tu asta. Eu cred ca oamenii trebuie sa inceteze sa mai judece si sa ofere si ei atunci cand cer ceva unor straini. Eu am expus situatia mea, fiecare avem cate una diferita si nu spun ca toti suntem la fel pentru ca nu suntem. O zi frumoasa!

    • Ioana Marinescu

      Dani Maria, este foarte greu sa impaci astfel de situatii. Dreptatea este de ambale parti. Bolnavii au nevoie de liniste, copiii mici sunt cam greu de convins sa nu mai faca galagie.Nu cunosc situatia in mod direct, dar cred ca prin discutii puteti ajunge la o intelegere. Va doresc multa sanatate!

  6. Monica

    Le felicit pe mamele care au 2 copii și încă mai au răbdare și nervi, în special mamele de gemeni.
    Cu 2 copii în dotare ( 4 ani și 9 luni băiat / 1 an și 10 luni fata) eu nu mai am răbdare, nervi sau altceva :)))
    Tipa amândoi, urla amândoi, mănâncă în același timp (dacă îl hrănești pe cel mic cu linguriță trebuie sa faci la fel și cu cel Mare, chiar dacă el știe sa o facă singur), se cearta mereu pe jucării(fata e interesata de mașini nu de păpuși) și asa mai departe.
    Aștept cu nerăbdare sa meargă și cea mica la grădiniță.
    Poate multă lume ma blamează ca îmi doresc sa am și eu măcar o zi fără copii, dar asta e realitatea.
    E minunat când se joaca împreună fără sa se certe (foarte rar), când se iau în brate, când se aleargă prin casa.
    Asa ca felicitări celor care încă mai au “toate țiglele pe casa” ca ale mele au zburat de mult 🙂

    • Ioana Marinescu

      Draga mea, Sunt convinsa ca toate mamele de doi sau mai multi copii au aceleasi sentimente cateodata, de multe ori chiar. Si mamele de un copil simt asa, dar e ok, e parte din fisa jobului de mama. Ce zice lumea e mai putin relevant. Ia-ti o zi daca ai nevoie de ea, du-i pe amandoi la gradi, chema o bunica, o vecina, iesi un pic afara, orice ai nevoie sa te simti mai bine! Te imbratisez si iti doresc multa multa putere!

  7. Gabriela

    Ma regăsesc,mama de doi, de doi băieți, unul de 7 luni si celălalt de 1 an si 9 luni, e greu,…e frumos, e obositor si adevărat este ca uneori simti ca te lasa rabdarea, insa atunci stau si ma gândesc cum se descurca cele cu 3,4 sau mai multi copii si imi mai trece!

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos, Gabriela, sa iti traiasca, sa fie sanatosi!

    • ana maria

      Foarte frumos scris articolul…da e ff greu cu doi copiii am doi baieti unul 5,9ani ani celălalt 4,7 ani…deci diferenta intre ei este de un an si doua luni….cel mare bolnar,op de inima cu o malformatie cardiaca severa(doct ziceau ca moare),celălalt sănătos…am trecut prin ff multe cu ei…mai ales ca stau la casa,am o microferma,cu 16 porci( am avut si ap 30) ,6 vaci,am avut si aproape 100 de oi de care am scăpat de curând,si cu un socru cu epilepsie….sincer mia fost extrem d greu mai ales ca sotu e cu serviciu si mai am si o casa destul de mare de care sa ma ocup si câteva hectare de gradina,dar dzeu iti da putere sa le faci pe toate…de multe ori la mn noaptea era formata din 2…maxim 4 ore in care ma odihneam,uneori simteam ca nu mai am puterea de a merge mai departe ,dar tousi ma intaream,mai plângeam,ma mai cert cu ei ,dar can ma uit acum la ei simt ca dzeu a avut puterea de a ma intarii sa le fac pe toate si sami cresc si ingerasii…mamele sunt fiinte extraordinare care au tăria de a trece peste orice,ele pot lupta si cu furtuna pt copilul ei… toate mamele puternice…poestea mea eate mult mai ampla…am făcut doar un rezumat,am 27 de ani dar ma mândresc ci ceea ce am realizat si nu ma consider o super mama sau cea mai buna mama….de fapt de multe ori ma gândesc ca sunt cea mai groaznica mamica,dar când te strânge puiul tau in brate si spune: Mami te iubesc!! Înseamnă ca nu sunt chiar atât de groaznica

  8. Lavinia

    Buna, intr-adevar este greu sa fii mama de doi copii. Sa vedeti cum e cu 3? 🙂 am o fetita si doi baieti … gemeni… inchipuiti-va doar:))) Respect!

