Meniu Închide

Mamele ar trebui să trăiască veșnic

Te-a purtat în pântece și te-a născut în vremuri grele, când se tăia curentul o zi întreagă și aragazul duduia non-stop, ca să încălzească oalele de 20 de litri în care fierbeau scutece de finet. Se ruga să funcționeze pilele ca să aibă un ou și o bucată de carne să îți pună pe masă și se culca de multe ori nemâncată, numai să te vadă pe tine sătul. Își ducea ciorapii la remaiat și cârpea hainele descusute, doar ca să  îți ia uniformă nouă și canadiană de iarnă. Îndura umilințe la cozi pentru o sticlă de ulei în plus. Nu avea cărți de parenting și nici Facebook să se întrebe dacă e bine sau rău ce face. Nici nu își punea problema. Mulțumea că a mai trecut o zi, un an și toți erați bine sănătoși.

Mai târziu, a trecut alături de tine prin mirajul primilor ani de după Revoluție.

Vă minunați împreună la vitrinele consignațiilor și pierdeați ore în șir admirând tot felul de nimicuri sclipitoare, de la ceasuri cu afișaj electronic și alarmă, până la elastice fosforescente de păr și colanți de supraelastic. Îți lua prăjituri Puf cu bomboane colorate pe deasupra și suc Tec de la dozator și nimeni nu o certa că te otrăvește cu zahăr și chimicale.

Te ducea la cofetărie la fiecare sfârșit de an și îți lua prăjitura preferată.

Când învățai de după-amiază, te aștepta cu masa caldă și te întreba ce ai făcut la școală. Te certa, dacă ceva nu era în regulă și te recompensa când făceai bine. Că așa știa ea.

Ți-a suportat crizele rebele din adolescență și chiar dacă mai ieșea cu scântei, a așteptat să treacă.  A stat lângă tine la examene și te-a ținut de mână în gând. A tremurat când ai intrat la liceu și a răsuflat ușurată când s-au afișat rezultatele de la BAC.  A fost fericită când ai obținut primul job și și-a dorit să te vadă la casa ta.

Îi străluceau ochii în ziua nunții și ai zărit în ei lacrimi ascunse

Ai început să vezi semnele anilor pe chipul și în părul ei. Rezista mai puțin la treburi de cursă lungă, respira mai greu, se întrista mai ușor. A întinerit deodată când și-a văzut nepoții. Ți-a suportat criticile că nu mai știe să crească un copil, că acum sunt alte vremuri și nu se mai face aia, nu se mai poartă ailaltă. A mormăit în barbă, dar s-a dus acasă și a intrat pe internet, a citit cum se face și s-a străduit.

Așa face mereu. Se supără, bombăne și apoi te sună să te întrebe de ce ai nevoie. Pâine mai ai? Da de mâncat ai mâncat? Pune mâna și mănâncă ceva, că o să te-mbolnăvești, mai lasă dietele și prostiile. Nu vii la mine? Hai să stai și tu un pic cu mama ta. Te duci bodogănind și pleci zâmbind și cu o relaxare mai ceva ca după spa.

Ca bunică este de o mie de ori mai bună și mai dedicată decât a fost ca mamă, iar pentru asta o iubești și te enervează în același timp

Deși e mai obosită și face lucrurile mai greu, se vaită rar și pare că nu obosește niciodată. Simți uneori că anii nu au trecut degeaba și așa tumultoasă cum e relația voastră, e mai matură și mai înțeleaptă. Vă acuzați reciproc că nu vă-nțelegeți, dar în fapt realizezi că o faceți mai bine ca niciodată.

Te temi uneori și te gândești ce-o să fie când…., dar scuturi din cap și treci repede mai departe. O îmbrățișezi și te străduiești să nu o superi, dar nu-ți iese mereu.

Mamele ar trebui să trăiască veșnic. De fapt, așa și e. Trăiesc prin amintirea mângâierilor, a alinărilor, a nopților nedormite, a dojenelor cu dragoste, a momentelor speciale și a zilelor banale. Așa cum un copil rămâne copil și la 50 de ani pentru mama lui, o mamă trăiește veșnic în inima copilului ei.

Citește și

Copiii au nevoie de bunicii lor

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin!

Aș vrea să stăm de mână toată viața!

Clipă, stai aici, în inima mea! Mereu

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

5 Comments

  1. Mariella Chen

    ….citesc și plâng.
    Am crescut decrețeii mamei mele așa cum ai descris mai sus, în anii ăia despre care e greu să vorbești fără un nod în gât, cu cozi peste noaptea geroasă pentru un litru de lapte.
    Mi-am terminat universitatea, am făcut naveta zilnic, i-am iubit, i-am certat, i-am dus la doctori, am roșit când m-au făcut de râs prin comportamentul lor, le-am cârpit hainele, am muncit 2-3 norme să ne-ajungă banii, am cumpărat apartamentul în care locuiam și l-am dăruit lor, am făcut compromisuri pentru ei, am tremurat de frică, de furie, de emoție, de nerăbdare, am plecat ca să le pot trimite bani….
    …astăzi, ca de multe alte dăți în ultimii ani, am primit un SMS (de Crăciun ;-)) de la unul din ei care exprima scurt starea actuală de lucruri cu ‘recunoștința’ aferentă: ” OTREAPA DREAKU'””
    ‘Omul’ respectiv este printre voi, îl apreciați și-l credeți un om de onoare…
    Și, vorbind de noul limbaj de lemn: #unconditionallove e tot de-acolo.

    • Ioana Marinescu

      Of of, Mariella, ce poveste trista, imi pare atat de rau ca este adevarata, nu doar o poveste. Da, asta cu iubirea neconditionata e o vorba pe care multi o rostesc, putini o aplica. Un speaker la un curs la care am mers recent chiar ne-a intrebat daca oferim dragoste neconditionata copiilor nostri. Raspunsul real era ca de simtit o simtim in mod natural, dar nu o oferim.
      Inca o data, imi pare rau de ceea ce povestesti 🙁

  2. Mariella Chen

    Nu pentru compătimiri scriu eu aici, Ioana. La 24 de ani fusesem prevenită că așa va fi, aveam ‘datele problemei’, dar am făcut o alegere proastă din altruism și idealism prost înțeles și sub presiunea evenimentelor. Cine nu ‘cade pe spate’ de emoție în fața morții?!

    Scriu generației voastre prin diverse mijloace din dorința de a încerca (zadarnic, știu) să vă arăt o realitate pe care se pare că nu (vreți să) o vedeți: românii (cu precădere, dar nu numai ei) se lasă spălați pe creier de propaganda consumaristă care zornăie niște sintagme goale de conținut ca asta cu ‘ankondișănăluve’, frază de împrumut din cărți de vreo orientare religioasă sau esoterică.

    În România sunt câteva echipe de șarlatani care umblă liberi și nestingheriți: politicienii, piețarii, popii și căucii (life coach). Îmi vine-n minte Eminescu: ‘unde ești tu, Țepeș Doamne….’

    Oare când dați banii unor creaturi din tagmele sus-numite vă gândiți vreo clipă că sunt doar niște flecari care din lipsa unui loc de muncă cinstită au ales să vă țină discursuri pe niște teme la care trebuie să se gândească fiecare în liniște?! Cum le permiteți să vă ‘școlească’ de parcă v-ar fi cu ceva superiori?! Știți cine sunt ei în realitate? V-ați întrebat ce monștri se ascund sub măștile lor de oameni competenți, a toate știutori și oribil de încrezători în ei înșiși?! Ce audiență au ei în lume de fapt?!
    Unde duce ignoranța colectivă?! Cațavencii și Păturicii zilelor noastre sunt mai sofisticați ca oricând.
    Poporul meu ar trebui să știe mai bine decât atât.
    Sunt tristă.

  3. Ana Simona

    Off,m-ai facut sa plang,mai ales in perioada asta a sarbatorilor de iarna ma intristez imediat cand vine vorba de parinti,mi-as dori sa ajung acasa de sarbatori,nu doar o data pe an vara. 🙁

    • Ioana Marinescu

      Imi pare rau! Da, e greu sa fim departe de ei, e drept 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.