  9. Hritcu Florica

    Va felicit din toata inima voi mame cu doi copii, eu tot asa am avyt fetele mele diferenta de 20 luni intre ele si m-am descurcat si nu-l aveam pe tati acasa asa cum ne dorteam, si acum fetele mele la randul lor sunt mame
    Una dintre ele (cea mica) este mama de baiat a facut pe 24.07. 2018 , 2 ani iar cea Mare are primul copil o fetita ce va face 2 ani pe 19 august si de pe 23.07.2018 a mai intrat in familia ei un nou membru, un baietel de 3,450 grame eu tare sunt ingrijorata ca nu va face fata insa stiu ca este puternica si are mai multa rabdare ca mine

    Trfebuie sa fie bine
    Noroc ca sora ei nu sta foarte departe de noi si sigur o va ajuta

    Stima si respect pentru toate mamicile de 2 copii si nu numai

    • Ioana Marinescu

      Felicitari, doamna draga! Sa va traiasca fetele si nepotii! <3

  10. alina

    Dragut articol! Am doi copii 3 ani si 1 an, tatal plecat toata ziua de acasa. Ma simt singura, obosita si contra cronometru tot timpul. Aticolul ar trebui sa fie un compliment si pt mine dar nu simt asa. Am prietene cu cate cinci, patru, trei sau noua copii! pentru mine ele sunt eroine. Cand le sun si-mi povestesc greutatile lor ale mele palesc instant! sunt DOAR doi. Si mai vreau unul ; ))))

    • Ioana Marinescu

      Alina, draga mea, fiecare isi alege eroul in functie de realitatea lui. Pentru femeile fara copii, eu, care am unul, sunt eroina. Pentru mine, voi cele cu doi copii, pentru voi cele de la 3 copii in sus. E chestie de perceptie 🙂 Esti o mama minunata si asa ar trebui sa te simti! <3

  11. Sery

    Am doi baietei, 3 ani si 8 luni si 1 an si 5 luni, sunt comorile mele, nu as putea sa respir daca nu i-as avea langa mine, dar nici cu ei nu am timp sa respir :))). Pot sa spun ca e extraordinar de frumos, dar pe cat de frumos, pe atat de greu. Dupa primul baietel, la cum il stiau toti ( bomba cu fitil) nu au crezut ca voi indrazni sa imi mai doresc un bebe curand, insa eu si sotul meu ne-am dorit. Este greu atunci cand sotul pleaca in voiaje cate 3 luni, este cumplit! Insa ma ajuta mama soacra si ne descurcam. Pot sa spun doar ca suntem cei mai fericiti parinti.

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos! Sa iti traiasca baietii, sa va bucurati de ei!

  12. Paula

    Salut, am si eu un baietel de 5 ani si o fetita de 3 ani. Am reusit dupa o perioada crunta sa ii fac sa inteleaga ca sunt o echipa, ca trebuie sa comunice unul cu altul. Si a iesit pana la urma, si e mai mare dragul sa te uiti din culise la ei cum se joaca impreuna si cum cel mare o invata chestii pe cea mica, si rad si se iau in brate si se pupa. Mai sunt certuri dar mici si razlete. INainte era oribil. cea mica lovea la 30 de secunde. Baiatul saracul fugea de ea :)). fata tipa de rupea. of doamne ce zile am lasat in spate…

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos! Felicitari tie si sa te bucuri de ei toata viata!

  13. Angelica Croitoru

    Și eu sunt mamă de doi băieți minunați, Ioan-teodor și George-Olivian, pe numele lor de alint Teo și Geo. Teodor are 9 ani, George 8. Nu pot spune că este ușor, deoarece Teodor este un copil cu nevoi speciale, dar îi educ astfel încât să fie uniți că frați. Ca mamă, am cea mai mare bucurie că îi văd, că îi simt, că le ofer atât cât pot. După părerea mea, ca mamă, copilul trebuie să se simtă fericit, cu puținul pe care îl are, să știe că viața este frumoasă doar dacă știu să se bucure de ceea ce au.

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos ai scris, Angelia, mi-au dat lacrimile! Felicitari pentru ce le transmiti copiilor tai! <3

  14. Rus Alina

    Bună seara. Eu sunt mămică de gemene în vârstă de 6 ani și jumătate. Pot spune că atunci când au venit pe lume am fost cei mai fericiți dar nu ne-am gândit și cât de greu va fii.Mama mea spunea”draga mea mai o lună și mai o lună și vor crește mari”.Așa și este acum,suntem mari de curând am plecat din țară ne-am mutat în Germania și vom merge la școală. Pe cât e de greu pe atât e de frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.